Postări
Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori. A studiat în Franța literatură şi drept, medicină şi istorie, iar în Italia (Roma) filosofie şi teologie. În 1902 a intrat oficial în Biserica Catolică, iar în 1923 a fost hirotonit preot catolic la Paris. Ca preot a slujit în periferia Parisului, ca şi în mari biserici ale lumii, în casele bolnavilor, în închisoarea din Văcăreşti... A făcut din caritate un ideal de viaţă: după ce le-a adus la Bucureşti pe surorile Sfântului Vicenţiu de Paul, a pus, împreună cu ele, bazele primului dispensar gratuit pentru săraci. A creat un serviciu de ambulanţe pentru victimele răscoalei din 1907 şi a îngrijit soldaţii bolnavi în timpul războiului din Balcani, ca şi în primul război mondial. A fost arestat în 1952 şi condamnat un an mai târziu, iar la 16 mai 1954 a murit ca martir în închisoarea din Jilava.
În tinereţe l-a însoţit în misiunile diplomatice pe fratele său Dimitrie Ghika, iar între 1918-1919 a fost primul ambasador oficios al României moderne la Vatican (1918-1919), făcând primii pași pentru încheierea unui concordat între Sfântul Scaun și țara noastră. Vorbitor a mai multor limbi străine, şi om cu o cultură vastă şi rafinată, Vladimir Ghika a scris opere în diferite domenii: istorie, dramaturgie, spiritualitate, teologie, și a lăsat în urma sa peste 10.000 de panseuri, în parte publicate, păstrate acum în Arhiva Ghika a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti. La acestea se adaugă – așa cum amintea IPS Ioan Robu în Aula Academiei, prezentând „candidatura" Monseniorului Vladimir Ghika –, diferite articole, conferințe și corespondență, cum e cea cu Jacques Maritain, ori cu fratele lui Dimitrie sau cea păstrată în Biblioteca Academiei Române, în fondurile Antipa, Bianu, Cuza, Sturdza și Știrbey.
IPS Ioan Robu a amintit, în sesiunea Academiei, de legăturile Monseniorului Vladimir Ghika cu instituția românească de cultură și de știință, menționând cercetările făcute de Vladimir în Arhivele Vaticanului: „Documentele pe care le-a adunat atunci, de mare importanță pentru istoria culturală și politică a României, se află la Quai d'Orsay și la Arhivele Naționale ale României, la acestea din urmă păstrându-se câteva sute de pagini transcrise de Vladimir Ghika. Și în Biblioteca Academiei sunt multe pagini transcrise de Vladimir Ghika. În Spicuiri istorice, la capitolul Arhivele Romane și Istoria Românilor, Vladimir Ghika nota: «Am trimis la Academie ca rezultat al acestei anchete parțiale și vremelnice, copii care însumează mai bine de o mie de pagini in-foglio»".
„Prin pasiunea sa pentru binele tuturor oamenilor, fără distincție, prin apostolatul său pus sub semnul universalității, prin dragostea sa de țară și de poporul din care s-a născut, țară și popor în mijlocul căruia a rămas chiar și atunci când simțea apropiindu-se primejdia, Vladimir Ghika rămâne, cred, pentru noi toți un mare exemplu și un prețios reper, o chemare spre altceva decât găsim zilnic în jurul nostru, în țară și în lume, un altceva care ne descoperă frumusețea caracterului angajat spre binele tuturor, prețuirea adevăratelor valori care pot schimba la față viața noastră și a societății în care trăim, o iubire de țară și popor gata de orice jertfă, chiar de jertfa supremă", a mai spus Arhiepiscopul Ioan Robu.
În sesiunea de alegeri de marți, 5 noiembrie, academicienii au mai ales pe medicul Irinel Popescu ca membru corespondent la Secția de Științe Medicale, pe Daniel Dăianu și Lucian Albu ca membri titulari, iar pe Petre Pandrea membru post-mortem al Academiei Române.
Cristina Grigore (www.arcb.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu