Fericitul Vladimir Ghika, „martor al milostivirii” la Roma

(www.angelus.com.ro)

Fericitul Vladimir Ghika este unul dintre cei 53 de sfinți, fericiți, venerabili și slujitori ai lui Dumnezeu care vor fi prezentați ca „martori ai milostivirii” într-o expoziție ce va fi deschisă la Roma, în perioada 2 mai – 20 noiembrie 2016, la Centrul San Lorenzo. Expoziția, intitulată La Buona strada. Testimoni della misericordia del Padre (Calea cea bună. Martori ai milostivirii Tatălui), este organizată de Fundația „Azione Cattolica scuola di santità Pio XI” (Acțiunea Catolică școală de sfințenie Pius al XI-lea), împreună cu Caritas Italiana, Acțiunea Catolică din Italia și Forumul Internațional de Acțiune Catolică.

Prin această inițiativă, organizatorii doresc să propună, în Anul Sfânt al Milostivirii, exemple de mărturisitori ai credinței care în timpul vieții lor au fost implicați în Acțiunea Catolică, prezentându-i ca tovarăși de drum pe calea milostivirii și a sfințeniei. La inaugurarea expoziției, care va avea loc joi, 28 aprilie 2016, vor lua cuvântul Mons. Rino Fisichella – Președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări și Coordonator al Jubileului Milostivirii, și Matteo Truffelli – Președintele Acțiunii Catolice din Italia.

Monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954) a fost, în ultima parte a vieții, „sufletul întâlnirilor ASTRU-lui” (Asociația Studenților și Tinerilor Români Uniți), care aveau loc la biserica Sf. Vasile cel Mare, din strada Polonă, în București, azi Catedrala Episcopiei Greco-Catolice de București. Aici Monseniorul ținea conferințe, le dădea sfaturi membrilor Asociației – tineri de diferite specialități, confesiuni, sau chiar religii -, contribuind la formarea unei întregi generații care, așa cum avea să se dovedească mai apoi, a străbătut cu curaj prigoana atee ce a urmat.

„L-am întâlnit pe Mons. Vladimir Ghika în cursul primului an de studii de drept, la București, când m-am înscris în Asociația Studenților și Tinerilor Români Uniți — ASTRU, probabil în anul 1945. […] Duminica era a lui Dumnezeu; dimineața mergeam în grup la liturghie; foarte des, când vremea o îngăduia, în costum național; tinerii din ASTRU încercau să unească cele două iubiri — de Dumnezeu și de țară. În 1945/46, când m-am alăturat lor, ei formau deja o comunitate mică, bine constituită, bucurându-se deja, de câțiva ani, de sfaturile și de îndrumarea Mons. Ghika. […] În după-amiezele de duminică, tinerii se adunau regulat în sala parohiei, unde domnea o atmosferă extraordinară de credință, de bucurie, de iubire, care-i atrăgea și pe aceia care puteau avea aspirații, să spunem, mai înalte din punct de vedere intelectual. […] Cu prejudecățile mele de stânga, de exemplu, am fost surprinsă să văd, la Mons. Ghika, atâta supremă gentilețe din partea unui prinț în lume și în Biserică — atâta bunăvoință și disponibilitate ne arăta. Se țineau la ASTRU conferințe foarte instructive, deloc naive; ba chiar am învățat și eu puțin tomism și tot ce am învățat și studiat apoi se datorează cu siguranță acestor începuturi bine îndrumate, sub conducerea Mons. Ghika. Am ezitat totuși multă vreme să-l consult personal, mai întâi pentru că eram foarte emoționată să-l văd cum se consumă vorbindu-ne; era într-adevăr slab ca o trestie — a lui Pascal! — și, la fiecare frază, mi se părea că-și pierde suflul. Uneori abia îl auzeai. Dar vorbea despre lucruri foarte interesante, foarte atrăgătoare, toate supranaturale și spirituale — și în sensul umorului. […] Și avea o simplitate și o modestie care mă frapau mult; fiind eu crescut oarecum în felul ardelenesc, cu mare respect față de persoanele în vârstă, pe care îl simțeam în mod sincer, eram aproape sufocată să-i văd pe acești tineri din ASTRU adresându-i-se Monseniorului Ghika într-un mod familiar și încrezător, cu un apelativ modernizat și prescurtat: «Monse»”.
(Mărturie a Ninei Anca-Bărbuş, în „Vladimir Ghika. Profesor de speranță”, AA.VV., Editura ARCB 2013, pag. 298-299)