20.06.2014

Vladimir Ghika – un catolic ortodox

Semnalăm un nou titlu editorial sub coordonarea Claudiei Stan: Vladimir Ghika – un catolic ortodox, Editura ARCB, Bucureşti 2014,  publicat cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea Fericitului Vladimir Ghika.

La alcătuirea volumului au participat personalităţi de marcă ale vieţii culturale şi religioase, oferind – fiecare din unghiul său – câte un comentariu la celebra afirmaţie a Monseniorului Ghika: „Am devenit catolic ca să fiu un ortodox mai bun”.

„Ceea ce mă atrage nu este măreţia unei cetăţi – scria Monseniorul la un moment dat –, nici renumele său, ci spiritul şi mărturia lui Petru. Din toată inima: vreau să devin catolic ca să fiu un ortodox mai bun. Aceasta nu înseamnă dispreţ faţă de ortodoxie. De ce să pui sfârşit unei moşteniri lăsate de însuşi Isus, ca toţi să fie una într-o turmă şi un păstor?” (Fericitul Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele ce vin, Editura ARCB, Bucureşti 2008, pag. 13-14 )

Însoţit de note explicative şi bibliografie, volumul cuprinde: „Cuvânt înainte” (Pr. Francisc UNGUREANU), „Scurtă biografie a Fericitului Vladimir Ghika, apostol al unităţii” (Iulia COJOCARIU), „Despre catolicism şi ortodoxie în cheie semantic-teologic-spirituală” (Francisca BĂLTĂCEANU), „Orthodoxis atque catholicae fidei cultor” (Pr. Eduard-William FĂRTAN), „Spiritele mari transcend istoria” (Pr. Iulian BUDĂU SJ), „Despre ecumenismul mărturisitorilor întru Hristos” (Marius VASILEANU), „Intriga unei experienţe existenţiale ieşite din comun” (PS Mihai FRĂŢILĂ), „Inima care a îngemănat Apusul şi Răsăritul” (Pr. Constantin-Valer NECULA), „A fi mai bun” (Pr. Cristian-Vladimir LANGA), „A păşi dincolo” (Andrei PĂTRÎNCĂ); Postfaţă: „«Vladimir Ghika, un catolic ortodox». De ce acest proiect?” (Claudia STAN).

„Dacă data de 31 august 2013 – se arată în Cuvântul înainte –, prin beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, a însemnat începutul cultului public adus lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului martir Vladimir, data publicării acestor gânduri poate reprezenta începutul unui efort de studiu interconfesional al scrierilor acestei mari personalităţi. Obiectul analizei prezente este cât se poate de profetic şi providenţial ales, chemând în dialog persoane care aparţin canonic de diferite comunităţi religioase, cu convingeri pe care unii le pot numi diferite, alţii complementare.”

Deşi în format mic, de buzunar (şi la un preţ corespunzător), volumul apare în condiţii grafice deosebite, fiind ilustrat cu desene originale ale Monseniorului Vladimir Ghika, păstrate în Arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Claudia STAN (n. 1968), iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, este jurnalist catolic şi autor al volumelor: 9 argumente creştine împotriva «Codului lui Da Vinci» (2006) şi De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăzneţe (2010). Conceptul grafic şi tehnoredactarea aparţin Cristinei Grigore.

Ediţie broşată, cu fotografii de arhivă şi desene de Vladimir Ghika

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti