Ziua Memoriei la Roma (22 noiembrie 2009)

Între alfa şi omega, modelul Monseniorului Ghika!

Solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele universului a marcat pentru comunitatea românilor de la Roma ocazia de a medita asupra poziţiei în care ne aflăm fiecare în parcursul dintre momentele alfa şi omega ale vieţii. Originea trăirii noastre de credinţă este udată de sângele Regelui martirilor iar împlinirea, promisă şi pecetluită de Învierea Mântuitorului, îşi găseşte forma în gloria Maiestăţii preaiubite a sfinţilor. În meditaţie am fost ajutaţi de cineva reţinut de noi martir şi sfânt, monseniorul Vladimir Ghika. Pe data de 18 noiembrie am comemorat arestarea Monseniorului printr-o expoziţie de fotografii la intrarea în biserica principală a comunităţii; în acea zi a anului 1952 începea calvarul părintelui Ghika. Iar acum, în Ziua Domnului, ne-am rugat pentru harul beatificării sale. În înţelegerea mai profundă a circumstanţelor care au condus la arestarea Monseniorului am fost ajutaţi de filmul Anei Boariu, „Fratelui meu din exil”, proiectat în biserică după sfânta Liturghie. În acord cu părintele paroh Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare a Episcopului Anton Durcovici, ideea principală a acestei Zile a Memoriei a fost aceea de a creşte sensibilitatea pentru sfinţii care ne ajută pe calea dintre alfa şi omega, iar printre aceşti sfinţi sunt şi aceia care au trăit iubirea lor fidelă faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică chiar printre noi. Monseniorul Ghika, Episcopul Durcovici şi Episcopii Greco-Catolici sunt persoane dintre noi, care au trăit credinţa catolică aşa cum o facem şi noi, însă prigoana a cerut de la ei mărturia supremă a iubirii nelimitate şi neîmpărţite. Aceștia ne sunt acum modele şi mijlocitori, pentru ca şi iubirea noastră pentru Regele Veşnic să ardă necontenit şi să aprindă şi alte iubiri prin exemplul bunătăţii pe care o radiem.

Fericirile in viata unui martir al secolului XX - Mons. Vladimir Ghika

Domnul profesor Andrei Brezianu - a conferintiat despre Vladimir Ghika şi spiritul Predicii de pe Munte, la Congresul internaţional - Il volto delle creature ad immagine e somiglianza di Cristo, organizat de Institutul international de cercetare asupra chipului lui Cristos, la Roma, in data de 11 octombrie 2009. Versiunea italiana a conferintei o gasiti la adresa: http://www.vladimirghika.ro. In continuare avem textul original:

The beatitudes in the life of a 20th century martyr: Romania’s monsignor Vladimir Ghika

“The Sermon on the Mount is a summary of the entire Gospel. The Beatitudes – a summary of the Sermon”. This thought-provoking quote from French bishop and orator Bossuet may prompt the consideration of a further spiritual summation: deep down, in the pith of the message the Beatitudes convey, what is being revealed is the face of Christ. In a mystical sense, the Sermon of the Beatitudes offers indeed one of the most faithful portraits of Christ we possess. It is also a life-model the follower of the Lord is offered for imitation. Stemming from the Beatitudes Sermon, Christ’s inner life and bland face, which the Spirit would reproduce in us so as to reshape ourselves in His likeness, become tangible, fundamental features offered to the Christian to grasp, try to imitate and follow.
Exempla trahunt. The saints are those who offer guidance along the arduous path on which, in the wake of the Sermon on the Mount, blessedness proves to be the reverse of worldly glory, arrogance and earth-born happiness, the opposite of the world’s ways to seek delight in pomp, material wealth and the other human drives craving the glitter of perishable things.
Against the grain of the world’s ways of pursuing satisfaction, the saints are living proofs of the actuality of the evangelical Beatitudes. In keeping with what Saint Paul has called the folly of the Cross, they show how true, lasting bliss goes hand in hand with renunciation, self-denial and abnegation. They teach us that happiness can also mean being reviled and persecuted on Christ’s account (Mt.5:11); that happiness means being able to sacrifice everything --even one’s own life—as a supreme statement of one’s love for Christ, so as to humbly share with Him, if need be, the bitterness of the chalice, the pain, the passion and the agony of the Cross --folly to the world indeed— the very folly which overturns the logic of fleshly power and opens the gates of Heaven.
A recent example of someone having heroically practiced such a path to happiness --in which renunciation, self-abasement and sacrifice proved to be not an impediment but a conduit to peace and contentment-- is the case of the Servant of God Vladimir Ghika, one of the many contemporary examples of Christians for whom, what we may call “the beatitude of the persecuted”, has been joyfully embraced as a gift, eventually turned into a full oblation of the self, down to the last breath. Such is the example of Monsignor Vladimir Ghika, blessed to offer his life for Christ and His Church in a Romanian communist prison in 1954.
Vladimir Ghika was born a prince in a stately palace, on Christmas day in 1873, the son of an illustrious diplomat, descendant of one of the wealthiest princely families of Moldavia. His grandfather, Gregory Ghika the Vth, was the last reigning Prince of the Principality of Moldavia. Vladimir was educated in France and grew up in the fashionable milieu of Parisian high society of the epoch. He converted in Rome in 1902 and became a faithful son of the Catholic Church. Thereafter, as a devout layman, he continued to lead a handsome life in the diplomatic, cultural and political circles of Paris, Rome, Thessaloniki and, of course, Bucharest. A brilliant intellectual, a sharp wit, a charming person in every respect, Vladimir Ghika was a man of many gifts and talents, --a writer, a poet, a designer, a playwright, an historian, the author of several books. He could have achieved fame as a cultural or artistic personality, like some of the noted contemporaries he befriended --Jacques Maritain, Henri Bergson, Francis Jammes, Paul Claudel, among others; or a political or diplomatic personality, like his forebears; like his own brother, Demetrio Ghika. Yet, against the grain of his exceptional natural gifts, Vladimir Ghika chose to give priority to grace, to the study of Christ and of the divine sciences. It was here in Rome, at the Angelicum that, in 1905, he took his doctorate in Theology, while continuing as a layman to put his intellectual and moral energies in the service of Christ and of his fellow beings. "There is nothing more likely to scare the wordly-minded than Jesus Christ’s Beatitudes” – Vladimir Ghika wrote . Embracing without fear the deep truth of Christ’s Beatitudes, the young convert despised wordly distinctions and honors. While still a layman --alongside other pursuits— he personally dedicated an increasing share of his activities to the poor, to the sick, to all sorts of charities .
A selfless servant of the indigent, in 1912 he founded the Hospital of the Sisters of Charity in Romania’s capital, Bucharest. During the first World War he visited prisoners on both fronts, shuttling between France, Romania and Italy where, in 1915, he took an active part in the rescue and relief operations of the victims of the devastating Avezzano earthquake in the Abruzzo, the like of which we all witnessed in the catastrophic destruction of Dell’Acquila this year.
On the other hand, side by side with his brother, stationed for some time in the Eternal City as an envoy, Vladimir Ghika took part in a string of social and political events triggered by the First World War and its finale, including an important personal contribution to the establishment of Romania’s relations with the Holy See and the creation of the first Papal Nunciature in Bucharest in the aftermath of the war. Gradually parting with princely etiquette and lay pursuits, Vladimir Ghika was soon to relinquish his wealth, give up inheritance rights and possessions and start a new life entirely dedicated to his fellow beings.
A definitive turn in his life as a layman occurred in 1919 -- after an interval of reflection during a memorable stay with friends in the peaceful surroundings of the Talloires resort on Lake Geneva. At that point in time, upon mature consideration, his vocation to the grace of priesthood became a a certainty. Soon after, at the age of 50, he was ordained a priest and humbly started a new life in poverty, first serving as pastor of a dejected working-class parish in the vicinity of Paris, Villejuif. His life as priest was to continue, governed by the virtues of humility and obedience. Later on, given his works and the the reputation of dedication he had earned in the service of the Church, Pope Pius XI named him Protonotarius Apostolicus. In that capacity Monsignor Vladimir Ghika took part in a variety of missions worldwide, from Congo to South America and Japan, notably on the occasion of the Eucharistic Congresses of Sidney, Carthage, Dublin, Buenos Aires, Manila and Budapest.
The outbreak of the second World War found him in Romania where, under airstrikes and bombardments, he continued his apostolate, serving the poor, the sick, the wounded, the prisoners and the underprivileged. During the last decades of his life, stranded in Romania, he consecrated most of his energies to the service of the destitute of his country’s society. After the communist takeover in 1948 he stubbornly continued his apostolate and unflinchingly countered the atheist government’s attempts to cut Romania’s Catholic Church links with Rome and to establish a schismatic national church.
Against all odds --at that time almost an octogenarian--, Monsignor Ghika risked his liberty and life by entertaining to that effect secret contacts with the Vatican. One of Monsignor Ghika’s memorable sayings was [and I quote]: ”Those who love God are ready to discover new beatitudes in every situation, quite often where they are least expected”…
In the end, his was the God-given gift of discovering, for the love of Christ, yet another facet of that fundamental truth: namely, in the terminal condition of a convict, in a persecutors’ extermination prison.
In 1952, as a consequence of his daring actions, he was thrown in jail where he suffered torture and unspeakable humilitations. He faced death with serenity on many occasions, including in the ordeal of mock executions. The cruelty and hardships of his experience in the Jilava extermination prison can hardly be described. During his passion at the hands of his persecutors in jail, his sufferings took on deeper meaning and a higher inspiration, fed by all of his previous experiences of abnegation and sacrifice for his fellow beings and the love of Christ. While in jail, he offered spiritual comfort to his fellow prisoners, identifying himself with the sufferings of Christ, bearing the image of Christ to his fellow detainees. For his fellow prisoners he was an image of mercy and caring: in the midst of the communist extermination ordeal, he was a living reminder of the redeeming dimension of pain and suffering, proclaiming his affiliation with the crucified Savior, the choice that led him to humbly share the Savior’s fate: arrest, torture, ignominious death.
Monsignor Vladimir Ghika’s death was to be the culmination of his life-long option to die to the values of the world and of its glories. A selfless friend, a man of prayer, a sufferer, a winner of souls, a preacher, a teacher, a man of feeling and, last but not least, a man who sacrificed his life for the Lord , Monsignor Vladimir Ghika’s stature and spiritual influence after his death is such that the Church is in the process of examining his case for elevation to the ranks of the blessed.
"O sweet Lord, may I live a life in the likeness of yours! …O sweet Lord, may I die a death in the likeness of yours”, was one of Monsignor Vladimir Ghika’s favorite prayers.
No other echo of Christ’s teaching on the Beatitudes seems more appropriate to serve as a conclusion to this modest presentation of a 20th century witness --a grain of the salt of the earth, a seed in the harvest of the Lord-- blessed to have offered his life for Christ and His Church as a martyr .

de la Parintele Daniel Ange

Pentru ca nu a putut veni la intalnirea de la Auberive din 26/27 septembrie 2009, parintele Ange a trimis o scrisoare participantilor. Aceasta a fost citata de parintele Bernard Auvigne, vicar general de Langres. Ne putem bucura si noi de aceasta scrisoare in traducerea doamnei Maria Sander:

Dragi prieteni ai Părintelui Ghika,

Am sperat pana la sfarsit sa fiu cu voi, la aceasta intalnire atat de asteptata, atat de dorita, in acest loc binecuvantat, sfintit prin prezenta sa, la Auberive. Mai mult decat atat, de mai mult de 50 de ani, doresc nespus sa merg in pelerinaj si sa ma rog in acest loc. Dar iata ca acum, cu sufletul zdrobit si corpul bolnav, trebuie sa renunt, fiind chemat la datoria mea de a fi prezent cu tinerii incredintati slujirii mele, in aceste prime zile de inceput de an al celei de-a 26 generatii de la Jeunesse Lumière.
Aceasi datorie m-a impiedicat sa particip la intalnirea voastra de la Villejuif, ceea ce m-a afectat mult.Dar sa stiti ca sunt cu voi din tot sufletul si va deleg pe ingerul meu pazitor, pe insotitorii si mesagerii lui, pentru care Mgr Ghika nutrea o duiosie deosebita.
Mgr Vladimir Ghika era un foarte bun prieten al parintilor mei, mai ales al tatalui meu. Ei s-au intalnit pentru prima data la ambasada Frantei la Bruxelles, cand Paul Claudel era ambasador.
Parintii mei l-au ales pentru a celebra casatoria lor pe 24 aprilie 1929, in colegiala, azi catedrala, Sfantul Mihail si Sfanta Gudula din Bruxelles. Liturghia a fost prezidata (si nu celebrata) de Cardinalul Van Roey, arhiepiscop de Malines. Nu stiu daca predica a fost facuta de insusi Monseniorul. (Fotografie alaturata la iesirea de la Liturghie). De asemenea, parintii mei au cerut Monseniorului sa binecuvanteze casa noua a familiei noastre, care poarta frumosul nume de Sfantul Inger, situata pe inaltimile capului Sicié , aproape de Toulon, unde era portul de resedinta al tatalui meu, ofiter in Marina Nationala. Deci Monseniorul a binecuvantat si a celebrat prima liturghie aici, in capela alba. Arhitectura acestei capele este inspirata de cea a casei Fecioarei din Efes (Meriem Ani), unde tatal meu fusese in pelerinaj in timpul sapaturilor arheologice efectuate aici de Asumptionisti la indicatiile Anei Caterina Emmerich, pentru care tatal meu avea o devotiune speciala.In amintirea acestei liturghii, Monseniorul i-a lasat un potir foarte frumos, cu care eu celebrez si astazi.Peste aproape zece ani, in aceeasi capela, Domnul m-a chemat sa-l servesc. Este oare vreo legatura intre trecerea Monseniorului pe aici si chemarea mea ? Este un secret al lui Dumnezeu. Imi amintesc foarte bine de vizitele lui sporadice la noi acasa. In general cand se imbarca sau debarca la Marsilia. A visat sa ma boteze, in octombrie 1932, dar, retinut in alta parte, a trimis cu aceasta ocazie o scrisoare foarte emotionanta, al carui original il pastrez cu mare grija. De altfel, Mercedes de Gournay, o verisoara a Mamei mele, este una dintre primele tinere care l-au urmat la Auberive. Tata a regasit-o cu Parintele Henrion la Sidi Saad, inainte de casatoria sa. Parintele Henrion chiar l-a invitat pe tatal meu sa se alature micii lor comunitati de sihastri…
Familia noastra a avut intotdeauna o profunda veneratie pentru aceasta tanara chemata la Domnul in timp ce se dedica fara masura bolnavilor de tifos.
Am mai cunoscut inca doua persoane care au participat la aventura dureroasa de la Auberive : Suzanne Durand, in casa de persoane in varsta din Lyon, si sora Geneviève, in ermitajul din Villecroze. Impreuna cu Parintele Henrion si cu tatal meu am fost sa le vizităm pe aceste exilate din Tunisia, iar acum mai trec cateodata sa ma rog la mormintele lor.Dar sa ne intoarcem la « sfantul » nostru. Am regasit mai multe carti postale adresate de Parintele Vladimir tatalui meu, adeseori pentru a-si anunta trecerea sa pe la noi sau ca sa multumeasca pentru ospitalitate. Cea mai emotionanata: o mica imagine unde instiinteaza de proiectul de a reveni în Franta. Dar nu-şi putea parasi poporul tocmai acum, cand intra in Vinerea sa Mare. Astfel, si din aceasta cauza, corespondenta lor se termina aici.
Eram deja calugar la Cervaux, cand am aflat cu multa intarziere de martiriul lui groaznic si glorios, din dragoste pentru Domnul si pentru poporul lui.
Din 1991, am fost in pelerinaj pe urmele sale in Moldova lui cea draga, sa ma rog in casa familiala, aproape de Roman, transformata in centru pentru copii handicapati (dar lasata intr-o stare jalnica).
Am putut sa intervievez si sa ascult un mare numar de martori directi, printre care pe parintele Boila, pe Parintele Langa, (pe atunci Vicar general al diecezei de Cluj Napoca) si mai ales pe admirabila Oana, « fiica lui preaiubita » : memoria ei nemaipomenita mi-a descris, ca si cum s-ar fi petrecut ieri, mai multe evenimente, dintre care casatoria sa celebrata de el, si mai ales arestarea lui, in strada New York.Am primit harul de a celebra de mai multe ori in capela Sfintei Inimi, ramasa neschimbata.
Si, in sfarsit, un al har, sa pot sa ma rog in lugubra celula din fortul Jilava, acolo unde el a suferit, s-a rugat, a iubit si a stralucit. Datorita interventiei Patriarhului Ortodox pe langa preotul inchisorii, am putut sa ma rog cu Parintele Iosif Boila, un scapat ca prin minune din Jilava, cu Parintele Simion, preot ortodox pe langa Universitatea din Bucuresti, si eu, preot catolic latin. Frumoasa marturie de unitate. Impreuna, am cantat aici troparele Invierii. Si am aclamat de trei ori : Christos a inviat ! Adevarat a inviat ! La resedinta scolii internationale Jeunesse Lumière, la Pratlong, am dedicat capela bizantina memoriei Monseniorului Ghika, si tuturor martirilor comunismului din Europa de Est. Iar cateva relicve primite de la Inalt Preasfintitul Ioan Robu, care au fost sigilate in piatra de altar si au fost sfintite de Mons. Florentin, actualul Episcop greco-catolic de Cluj.
In acest sanctuar se gaseste sigiliul din lemn, sculptat de propriile lui maini, cu care marca prescurile cand pregatea proscomidia, de asemenea pala si stola pe care le folosea cand celebra in rit latin.Am primit de la Roma onoarea de a celebra in cele doua rituri, si una dintre cele mai mari bucurii ale mele este de a celebra Sfanta Liturghie dupa Ioan Chrysostomul, rit de care Monseniorul era foarte atasat, iar eu ma simt intr-adevar ca un peste in apa.
Pentru a incheia, as vrea sa amintesc doua persoane cu care am discutat adesea despre cauza lui de beatificare: Mgr Perisset, un sustinator important pe vremea cand era nuntiu apostolic la Bucuresti, si colonelul Pierre Hayet, care a depus o munca titanica de culegere a scrierilor si marturiilor, constituind astfel arhive inestimabile.
De mai multe ori am avut ocazia sa expun cauza lui cardinalilor prefecti ai Sfintei Congregatii pentru Cauzele Sfintilor, incepand cu Cardinalul Felici si terminand cu Mgr Amato.
Ma rog cu staruinta pentru beatificarea lui în cel mai scurt timp. Viata si marturia lui sunt de o actualitate extraordinara, mai ales acum in situatia acestor noi opresiuni ideologice occidentale, care ajung la o dictatura asupra gandirii si in contextul unui anticrestinism care devine arogant si de nesuportat.
La un moment dat, IPS Robu se temea ca nu cumva beatificarea Mgr. să invenineze relatiile cu ortodocsii. Am avut ocazia sa intreb mai multi prieteni, preoti ortodocsi, si in mod special pe Mgr Daniel, atunci Mitropolit de Iasi si astazi Patriarh. Ei au raspuns in unanimitate : nu va fi nici o problema caci noi, de asemenea, il veneram ca pe un adevarat martir si, de altfel, toti martirii nostri si-au amestecat sangele cu Sfantul Sange al Mielului adus Jertfa; au adaugat ca si ei l-au pomenit in martirologiul lor contemporan.
Impreuna sa continuam sa ne rugam cu staruinta pentru beatificarea rapida in Biserica a celui care de pe acum nu inceteaza sa vegheze cu duiosie asupra noastra si asupra poporului sau.

***

Personalitate de exceptie, nascut in 1932 la Bruxelles, parintele Daniel Ange raspunde chemarii lui Dumnezeu si intra in 1950 la Benedictinii din Clervaux. Calugar si sihastru timp de 30 de ani in Europa si Africa este hirotonit preot in 1981. Impresionat de suferinta morala a unei intregi generatii de tineri fara repere, incepe misiunea sa apostolica si infiinteaza in 1984, scoala internationala de evanghelizare a tinerilor Jeunesse Lumière (cei mai buni apostoli ai tinerilor sant tinerii insisi). Pana acum parintele Daniel Ange numara peste 200 de misiuni lunare, in 40 de tari, dedicate tinerilor, reculegeri cu preoti, seminaristi, calugari, iar ca scriitor aproape 50 de lucrari de teologie spirituala sau de evanghelizare, traduse in peste zece limbi.

"Ziua Memoriei" la Roma (22-XI-2009)

22 noiembrie (adica duminica de dupa 18, ziua comemorarii arestarii Monseniorului Ghika, la Roma), in Bazilica San Vitale, de pe via Nazionale 194/B, comunitatea romaneasca este invitata sa faca un pas spre aprofundarea istoriei Bisericii Catolice in Romania, ajutati de personalitatea si de scrisorile trimise de Vladimir fratelui sau.
Ziua este pusa sub semnul memoriei, adica al exigentei de a nu uita momentele care au marcat nu doar viata unui om, sau a unei familii ci a unei intregi biserici. Propunand prezentarea cartii si a filmului Ancai Berlogea, "Fratelui meu din exil", in mod special pentru comunitatea romanilor, dorim sa facem mai intai o reparatie, pentru ca la evenimentul roman precedent, cel de la Accademia di Romania au fost invitati mai ales italienii. Faptul ca si acum afisul este in limba italiana este un semn de respect pentru cei in tara carora locuim si care nu ne vorbesc limba. In al doilea rand, speram ca aceasta comemorare sa favorizeze coresponsabilizarea conationalilor Slujitorului lui Dumnezeu, Vladimir Ghika pentru cauza de beatificare a acestuia, mai ales ca acum sunt in curs si alte cauze ale episcopilor martiri din aceeasi perioada.
Evenimentul cuprinde doua etape: prima este pregatitoare si consta in expunerea de fotografii care ilustreaza viata celor doi frati Ghika, pe durata intregii saptamani care include ziua arestarii, adica intre 14 si 23 noiembrie. Aceasta mica expozitie va fi amenajata in atriul Bazilicii San Vitale, biserica principala unde romanii romano-catolici se reunesc in Roma. A doua etapa este celebrarea propriuzisa a Sfintei Liturghii in aceeasi biserica, in duminica de 22 noiembrie la ora 16, cand vom marca personalitatea Monseniorului Vladimir Ghika, si, imediat dupa aceasta, proiectarea filmului amintit deja.
Cred ca acestui eveniment ii vor urma si altele de acest gen; avem datoria morala de a da marturie despre martirii care ne-au precedat in credinta si in iubire, iar episcopii greco-catolici si romano-catolici ca si preotii si laicii pentru care sunt deschise procese de beatificare sau inca nu ne sunt si modele in aceste timpuri cand "prigoana" este diferita dar nu absenta.

Interviul cu On. Rocco Bottiglione

Dialog cu prof. Andrei Brezianu
Ati dezvoltat un important angajament de ministru al politicilor comunitare chiar in timpul perioadei de aderare a Romaniei la Comunitatea Europeana. Ati sustinut aderarea Romaniei si pentru sentimentele de prietenie in relatia cu Romania ati primit chiar si o decoratie.
Care este analiza dumneavoastra apropos de oportunitatile si posibilitatile Romaniei de a se afirma in actualul context european?
Eu cred ca operatiunea extinderii in general si aderarea Romaniei, in particular este in realitate un succes, cunosc dificultatile care au fost, mai ales in perioada imediat urmatoare aderarii si cunosc si cum aceasta criza a lovit un pic toate tarile, dar semnelele positive care au rezultat de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana sunt puternice si persista: rezultate de stabilitate economica, rezultate de stabilitate politica, rezultate a unei crescute colaborari economice, deci de bunastare si de creare de locuri de munca; rezultatele unui tratament mai bun al fenomenului emigratiei.
Si noi am avut momente dificile la inceput dar cele doua popoare: al nostru si al vostru care au o mare cultura in comun si dificultatile se pare ca au fost depasite iar acum pare a fi un climat nou, diferit, pozitiv fie pentru romanii din Italia ca si pentru italienii din Romania.
Asadar eu cred ca putem face un bilant pozitiv al trecutului si trebuie sa gandim la o crescuta colaborare in viitor.

Sunteti cunoscut ca o personalitate a lumii politice intelectuale, foarte apropiat Papei Ioan Paul al II-lea, un fin observator, analist al politicii europene. Cum considerati rolul ecumenismului in Uniunea Europeana si care sunt perspectivele acestuia?
Rolul ecumenismului este fundamental, spunea Papa Ioan Paul al II-lea ca Europa trebuie sa respire cu doi plamani, iar acesti plamani sunt cel din est si cel din vest; cel al Bisericii Latine si cel al Bisericii Grecesti, iar aici cred ca Romania are un rol important.
Romania este o tara stranie din anumite aspecte, anormala; este o tara latina, deci apartine occidentului, dar e o tara ortodoxa, deci apartine orientului, iata tocmai acest lucru permite Romaniei sa dezvolte o functie fundamentala, astfel incat orientul si occidentul sa se inteleaga mai bine, iar patriarhatul din Romania a avut, in diferite momente in dialogul ecumenic, un rol fundamental. Vreau sa amintesc aici vizita lui Ioan Paul al II-lea in Romania, nu a fost posibila in Rusia, dar a fost posibila in Romania.
Cred ca acest rol, Romania, va continua sa-l joace in viitor in fata tendintei de secularizare care cuprinde tarile noastre, raspunsul este unitatea bisericilor. Cum putem da marturie credintei crestine daca nu reusim sa fim uniti intre noi.
In mod particular: catolicii si ortodocsii, pentru care diferentele teologice sunt minime, ceea ce ramane este insa inghetul multelor secole de neintelegeri, de lupte, de tradari reciproce pentru care Ioan Paul al II-lea, la vremea sa, a cerut iertare din partea bisericii catolice si toti crestinii ar trebui sa ceara iertare, fiecare din partea propriei biserici.

Ati participat la simpozionul dedicat a doua personalitati romane, importante in orizontul cultural, religios european: Vladimir si Dumitru Ghika. Ce v-a marcat in mod particular la cei doi?



In primul rand, ceea ce va ziceam inainte, sunt europeni, profund romani si profund europeni, pe de o parte pentru caracteristicile personale; vorbeau curent diferite limbi europene: in particular franceza, au trait un timp in Franta, erau in mediul cultural al Frantei din acele timpuri, in cercul lui Maritain la Meudon.
Atat europeni cat si romani, fara sa tradeze identitatea romaneasca si ma gandesc la Monseniorul Ghika, convertit la catolicism, dar ambasador al spiritualitatii ortodoxe in interiorul catolicismului; a facut cunoscuta o bogatie, care, inainte, in Occident era practic necunoscuta, este martor al libertatii si al adevarului omenesc; sub dictatura comunista, marturisitor pana la moarte.

O legatura cu Romania care v-a impresionat si daca aveti un mesaj pentru romani, dincolo de confesiunea lor.
Imi amintesc cu emotie de a fi lucrat impreuna cu Monseniorul Todea in timpul sinodului Episcopilor din Europa. Un om extraordinar capabil de o puternica marturie.
Eu ii spuneam, imi permiteam uneori sa fac cate o gluma fata de biserica ortodoxa, care in anii comunismului s-a aliniat, s-o recunoastem, iar el nu-mi permitea, zicea: Dumneavoastra nu puteti intelege prin ce infern au trebuit sa treaca si cat au suferit; nimeni nu are dreptul sa le puna crucea in spate - semn de caritate crestina; si de adevar.

Un mesaj pentru italienii care traiesc in Romania?
Nu uitati niciodata ca sunteti intr-o tara de mare cultura si nu se poate sta intr-o tara fara a iubi inima unui popor; trebuie sa invatati sa mancati romaneste, sa beti vinul romanesc si sa cititi cartile romanilor, astfel se intra in inima unui popor; si deci pentru multi dintre voi este o aventura economica, ce merge bine pentru ca multi investitori italieni au venit in Romania urmarindu-si binele propriu si pe cel al romanilor; dar nu poate ramane doar un fapt economic, trebuie sa fie un fapt cultural caci si in economie exista o masura a dreptatii care trebuie mereu observata si respectata.
Pentru ca intreprinderile sunt comunitati umane, nu sunt doar societati de capital si daca nu se creaza o fraternitate intre oameni nici investitiile econimice nu merg bine. Ciprian Dumea (TVR)