La Radio Vatican despre depunerea POSITIO la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor

Întâmpinarea Domnului 2012: un pas decisiv în beatificarea Mons. Vladimir Ghika

Joi 2 februarie 2012 o zi demnă de consemnat. În sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau Prezentării Domnului, celebrată de Biserică, atât de tradiţie creştină orientală cât şi cea de tradiţie occidentală, la Vatican, mai precis la Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a fost depus în mod formal dosarul cuprinzând aşa-numita „Positio” pentru beatificarea mons. Vladimir Ghika, preot care celebra Liturghia atât în ritul bizantin cât şi în cel roman sau latin. Acest proces înaintat de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti a fost pregătit în etapele sale preliminare de la Roma, de postulatorul numit de arhiepiscopul Ioan Robu şi aprobat de Congregaţie.

Este vorba de părintele Francisc Ungureanu care ne oferă amănunte despre acest pas important, hotărâtor, pentru ridicarea Mons. Ghika la cinstea altarelor.

Dosarul de 700 de pagini este rodul muncii susţinute a unui grup extraordinar de cercetători timp de aproape 6 ani. Aceştia au continuat munca celor care puseseră fundamentul procesului diecezan. Reamintim că totul a început imediat după 1990, însă lipsa de acces la documente şi necunoaşterea posibililor martori a făcut ca efectiv procesul să fie celebrat între octombrie 2002 şi iunie 2003. Un rol deosebit l-au avut până aici postulatorul de atunci, pr. Ioan Ciobanu, arhiva strânsă de domnul Pierre Hayet la Institului Vladimir Ghika de la Paris şi munca de cercetare a pr. Horia Cosmovici. În 2006 este recunoscută validitatea procesului diecezan şi din 2007 eu îl înlocuiesc pe pr. Claudiu Bărbuţ în rolul de postulator la Roma. Din partea Congregaţiei în acest răstimp, după o scurtă perioadă provizorie de lucru cu pr. Daniel Ols OP, am avut relatori pe pr. Cristoforo Bove OFMConv, de pie amintire, şi pe pr. Zdzisław Kijas OFMConv, cu care am reuşit să ordonăm tot ceea ce am adunat până acum.

Aşadar, după 9 ani de la procesul diecezan s-a încheiat Positio super Martyrio, dosarul despre martiriul lui Vladimir Ghika...

A fost o perioadă când au fost făcute completări documentaţiei trimise de la Bucureşti. Apoi am început un proiect foarte ambiţios, acela al unei biografii documentate a Monseniorului Ghika, pentru că nu există încă una de acest fel. Proiectul acesta este încă în desfăşurare. Abia din 2008 putem studia arhiva securităţii cu privire la grupul Menghes din care făcea parte şi Monseniorul Ghika, loc documentaristic extrem de important pentru reconstituirea martiriului material şi formal din partea persecutorului. Volumul dosarelor descoperite acolo ar fi recerut încă mulţi ani de muncă, dar am considerat că nu mai trebuie să mai adăugăm nimic pentru a ajunge la o certitudine morală cu privire la martiriul lui Vladimir Ghika.

Odată depusă întreaga documentaţie, înaintarea cauzei depinde exclusiv de Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor. De acum este rândul consultanţilor, teologi şi episcopi, şi apoi a cardinalilor să ajungă la certitudinea morală asupra martirajului Monseniorului Ghika...

Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor va încredinţa dosarul cauzei noastre studiului unui grup de consultanţi teologi. Aceştia îşi vor spune părerea cu privire la dubiul ridicat: dacă a fost sau nu martiriu în moartea lui Vladimir Ghika din 16 mai 1954 în închisoarea comunistă de la Jilava. Dacă judecata acestora va fi pozitivă, în sensul că au putut ajunge la o certitudine morală în privinţa martiriului Monseniorului Ghika, cazul este supus studiului şi judecării Cardinalilor membri ai Congregaţiei.

În final, desigur, este mereu Sfântul Părinte cel care autorizează o beatificare...

„Părerea părinţilor cardinali şi a episcopilor se va comunica Supremului Pontif, căruia îi revine dreptul de a decreta cultul public ecleziastic al servului lui Dumnezeu” spune Constituţia Apostolică Divinus Perfectionis Magister a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea (25 ianuarie 1983) la nr. 15. Este vorba despre recunoaşterea martiriului Slujitorului lui Dumnezeu şi implicit beatificarea. Cultul public în cazul fericiţilor este circumscris Bisericii Locale, dieceză sau naţiune, care a întreprins procesul, şi poate fi lărgit la alte teritorii, la cererea episcopilor acelor locuri. Astfel credincioşii nu doar că vor putea să ceară în mod privat haruri de la Dumnezeu prin mijlocirea lui Vladimir Ghika, ca şi până acum, dar o vor putea face şi în public şi liturgic în comunităţile lor.

Beatificarea este primul pas spre deplina recunoaştere a sfinţeniei din partea Bisericii. Ceea ce se urmăreşte în final este canonizarea…

Ţelul procesului iniţiat în 1991, sau explicit în 2002, la Bucureşti, este canonizarea Slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika. După beatificare, cultul public va inspira şi întări cultul privat care, sperăm, va dobândi de la Dumnezeu prin mijlocirea fericitului cel puţin o minune care să poată fi supusă analizei şi procesului canonic recerut de legislaţia pentru Cauzele Sfinţilor. Un miracol ar însemna, dacă putem spune aşa, semnătura lui Dumnezeu pentru canonizarea lui Vladimir Ghika. Astfel cultul adus lui Dumnezeu prin intermediul Sfântului Vladimir Ghika va fi lărgit la Biserica Universală.

Un proces care se anunţă încă lung, din acest motiv fiecare reuşită, fiecare pas înainte este o bucurie pentru noi toţi. Până la urmă avem în faţă un Rob al lui Dumnezeu care a murit pentru fidelitatea lui faţă de Cristos şi Biserică nu numai într-un puternic parfum de martiriu şi sfinţenie dar şi cu tenta unei universalităţi de netăgăduit. Ne-a spus în final părintele Francisc Ungureanu, postulatorul Cauzei pentru proclamarea de Fericit a Mons. Vladimir Ghika.

Dosarul/Positio - multumiri pentru sustinere

Dragi prieteni,
coperta de la POSITIO pe care o aratam pana acum era de fapt un faximil, insa ceea ce vedeti in acest moment este materializarea nu doar a ideii de coperta (de altfel standard) dar a unui proces indelung de cercetare, redactare si editare a dosarului pentru beatificarea Monseniorului.
Acestea sunt primele doua exemplare pe care Tipografia Nova Res mi le-a putut inmana in seara aceasta. Inca se lucreaza intens si maine, in sarbatoarea Intampinarii Domnului, voi depune la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor copiile recerute de regulament.
Rugaciunile nostre si-au atins scopul pana acum. Urmeaza etapele din Congregatie care speram, mereu sprijiniti de ajutorul rugaciunilor prietenilor Monseniorului, se le parcurgem bine si repede.
Profunda recunostinta pentru efortul tuturor celor care au muncit la Positio. Sunt sigur ca Vladimir Ghika are o grija speciala pentru ei si le va mijloci multe haruri.

Roma, 1 februarie 2012

Postulatorul

Dosarul - Positio

cel care pune piedici in calea Cauzei de Beatificare a Monseniorului nu se lasa ... De data aceasta in tipografia care lucreaza pentru Dosarul nostru. Sa intesificam rugaciunile!

VOYAGE-PELERINAGE

A la fin de l'assemblée générale de l'ABMVG, le 26 novembre 2011, Mgr Ph. Brizard nous a présenté un intéressant projet de pèlerinage en Roumanie. Ce voyage-pèlerinage s'adresse à toute personne qui envisagerait à faire une découverte des principales religions et cultures de la Roumanie à travers les régions visitées. Il peut aider aussi à une meilleure comprehension de la personnalité complexe de Mgr V. Ghika et sa profonde spiritualité, générosité traduites dans des termes comme "la thèologie du besoin".

L'organisateur du pèlerinage, Mgr Ph. Brizard est un bon connaisseur du terrain, des réalités roumaines car pendant de nombreuses années il a sillonné la Roumanie en apportant son aide à l'œcuménisme , à soutenu matériellement et spirituellement surtout l'Eglise gréco-catholique.

Voilà une succincte présentation de cette activité decrite par Mgr PH. Brizard lui-même:

Voyage-Pèlerinage en Roumanie (31 Mai-09 Juin 2012): Religions et cultures Sous la direction de Monseigneur Philippe BRIZARD Directeur général émérite de l'Œuvre d'Orient

Au cours de ce voyage, sera aussi évoquée la vie de Mgr Vladimir Ghika (1873-1954), prince moldave orthodoxe converti au catholicisme, devenu prêtre en France, persécuté par le régime communiste après son retour en Roumanie.

Ce voyage sera l’occasion de découvrir différentes régions de Roumanie, Bucarest, mais aussi la Transylvanie et les Carpates, le Maramures pays de traditions célèbre notamment par ses églises en bois et la Moldavie avec ses nombreux monastères, notamment en Bucovine.

Pays aux quatre religions principales (orthodoxe, gréco-catholique, catholique romaine et calviniste), la Roumanie présente une large variété de cultures et de paysages. Ilot de latinité au sein d’un monde slave, ce pays mérite d’être mieux connu ; une réalité œcuménique y est vécue.

Des rencontres seront organisées avec les responsables des différentes communautés religieuses, notamment Mgr Ioan Robu, archevêque des catholiques latins de Bucarest, Mgr Mihai Fratila et Mgr Florentin Crihalmeanu, deux évêques de l’Eglise gréco-catholique, ainsi que Sa Béatitude Daniel Ciobotea, patriarche de l’Eglise orthodoxe à Bucarest.

RENSEIGNEMENTS ET INSCRIPTIONS Monseigneur Philippe Brizard 20 rue Barbet de Jouy Tel. : 01 44 18 74 33 phbrizard@gmail.com Dernier délais pour l'inscription: 12 fév 2012

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (22)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 21 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Heureux ceux qui cherchent car ils ont déjà trouvé et ils trouveront deux fois.
Heureux ceux qui font de la joie avec la vérité.
Heureux ceux qui font de la joie avec leur joie.
Heureux ceux qui font de la joie avec leurs peines.
Heureux ceux qui aiment Dieu, car ils ne songent même plus à se demander s’ils sont heureux ou malheureux.”

La première affirmation de Mgr Ghika se retrouve en Mt 7,7: “demandez et l’on vous donnera, cherchez et vous trouverez, frappez et l’on vous ouvrira.” Cette affirmation de trouver deux fois peut-être mise en parallèle avec les récits de guérison des aveugles dans les Évangiles synoptiques à Jéricho: en Saint Matthieu 20,29-34, il y a deux aveugles. En Marc 10,46-52, il y a un aveugle. Parce qu’on a appliqué une parole de l’Evangile, on trouve deux fois.

La deuxième affirmation de Monseigneur a une source possible dans les chapitres XIV à XVIII de l’Evangile de Jean:
(Jn 14,17):”l’Esprit de vérité, que le monde ne peut pas recevoir, parce qu’il ne le voit pas ni ne le reconnaît. Vous, vous le connaissez, parce qu’il demeure auprès de vous et qu’il est en vous.”
(Jn 15,26):”Lorsque viendra le paraclet, que je vous enverrai d’auprès du Père, l’Esprit de vérité, qui vient du Père, il me rendra témoignage.”
(Jn 16,13a):”Mais quand il viendra, lui, l’Esprit de vérité, il vous introduira dans la vérité toute entière;”
(Jn 17,17):”Sanctifie-les dans la vérité: ta parole est vérité.”
(Jn 18,37b):”Je ne suis né, et je ne suis venu dans le monde, que pour rendre témoignage à la vérité. quiconque est de la vérité écoute ma voix.”
Ces citations nous permettent de dire qu’avec le Christ, nous pouvons approcher, connaître la vérité. Enfin, avec Jn 15,11:”je vous dis cela pour que ma joie soit en vous et que votre joie soit complète.” et avec Jn 16,20b:”Vous serez triste, mais votre tristesse se changera en joie.”, nous retrouvons cette seconde affirmation de Monseigneur Ghika.

La quatrième affirmation trouve des éclaircissements avec une citation de “Chemin” de Saint José Maria Escriva, au chapitre Joie n°663: “Tu me demandes un conseil pour remédier à la tristesse. -Voici une recette qui vient de bonne source, de l’apôtre Saint Jacques. - Tristatur aliquis vestrum?- Tu es triste, mon enfant? Oret! Prie!- Essaie, pour voir.” En effet on lit en Jc 5,13-15:”Quelqu’un parmi vous souffre-t-il? Qu’il prie. Quelqu’un est-il joyeux? Qu’il entonne un cantique... au nom du Seigneur. La prière de la foi sauvera le patient et le Seigneur le relèvera.” Dans cette citation, on a le développement de la troisième et quatrième affirmation de Monseigneur.

Pour expliquer la cinquième affirmation, nous pouvons avoir recours à une citation du Saint curé d’Ars:” La prière élargit le cœur et permet d’aimer Dieu.”

...A SUIVRE...

Mesajul Monseniorului pentru ... organişti

Procesul de beatificare a Monseniorului Vladimir Ghika are ca fundament martiriul acestuia, actul suprem de mărturie al credinţei sale. Isus indica faptul că nu se pot culege roade bune decât din copaci buni, iar martiriul, ca rod, nu poate fi decât produsul a ceva ce exista deja şi fusese bine hrănit pentru a da acest rod. Foarte mulţi contemporani ai Monseniorului şi ai noştri sunt convinşi de virtuţile acestuia, calităţi care îl fac cu atât mai mult un model pentru noi cei care îi admirăm viaţa şi îi onorăm moartea.
Pe buzele multora dintre cei care se interesează de bătrânul preot mort acum 58 de ani înfloreşte o întrebare cât se poate de justificată, dat fiind că noi ne rugăm să fie ridicat la cinstea altarelor, adică să fie propus ca model pentru credincioşii de astăzi şi din viitor. Această întrebare, în diferite formulări, sună cam aşa: Care este mesajul Monseniorului pentru creştinul de azi? Răspunsul este exhaustiv atunci când include martiriul. Nu poate fi ceva mai măreţ şi mai important decât această mărturie; aşadar, exemplu demn de urmat.
Vă propun să facem scurte popasuri în viaţa Monseniorului pentru a vedea cum deja frunzele şi florile „pomului” care a dat rodul martiriului pot să înmiresmeze viaţa noastră şi să-i vindece metehnele, asemenea pomilor sădiţi lângă râul care izvora din partea dreaptă a templului, din viziunea profetului Ezechiel (47,1-12). Putem face împreună aceste scurte popasuri şi fiecare poate observa un anumit aspect, de obicei acela care îl interesează personal mai mult: un teolog, un filozof, un literat, un educator, un călător, un diplomat… vor putea cerceta şi propune cum Monseniorul este un model!
Textele propuse le vom publica în acest blog al amicilor monseniorului şi, pe cât posibil, şi în pagina din revista Actualitatea Creştină.
Dat fiind că în această lună, paginile acestei reviste aduc un elogiu muzicii în Catedrala noastră, vă propun să vedem ce are de spus Vladimir Ghika organiştilor. Nefiind eu unul dintre ei, mă limitez să propun două texte, unul al Monseniorului, dintr-o scrisoare trimisă fratelui său în exil, cu un an înainte să fie arestat, şi altul dintr-o mărturie dată de Mons. Menges, imediat după ce a fost eliberat din închisoare (1964).
„La biserică ne descurcăm cum putem; dar s-a ajuns să-i împiedice pe toţi bolnavii să vină aici. Doar „oamenii de afară“ pot intra, spionaţi cum se cuvine, de altfel. Predic adeseori în română, cu o voce prea slabă, dar, pentru cei care aud, cu mult mai mult succes decât aş fi crezut. Am devenit, de asemenea, organist improvizator la orga mare a capelei (improvizator, pentru că asta este oarecum vocaţia mea, pentru că sunt şi un prost acompaniator, iar ochii mei nu-mi permit să descifrez uşor partiturile). Intonez astfel, în folosul celorlalţi, nu romanţe fără cuvinte ca Mendelssohn, ci rugăciuni fără cuvinte, care au un impact uimitor. Mi s-a spus şi mi s-a repetat, că-i fac pe oameni să plângă, şi asta-i face să vină tot mai numeroşi atunci când cânt. Şi aici nu mai există dezavantajul unei voci scăzute, prin avantajul alegerii registrelor, pe care am învăţat să le folosesc foarte bine, excluzând fără milă nuanţele de sunet cele mai prozaice. „Făcându-i pe oameni să plângă“, am avut şi satisfacţia să văd cu ochii mei aceasta, ceea ce mi-a dat curaj şi vine la timp, deoarece avem prea mult de plâns în alt fel“ (Scrisoare, 7 nov. 1951, în Fratelui meu în exil, p. 129).
„De fapt, el nu-şi mai putea trăi misiunea sacerdotală decât în privat, la Capela Franceză. El asculta spovezile, vizita bolnavii şi primea în sacristia Capelei pe toţi cei care doreau să-i vorbească. El nu mai predica, dar, după ce se recita Breviarul, se aşeza la orgă şi improviza o rugăciune de laudă, de acţiune a harului sau de implorare, resimţită atât de profund, că toţi rămâneau să-l asculte. O studentă la matematică m-a asigurat că jumătatea de oră cu Monseniorul Ghika la orgă era pentru ea, ca şi pentru un mare număr de persoane, hrana spirituală pentru o întreagă săptămână, o înălţare a sufletului şi o încurajare” (Mărturie a Mons. Ieronim Menges despre Vladimir Ghika, recunoscută ca fiind proprie în 1993).
Cine are urechi de auzit să audă! Pe adresa Postulaturii (postulatura@vladimirghika.ro) aştept contribuţiile dumneavoastră pentru a completa imaginea pomului sădit lângă râul care iese din inima lui Isus şi care a produs minunatul rod al martiriului, Vladimir Ghika.

Martor al alungării Fiicelor Carităţii

de Narcis ISPAS

La începutul anului 1948, fraţii Ghika au fost printre puţinii care au putut să-şi aleagă soarta: după abdicarea regelui, Dimitrie a ales să plece în exil, în Elveţia, iar Monseniorul Ghika a decis să nu-şi părăsească ţara, refugiindu-se la surorile de la Sanatoriul Sf. Vincenţiu de Paul, unde a fost obligat să asiste la distrugerea operei sale de o viaţă.
După rechiziţionarea Sanatoriului, Monseniorul Ghika scrie fratelui său:

Stau foarte confortabil aici (casa dnei Pâcleanu, din curtea Sanatoriului, n.a.); au vrut să mă gonească, să mă arunce iar în stradă. St. Vincent este încă ocupat, cu sigiliu pe toate camerele; surorile îngrămădite la subsol şi ieşirile păzite. Mère Soize (Sora Superioară, n.a.) a fost admirabilă; şi nu pot spune în cuvinte tot ce a însemnat pentru mine bunătatea şi delicateţea ei, în mijlocul situaţiei catastrofale în care se află opera de caritate.

După naţionalizarea Sanatoriului, spre sfârşitul anului, revine cu veşti:
Surorile (18) sunt pe punctul de a se muta dacă cedează la ameninţările şi jignirile celor care le pretind două din cele cinci camere care le-au mai rămas în subsol (refectoriul şi oficiul).

În sfârşit, în aprilie 1949, Monseniorul consemnează într-o carte poştală:
Cornetele au plecat toate. Unele la Paris, celelalte la Oradea.
Era vorba de surori care purtau pe cap o bonetă albă cu colţuri specifice numită în franceză „cornette”. Nu erau necesare fraze în plus: fratele său înţelegea prea bine durerea ce însoţea aceste cuvinte.

O mângâiere pentru Monseniorul Ghika este prezenţa părintelui François, spiritualul surorilor, rămas să slujească la capela Sanatoriului, despre care notează într-o scrisoare din decembrie 1950:
Cu părintele François e uşor să convieţuieşti; e foarte serviabil, activ şi plin de zel; e mult mai mortificat decât pare.

Câteva completări privindu-i pe aceşti colaboratori apropiaţi ai Monseniorului ne stau azi la dispoziţie prin deschiderea arhivei Ministerului Cultelor.
Despre ordinul Surorilor de Caritate ale Sf. Vincenţiu de Paul, venit în ţară în 1906, aflăm dintr-un raport întocmit de Sora Superioară:
Instituţia din Bucureşti tinde, de la primele clipe ale fundării ei, să formeze o instituţie românească cu o superioară şi membri români. Dar recrutarea necesită un timp foarte îndelungat, căci viaţa surorilor Sf. Vincenţiu de Paul , foarte aspră, cere o abnegare desăvârşită. Pe de altă parte formarea spiritului membrelor, aşa cum l-a înţeles sfântul lor fondator, este de asemenea foarte grea; de altfel tocmai pentru a uşura formarea acestui spirit, s-a găsit preferabil să rămânem alipiţi casei mame din Paris. Casa din Bucureşti posedă şi îşi administrează singură bunurile; ea nu este legată de Paris şi nu primeşte decât directive de ordin pur spiritual. Veniturile sanatoriului sunt afectate inclusiv spitalului pentru săraci, dispensarului şi orfelinatului; atât ca investiţii cât şi pentru întreţinerea lor. În anul 1939 s-au dat 14715 consultaţii gratuite, s-au făcut 33321 pansamente şi injecţii, s-au îngrijit 7980 bolnavi spitalizaţi, s-au dat 20800 porţii de mâncare la săraci şi 4000 pâini. În orfelinat s-au îngrijit şi educat 20 orfane. În rezumat instituţiile ordinului din Bucureşti şi Galaţi au ca scop ajutorarea săracilor şi bolnavilor români.
În instituţiile din Bucureşti şi Galaţi activau următoarele:
Bucureşti
1. Soize Marie, n.1874, Redon, Franţa, superioară, venită în ţară în 1921;
2. Marin Yvonne, n.1886, Alençon, Franţa, farmacistă;
3. Burgeois Suzanne, n.1888, Versailles, Franţa, sala operaţii;
4. Levet Marie, n.1890, Marseille, Franţa, orfelinat;
5. Bonu Maria, n.1896, Cioplea, jud. Ilfov;
6. Pitica Safta, n.1912, Traian, jud. Bacău;
7. Sprânceană Maria, n.1912, Hălăuceşti, jud. Roman;
8. Domnescu Eugenia, n.1913, Bucureşti;
9. Mihai Vasilica, n.1908, Galaţi;
10. Bauer Clementina, n.1907, Caracal, jud. Romanaţi;
11. Mantz Olympia, n.1906, Galaţi;
12. Cochior Ecaterina, n.1908, Faraoani, jud. Bacău;
13. Farcaş Emma, n.1913, Şincai, jud. Mureş;
14. Taffarel Antoaneta, n.1910, Bârlad, jud. Tutova;
15. Loncheva Maria, n.1880, Bogdansi, Macedonia;
16. Stoeva Maria, n.1912, Clementinovo, Bulgaria;
17. Mikailidiou Ana, n.1907, Sinope, Asia Mică;
18. Anghelou Simona, n.1895, Kirchiş, Macedonia;

Galaţi
19. Ardoin Anne, n.1892, Chateaubriand, Franţa, superioară;
20. Constanţianu Elena, n.1894, Constanţa.

Spiritualul Sanatoriului din Bucureşti era părintele lazarist François van der Jonckheyd, născut la 30 noiembrie1884, Anvers, Belgia; studii la Seminarul filosofic şi teologic Panningen, Olanda, intrat în monahism la 18 septembrie 1904 şi preot din 1911, cetăţean belgian, venit în ţară la 29 august 1934.