Мисли, следващи дните

Comparate adesea cu „gândurile” lui Blaise Pascal sau cu „frunzele căzute” ale lui Vasily Rozanov (scriitor și filosof rus, 1856-1919), „gândurile pentru zilele ce vin” ale monseniorului Vladimir Ghika au cucerit şi cititorii de limbă bulgară. Miercuri, 21 martie, la Centrul de cultură şi dezbatere „Red House” din Sofia (Bulgaria) al Fundaţiei Communitas, a avut loc lansarea volumului „Мисли, следващи дните” („Gânduri pentru zilele ce vin”), în traducerea lui Toni Nicolov. Deși ia numele de la una din cărțile publicate de monseniorul Ghika în timpul vieții (Pensées pour la suite des jours, Paris, La Nouvelle Librairie Nationale, 1923), volumul este de fapt o culegere a scrierilor monseniorului Ghika: Gânduri pentru zilele ce vin, Convorbiri spirituale, Ultimele mărturii, Femeia adulteră.

La evenimentul cultural de la Sofia au intervenit prof. Bojidar Kuncev, critic literar și istoric, Teodora Dimova, scriitoare și scenaristă, și Toni Nicolov, filosof și jurnalist. La lansarea de carte, care s-a bucurat de o asistență numeroasă, în majoritate tineri, au fost prezenți și Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul Cauzei de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika, și Pr. Francisc Doboș, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Volumul „Gânduri pentru zilele ce vin” a apărut sub îngrijirea Fundației Communitas, înființată în 2006 pentru a aduce un aport cultural și social în societatea bulgară.

În limba italiană există o expresie: „cosa nasce cosa”, adică „un lucru conduce la un altul”. Așa s-a născut această traducere în bulgară a scrierilor monseniorului Vladimir Ghika. Toni Nicolov, cel care semnează traducerea, este un jurnalist şi filosof bulgar, ortodox, care a studiat, printre altele, şi la Institutul Pontifical Oriental din Roma. Citind lucrarea lui Jacques Maritain, Antimoderne (Ed. de la Revue des Jeunes, 1922, Paris), Nicolov a notat că marele filosof francez îi dedica volumul lui Vladimir Ghika, „principe al acestei lumi şi, printr-o vocaţie mai înaltă, preot al Bisericii lui Isus Cristos”. Acest amănunt l-a îndemnat pe Nicolov să caute să-l cunoască pe Vladimir Ghika și să-i citească opera. Așa a descoperit, cu surprindere, actualitatea şi profunzimea mesajului spiritual al monseniorului Vladimir Ghika, principe român, ortodox la origine, dar trecut la catolicism „pentru a fi un ortodox mai bun”, hirotonit mai apoi preot al Bisericii Catolice, care și-a dat viața pentru credință, în închisoarea de la Jilava, în perioada de dictatură comunistă.

„Mă bucură această inițiativă care, iată, nu pornește de la Postulatura Cauzei de beatificare a Monseniroului Vladimir Ghika, ci de la poporul credincios, dovedind astfel că personalitatea monseniorului şi spiritualitatea lui merită şi trebuie făcute cunoscute cât mai multor oameni şi culturi. Traducerea scrierilor monseniorului în limba bulgară – deci a unei țări majoritar ortodoxe –, dovedește o dată în plus că Vladimir Ghika a fost și continuă să fie și astăzi o punte între lumea ortodoxă și lumea catolică”, a declarat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul Cauzei de beatificare a monseniorului Vladimir Ghika, după evenimentul lansării de carte.
(www.arcb.ro)Mons. Stefan Manolov (Vicar Geberal la Plovdiv), Tony Nikolov (traducator, editor), Veneta Domuschieva (Director programe la Fundatia Comunitas), Bojidar Kunciev (critic literar și istoric), pr. Francisc Ungureanu. Foto de pr. Francisc Doboș la sediul Fundatiei Comunitas din Sofia.

21 martie 2012, la ora 18.30 - Lansarea unei carti a Monseniorului in limba bulgara

Am primit de la Cristina Grigore un mesaj foarte interesant:

Am dat o cautare pe net cu numele lui Ghika in litere chirilice si am descoperit ca la Sofia are loc o prezentare a traducerii in bulgara a volumului "Ganduri pentru zilele ce vin". Cartea a aparut anul acesta, sub ingrijirea unei fundatii: Fundatia Communitas (Communitas Foundation - Фондация Комунитас), http://www.communitas-bg.org/

Culture Program
The Red House Center for Culture and Debate
15, Lyuben Karavelov St., 3rd floor
Sofia – 1000
tel./fax: +359 2 9810555
http://www.hkultura.com/

Lansarea cărții are loc la adresa de mai sus, pe data de 21 martie 2012, la ora 18.30, in sala „Пеша Николова”

Iată descrierea pe care o fac organizatorii:

Unde să căutăm legătura dintre gânduri și zile? Gândul precede oare și totodată urmează zilele vieții noastre, așa cum "umbra ne urmează atunci când mergem spre lumină, și ne precede, când ne îndepărtăm de ea?" Mgr. Vladimir Ghika (1873-1954) încearcă să răspundă la această întrebare, oferind gânduri pentru zilele ce vin (1926) - a formă unică de proză spirituală din secolul al XX-lea, adesea comparată cu „gândurile” lui Blaise Pascal sau cu „Frunzele căzute” ale lui Vasily Rozanov (scriitor și filosof rus, 1856-1919). Născut prinț și descendent al unei familii domnitoare în Moldova, Vladimir Ghika a părăsit toate pentru o chemare mult mai sublimă – acrea de a deveni preot al Bisericii lui Cristos, suferind martiriul în perioada comunistă.

Vor lua cuvântul doi profesori: Vladimir Gradev (Владимир Градев) - profesor de istoria și teoria culturii, Bojidar Kunciev (Божидар Кунчев) - critic literar și istoric; și doamna Teodora Dimova (Теодора Димова) - scriitoare și scenaristă. Moderatorul va fi Toni Nicolov (Тони Николов) - jurnalist.

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (24)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 21 Ed. Beauchesne - a écrit: “Que pour te rappeler le souci de tes frères, la flamme du foyer te soit comme le Buisson-Ardent - que pour accueillir leurs misères, le toit de ta maison évoque celui de l’Arche dans le Déluge.”

Dans la première partie de cette pensée, la flamme peut évoquer la flamme du feu dans la cheminée. De nos jours, les cheminées et feux de braise sont minoritaires dans nos maisons; on pourra alors remplacer “flamme du foyer” par “ordinateur.” Il est question du buisson ardent dans le livre de l’Exode au chapitre 3. Avoir le souci de ses frères passe par l’accueil qu’on leur réserve: on peut commencer par leur demander leur nom. Il n’est pas rare d’entendre dans des conversations: “Mon frère s’appelle André: c’est son nom !” ou bien “Regardez mademoiselle l’étiquette sur la boîte à lettres: il a écrit son nom!” En Ex 3,2, “l’Ange de Yahvé lui apparut, dans une flamme de feu, du milieu d’un buisson. Moïse regarda: le buisson était embrasé mais le buisson ne se consumait pas.” Nous avons là la flamme du foyer qu’évoque Mgr Ghika. Puis au verset 4, “Yahvé vit qu’il faisait un détour pour voir, et Dieu l’appela du milieu du buisson. “Moïse, Moïse”, dit-il, et il répondit: “Me voici.”” Dieu appelle Moïse par son nom. Inversement, Moïse en vient rapidement à demander le nom de celui qui lui parle depuis la flamme du buisson, au verset 13: “Moïse dit à Dieu: Voici que je vais trouver les israélites et je leur dis: “le Dieu de vos pères m’a envoyé vers vous.” Mais s’ils me disent: “Quel est son nom ?, que leur dirai-je?”
En Is 7,14: “C’est pourquoi le Seigneur lui-même vous donnera un signe: Voici, la jeune femme est enceinte, elle va enfanter un fils et elle lui donnera le nom d’Emmanuel.” En Mt 1,21: “Elle enfantera un fils, et tu l’appelleras du nom de Jésus: car c’est lui qui sauvera son peuple de ses péchés.” En Lc 1,5: “Il y eut aux jours d’Hérode, roi de Judée, un prêtre du nom de Zacharie, de la classe d’Abia, et il avait pour femme une descendante d’Aaron, dont le nom était Élisabeth.” Et plus loin au verset 60: “Mais prenant la parole, sa mère dit: “Non, il s’appellera Jean.”
Le nom a une place de première importance dans l’écriture sainte.

A SUIVRE

Ascultarea lui Vladimir Ghika

Putem înţelege acest titlu ca pe o invitaţie la a asculta ceea ce ne spune Monseniorul, şi nu este greşit. Ceea ce ne propunem, însă, este să vedem ce afirmă Monseniorul despre ascultare. Ne referim la unul dintre cele trei sfaturi evanghelice care însoţesc voturile persoanelor consacrate: ascultare, sărăcie şi castitate, sau mai complet: ascultarea necondiţionată, sărăcia de bună voie şi fecioria până la moarte.
Toate lucrurile se supun, ascultă legilor voite de Dumnezeu pentru ele. La acest lucru făcea aluzie Vladimir Ghika atunci când remarca: „În ştiinţă, omul nu face decât să cerşească lucrurilor câteva secrete din ascultarea lor de Dumnezeu.” Observarea acestei docilităţi este de mare ajutor pentru viaţa spirituală şi poate avea efecte revelatoare pentru oamenii care îşi pun speranţa doar în ştiinţă.
Cât priveşte ascultarea în viaţa spirituală, aceasta indică primirea cuvântului lui Dumnezeu în mod activ, răspunzând sau corespunzând. Avem încă de la începutul Sfintei Scripturi modele de neascultare (Adam şi Eva), dar şi de extremă supunere (Avram, care e gata să-l jertfească pe Isac, fiul său). Noul Testament ne prezintă infinita ascultare a Sfintei Fecioare Maria, a Sfântului Iosif dar, mai ales a lui Isus. Acesta, din ascultare faţă de planul de mântuire a omului, îmbrăţişează crucea pe care apoi moare. Ascultare „până la moarte, şi încă moartea pe cruce”, spune Sfântul Paul (Fil 2,8).
Deoarece păcatul este legat de voinţă, disciplinarea voinţei este cerută mereu creştinilor pentru a evita păcatul. Aducerea la ordine a voinţei poate fi văzută în gândul Monseniorului: „Ascultarea şi stăpânirea de sine se susţin şi, una pe cealaltă, se întreţin.” Iar acest lucru se realizează prin supunere faţă de călăuzirea superiorului; aceasta reprezintă, de altfel, şi condiţia cerută mereu pentru trăirea vieţii consacrate. La fel cum facem atunci când suntem într-o pădure şi ne lăsăm călăuziţi de ghidul expert sau când suntem bolnavi şi ascultăm de medic. Dar motivaţia ascultării pentru o persoană consacrată nu este doar înţelepciunea de a urma un ghid sau teama de a se rătăci fără acesta, ci dorinţa de a-l urma pe Isus cel ascultător faţă de Tatăl.
Tratatele de spiritualitate leagă, de obicei, ascultarea de credinţă, încrederea în binele pe care o altă voinţă îl prevede pentru noi; însă Vladimir Ghika se lasă inspirat de virtutea iubirii. „Nu mergeţi spre iubire pe calea ascultării. Ci spre ascultare pe calea iubirii”, spunea el. Vom reuşi să ascultăm de Dumnezeu doar făcând să cresca iubirea noastră faţă de El, ca răspuns la iubirea sa infinită faţă de noi. Monseniorul începe acest aforism cu deplângerea faptului că „iubirea voastră nu iubeşte îndeajuns”, şi o face de două ori, cu aceleaşi cuvinte. Doar ascultarea necondiţionată manifestă iubirea deplină. Şi mai interesant este faptul că acest aforism se încheie cu o atenţionare: „Altfel nu veţi şti cărui Duh îi aparţineţi...”. Preluând învăţătura lui Isus cu privire la bunătatea pomului care se cunoaşte după roade, Sfântul Paul indica discernământul spiritelor după roadele pe care le aduc. Dacă rodul adus în viaţa spirituală este ascultarea, atunci pomul este hrănit de iubire şi suntem ai Duhului care este Iubirea însăşi. Rodul neascultării indică faptul că iubirea nu iubeşte îndeajuns, şi nu putem fi siguri că suntem sub imperiul Duhului Iubirii.. Duhul care nu iubeşte a inspirat păcatul originar, făcându-l pe om să creadă că poate orice, datorită cunoaşterii, inclusiv că poate iubi. Omul a ascultat de ispititor, aşteptând să găsească iubirea în cunoaştere. Poate tocmai de aceea Vladimir Ghika spune: „nu mergeţi spre iubire pe calea ascultării”; aceasta era calea propusă de diavol. Lăsaţi ca iubirea să vă umple inima şi veţi ajunge la ascultare. Şi dacă uneori cuvintele lui Dumnezeu se prezintă sub formă de poruncă: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii!” (In 13,34), atunci Monseniorul ne spune: „Să nu iubim pentru a ne conforma poruncii, ci să ascultăm pentru că iubim”. Am putea să încercăm să aprofundăm şi următoarea afirmaţie: „Pentru a asculta, omul trebuie să aibă o voinţă liberă. Altfel, nu ascultă, ci îndură”. Spaţiul nu ne permite, avem însă tot timpul.
Ascultarea este, aşadar, un răspuns. Vladimir Ghika ne îndeamnă: „Răspunde Inimii sacre printr-o inimă consacrată”.
(Cf. Actulalitatea Crestina, Nr 2/2012, p. 11)

Vladimir Ghika a Lourdes

Il mese di febbraio del 2012 si è svolto il 26-mo pellegrinaggio degli Uomini di Lourdes di Como (Italia). Quattro giorni bellissimi di camino tanto fisico come spirituale. Essendo in 75, la distanza dei quasi 2200 km di strada, andata e ritorno, si è fatta in 12 pulmini collegati via radio per le varie comunicazioni e per la condivisione della preghiera. Una Santa Messa all’aperto, la Via Crucis di venerdì, la Santa Messa nella cripta circondati dalle lastre con ringraziamenti di migliaia di persone, tanti saluti, visite e rosari nella grotta di Massabielle culminando con la concelebrazione eucaristica di mattina presto nel giorno di sabato, che coincideva con la festa di Santa Bernadetta, una catechesi ricca e molto concreta, e l’ultima Messa domenicale nella Basilica Superiore sono stati punti fermi delle giornate di quasi ritiro spirituale a Lourdes.
In tutto questo è stato presente spiritualmente anche Mons. Vladimir Ghika, lui stesso pellegrino su le stesse vie almeno quattro volte, secondo le sue agende. Gli uomini di Lourdes hanno voluto conoscere questa luminosa figura di martire e, nel pomeriggio di sabato, 18 febbraio, hanno ascoltato la una presentazione di più di un’ora. Alla fine, 75 voci di uomini hanno recitato la preghiera per la beatificazione, portando ognuno a casa un segno di questo incontro speciale con il nostro carissimo Servo di Dio. Abbiamo cosi allargato il gruppo di amici che sostengono con la preghiera la causa di beatificazione di Vladimir Ghika. Nel tempo di studio della Positio da parte dei consultori teologi abbiamo bisogno che questi siano protetti da ogni male per poter giudicare e valutare il martirio del nostro Servo di Dio con serenità, lucidità e ispirazione. Grazie agli amici di Como per questa straordinaria esperienza!

IPS Ioan Robu despre Monseniorul (Actualitatea Crestina, 2/2012)

În ultimul număr al revistei Actualitatea Creștină, Arhiepiscopul Ioan Robu alege sa evoce exemplul Monseniorului Vladimir Ghika. Puteti citi intregul artilcol la paginile 1-2 din revista tiparita sau din cea on-line de pe: www.arcb.ro. În continuare redam pasajele care îl privesc pe Vladimir Ghika:

(...) Pe umerii persoanelor consacrate apasă, fără doar şi poate, crucea; fiecare drum străbătut de ele se transformă în „via crucis” sortit însă să devină „via resurrectionis”; în acest sens am putea spune că prin crucile zilnice ale persoanelor consacrate, cruci care devin una cu crucea lui Cristos, Biserica îi naşte spre mântuire veşnică pe fiii ei. Spunând acestea îmi vine în minte chipul Monseniorului Ghika, imagine strălucită de suflet consacrat pe care Domnul ni l-a dăruit nouă, Bisericii, deci şi ţării, ca să rămână prin viaţa, crucea şi martiriul lui, pildă vie pentru timpul său şi pentru timpurile care vor veni. Când la 50 de ani a devenit preot, avea deja în urma sa o mare parte din viaţa în care nu numai că a simţit iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu, dar le-a şi vestit pe acestea în fel şi chip, devenind el însuşi imagine vie a iubirii şi îndurării divine. Când a început, ca preot, să celebreze Liturgia Euharistică, trecuse deja de nenumărate ori prin taina liturgiei aproapelui. În drum spre inima altarului de Jertfă euharistică, Mons. Ghika purta în suflet de fiecare dată multe taine din inimile oamenilor pe care i-a întâlnit, i-a învăţat, i-a sfătuit, i-a mângâiat şi binecuvântat, fiind pentru toţi, săraci şi bogaţi, sfinţi sau păcătoşi, sănătoşi sau bolnavi, mari sau mici, sare a pământului şi lumină purtătoare spre mântuire. Drumurile lui prin lume au fost întotdeauna planificate şi străbătute nu de calcule sau interese omeneşti, ci de căutări continue ale voinţei lui Dumnezeu care inspiră omului consacrat Lui, gânduri şi proiecte care uimesc şi care descoperă în cel ales de Dumnezeu adânci trăiri de rugăciune şi veghere, de intuiţii ale credinţei şi de jertfiri inspirate de iubirea de Dumnezeu. Dacă s-ar apuca cineva să traseze liniile distanţelor străbătute de Mons. Ghika, ar ajunge, nu în prea mult timp, să ne dea imaginea clară a kilometrilor parcurşi de acest mare apostol; a încerca însă să cuprinzi cât de cât „zonele” universului scrutat de gândurile inimii şi minţii Monseniorului, mi se pare a îndrăzni prea mult, chiar dacă impresionantul număr al cugetărilor pe care ni le-a lăsat, ne-ar da o oarecare idee. Mie personal mi se pare că Mons. Ghika a fost un ales special, un consacrat al tainei lui Dumnezeu, al tainei lumii şi al tainei omului, spirit în continuă căutare şi în neîncetată descoperire a lucrării lui Dumnezeu, statornic lucrător la mântuirea proprie şi la mântuirea aproapelui. Aşa îmi explic numărul mare al convertirilor, grija deosebită şi gingaşă pentru bolnavi, căutarea celor însinguraţi şi departe de Dumnezeu. Toate acestea formau şi crucea pe care zilnic o purta Monseniorul Ghika, maestru în a privi pământul ca să vadă cerul, expert în ale omului, prin apropierea intimă de taina prezenţei lui Dumnezeu. A iubit cu pasiune Biserica universală şi Biserica locală, iar această iubire a făcut crucea mai grea. Dragostea de Biserică l-a ţinut pe loc în România atunci când ar fi putut să plece din ţară şi astfel să evite închisoarea. Rămânând însă aici, s-a dedicat apărării credinţei şi Bisericii, şi aproape de vârsta de 80 de ani a fost închis la Jilava, unde au suferit multe alte persoane consacrate persecuţia comunistă. Şi acolo, între zidurile închisorii unde avea să-şi consume jertfa martirică, Mons. Ghika a dat strălucire consacrării sale aducând seninătate şi speranţă în inimile celor închişi, anchetaţi şi torturaţi. (...)

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (23)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 21 Ed. Beauchesne - a écrit: “Malheur à toi si ton frère peut se figurer le Ciel comme un endroit où l’on a chaud et où l’on n’a plus faim.”

Quand nous parcourons le Nouveau Testament, nous rencontrons au moins deux passages en rapport avec cette affirmation: le jugement dernier (Mt 25,31-46) et la lettre de Saint Paul aux romains (Rm 14,16-21).
Dans le passage de Matthieu, il est question du Ciel, de ce qui se passe après la mort. En faisant référence à Mt 16,27: “C’est qu’en effet le Fils de l’homme doit venir dans la gloire de son Père, avec ses anges, et alors il rendra à chacun selon sa conduite;”, et à Mt 24,33: “Dis-nous quand cela aura lieu, et quel sera le signe de ton avènement et de la fin du monde.”, le Christ à son avènement jugera tous les hommes de tous les temps après leur résurrection. Que l’on ait chaud ou non au ciel, que l’on y ait faim ou non, les hommes doivent passer au préalable par un jugement. ‘Les hommes de Ninive se dresseront lors du jugement avec cette génération et ils la condamneront, car ils se repentirent à la proclamation de Jonas et il y a ici plus que Jonas.”(Mt 12,41) “Devant lui seront rassemblées les nations, et il séparera les gens les uns des autres, tout comme le berger sépare les brebis des boucs.(Mt 25,32)
A son avènement, tous les hommes sont jugés non sur leurs actions exceptionnelles (Mt 7,22-23: Beaucoup me diront en ce jour-là: “Seigneur, Seigneur, n’est-ce pas en ton nom que nous avons prophétisé? En ton nom que nous avons chassé les démons? En ton nom que nous avons fait bien des miracles?” Alors je leur dirai en face: “jamais je ne vous ai connus; écartez-vous de moi, vous qui commettez l’iniquité.”), mais sur leurs œuvres de miséricorde (Is 58,7s: “N’est-ce pas partager ton pain avec l’affamé, héberger chez toi les pauvres sans abri, si tu vois un homme nu, le vêtir, ne pas te dérober devant celui qui est ta propre chair?”)
A son avènement, le Christ reconnaîtra ceux qui ont confessé leur foi en lui. cf. Mt 10,32-33: “Quiconque se déclarera pour moi devant les hommes, moi aussi je me déclarerai pour lui devant mon Père qui est dans les cieux, mais celui qui m’aura renié devant les hommes, à mon tour je le renierai devant mon Père qui est dans les cieux.”
D’après tout ce qui précède, on comprend bien qu’il y a des efforts à faire pour aller au ciel, là où on a chaud et où on n’a plus faim.

Pour conclure, l’autre passage du Nouveau Testament que nous avons relevé en introduction et en rapport avec la pensée de Monseigneur Ghika contient la phrase suivante: “Car le règne de Dieu n’est pas affaire de nourriture ou de boisson, il est justice, paix et joie dans l’Esprit Saint.”(Rm 14,17) Attendre qu’au Ciel il soit question de la faim n’est pas une bonne attente.

....A SUIVRE...