16.05.2026

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika

 

10.09.2020

Fericitul Vladimir Ghika, protagonist de benzi desenate

A apărut în Franța o carte de benzi desenate dedicată Fericitului Vladimir Ghika în limba franceză. Cu ilustrații de Gaëtan Évrard și scenariul de Louis-Bernard Koch, lucrarea intitulată „Monseigneur Vladimir Ghika, vagabond apostolique” a fost publicată de editura Triomph. Având 38 de pagini cu ilustrații, benzile desenate sunt precedate de o prefață care îi aparține Mons. Philippe Brizard și sunt urmate de o prezentare a „Asociației Fericitului Vladimir Ghika” din Franța. 

În prefața pe care o semnează, Mons. Philippe Brizard ne îndeamnă astfel: „Veți parcurge viața lui ca o aventură, cea a unui vagabond ieșit din comun: nu își urmează fantezia ci merge peste tot unde Dumnezeu îi spune să meargă”. Iar în încheierea prefeței, ni se spune despre Vladimir Ghika faptul că „Este unul dintre aceia care atestă până la martiriu că virtuțile fraternității, curajului, iubirii și fidelității, adevărului și dăruirii de sine, trăite cu Cristos, salvează lumea (...) El ne cheamă să trăim pe deplin în urmarea lui Cristos”.

Cartea, frumos ilustrată și colorată, surprinde în imagini viața plină de sfințenie a celui pe care Papa Pius al XI-lea l-a numit „marele vagabond apostolic”, de unde și titlul cărții. Sunt evidențiate momente din istoria familiei Ghika, nașterea și copilăria lui Vladimir alături de frații și de sora sa, moartea tatălui, convertirea lui Vladimir la catolicism, aducerea la București a Fiicelor Carității, îngrijirea bolnavilor de holeră de la Zimnicea, alături de surori, evenimentul de la Paray-le-Monial din 1917, hirotonirea din 7 octombrie 1923, activitatea sa pastorală la Paris, Auberive și Villejuif, întâlnirea cu împăratul Japoniei în 1933, activitatea din România începând cu anul 1939, condițiile tot mai grele în care se afla Biserica în timpul comunismului, totul culminând cu arestarea lui Vladimir Ghika și moartea sa în închisoarea Jilava. Ultima ilustrație redă ceremonia beatificării care a avut loc la 31 august 2013 la București, la Romexpo. Iubitorii de benzi desenate de toate vârstele vor fi încântați să descopere redată în imagini viața Fericitului Vladimir Ghika, o viață dramatică, dar luminoasă. 

Iulia Cojocariu

Cartea de benzi desenate poate fi procurată la Biserica Franceză din București și la Librăria Sf. Iosif.

29.08.2019

31 august 2019 - de 6 ani pelerini cu Fericitul Vladimir Ghika



Sărbătorim anul acesta a șasea oară beatificarea Mons. Vladimir Ghika.
Primul gând este cel de recunoștință pentru toate harurile mijlocite pentru poporul nostru, pentru Arhidieceza noastră și pentru fiecare în parte.
Anul acesta, Papa Francisc vizitând România ne-a oferit alți șapte Fericiți Martiri, pe episcopii martiri greco-catolici, și ne-a așezat pe calea pe care mergem împreună.
O imagine a călătoriei împreună este aceea a pelerinajului făcut în grup, de altfel Pelerinajul din 7 septembrie 2019 este pus sub tema propusă pe Sfântul Părinte: Să mergem împreună!
Tocmai de aceea aniversarea beatificării Mons. Ghika ar putea să fie înclusă în contextul pregătirii și a drumului efectiv de pelerinaj spre Sanctualul Regina Carmelului de la Ciofliceni.

Sâmbătă, 31 august, vom lăuda pe Domnul pentru darul beatificării de acum 6 ani.
Duminică, 1 septembrie, vom mulțumi la Sfintele Liturghii pentru toate harurile primite prin mijlocirea Fericitului Vladimir Ghika.
De luni, 2 septembrie, până vineri, 6 septembrie, continuăm să ne rugăm cerând mijlocirea Mons. Ghika pentru bolnavii noștri și pentru toți cei aflați în dificultate, ca și pentru un pelerinaj plin de haruri.
Sâmbătă, 7 septembrie, ne angajăm la pelerinaj și mergem împreună să o cinstim pe Maica Domnului, Regina Carmelului, conștienți că Fericitul Vladimir este cu noi și ne însoțește.

Pelerinajul ne va conștientiza starea de membri ai Bisericii Luptătare, mereu în marș spre țelul veșnic promis de Mântuitorul, țel la care Sfânta Fecioară Maria a ajuns, la fel și Fericitul Vladimir.
Vom putea împărtășii pe drum experiența de comuniune a sfinților pe care ne-o va ilustra atât de bine mozaicul din altarul bisericii de la Ciofliceni, și vom găsi curajul să întensificăm rugăciunea.
Doar în acest fel, prin rugăciunea plină de încredere, putem obține o minune prin mijlocirea Fericitului Martir Vladimir Ghika, pentru a putea înainta spre canonizare.

Pelerinaj fructuos cu Fericitul Vladimir!

Pr. Francisc Ungureanu
Postulator

_______________________________________
Dacă doriți să retrăiți evenimentul din 31 august 2013, intenetul păstrează încă înregistrarea:

https://www.youtube.com/watch?v=QM3_DplLdsw
https://www.youtube.com/watch?v=n6pWWd2dvzE



21.10.2018

A propos du Bienheureux Vladimir Ghika (69)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Dans son livre « Pensées pour la suite des jours », Le Bienheureux Vladimir Ghika a écrit page 32: les larmes sont comme l’essence de notre sang; il y aurait indignité à les verser pour des choses que notre sang ne payerait pas.

Cette pensée nous rappelle l’Evangile de la Passion selon Saint Luc: « entré en agonie, il priait de façon plus instante, et sa sueur devint comme de grosses gouttes de sang qui tombaient à terre. » (BJ bible de Jérusalem, Lc 22,44) Dans certaines traductions ce verset est omis par souci d’éviter un abaissement de Jésus jugé trop humain. Dans ce cas, les larmes, les gouttes de sueur sont associées à la passion de Jésus, au sang que Jésus a versé.

En Mt 14,72 Pierre verse des larmes: il vient de renier par trois fois Jésus et le coq s’est mis à chanter selon la prédiction du Seigneur avant sa passion. Plus tard le premier des Apôtres payera de son sang le fait d’avoir annoncé la Bonne Nouvelle de Jésus Christ.

En Lc 7,38 la pècheresse verse des larmes: selon elle, pour ne pas payer de son sang, de sa vie ses écarts de conduite, elle doit demander le secours et le salut de son Seigneur au prix de ses larmes.

En 2Co 2,4 par contre: « Ainsi, c’est dans une grande détresse et le coeur serré que je vous ai écrit, et en versant beaucoup de larmes, non pas pour vous attrister, mais pour que vous sachiez quel immense amour j’ai pour vous. », le lien entre les larmes et le sang n’apparaît pas. Paul a de l’amour pour la communauté chrétienne de Corinthe. Son amour pour toutes les communautés chrétiennes qu’il a visitées pendant ses voyages, l’Apôtre l’a payé de son sang à Rome.


A suivre…

23.06.2018

EXPOZIȚIE: Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE

Dragi prieteni ai Fericitului Vladimir Ghika.
A vizita Muzeul Național de Artă al României este întotdeauna de folos pentru minte și pentru suflet. Acum în două săli, cu intrare separată dinspre Biserica Kretzulescu și statuia lui Coposu, sunt expuse desenele, schițele și alte obiecte ale lui Vladimir Ghika.

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează această expoziție între 13 iunie și 2 septembrie 2018. Vizitând-o „vom fi introduși într-o lume imaginară, fantastică, o lume plină de mister, încărcată cu credință și har dumnezeiesc, puse în slujba Bisericii, în slujba aproapelui și a țării sale, România”, a declarat Anna Mária Orbán, curatorul expoziției.

În calitate de Postulator al Cauzei Vladimir Ghika, Vă scriu aceste rânduri ca să Vă încurajez să luați expoziția de desene ale Fericitului Vladimir Ghika ca pe o oportunitate:

05.05.2018

8-16 mai: Novena în cinstea Fericitului Vladimir Ghika

Miercuri, 16 mai 2018, vom avea în calendar comemorarea liturgică a Fericitului martir Vladimir Ghika. 
Suntem în continuare în timpul de implorare a semnului de care avem nevoie pentru a merge mai departe cu cauza spre canonizare - un semn, un miracol, care va veni ca răspuns la rugăciunile poporului! 
În această perspectivă postulatorul vă roagă să faceți și să propuneți și altora o novenă în cinstea Fericitului nostru martir începând din ziua de 8 mai (ziua în care îl comemorăm pe Fericitul Ieremia Valahul - care deja a mijlocit mai multe semne aflate în studiu la Vatican). 

NOVENĂ pentru canonizarea Fericitului Vladimir Ghika

Rugăciune pentru obținerea unui har: 


Doamne Isuse Cristoase, Marele şi Veşnicul Preot al sufletelor noastre, priveşte cu bunăvointă la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika.
Fă ca exemplul său de credinţă şi de iubire să strălucească tot mai mult printre noi şi dăruieşte-ne pentru meritele şi sfinţenia martiriului său harul... (aici se spune harul cerut), pentru ca el să fie canonizat cât mai curând, spre slava Ta, care vietuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...

sau:

    Doamne Isuse Cristoase, Marele şi Veşnicul Preot al sufletelor noastre, Tu i-ai trirnis pe apostolii şi discipolii Tăi în lumea întreagă, pentru a duce tuturor oamenilor vestea cea bună a iubirii Tale. În pragul sacrificiului Tău suprem pentru mântuirea lumii, la cina de pe urrnă, Te-ai rugat Tatălui ceresc ca Biserica Ta să fie una.
      Priveşte cu bunăvointă la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika - suflet nobil atât din naştere cât şi prin vocaţie. El a dat mărturie despre Tine cu zel apostolic pe toate meridianele pământului şi şi-a pecetluit credinţa neclintită în Tine cu preţul martiriului său.
      Fă ca exemplul său de credinţă şi de iubire să strălucească tot mai mult printre noi. Aşa cum în vremea petrecerii sale pământeşti săvârşea, prin puterea Ta, măreţe fapte de binefacere, iar la chemarea Ta îmbina armonios Orientul cu Occidentul, tot astfel acum dăruieşte-ne pentru meritele şi sfinţenia martiriului său harul... (aici se spune harul cerut),pentru ca el să fie canonizat cât mai curând şi să mijlocească într-un viitor cât mai apropiat unirea tuturor creştinilor, spre slava Ta, care vietuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
      Amin. 

Tatăl nostru... Bucură-te, Marie... Slavă Tatălui...

INVOCAȚIILE
Fericite Vladimir Ghika, R. Roagă-te pentru noi
Fericite Vladimir, ascultător supus voinței divine R.
Fericite Vladimir, slujitor fidel în Biserica lui Cristos R.
Fericite Vladimir, dăruit cu totul activităților caritative R.
Fericite Vladimir, voce neobosită de chemare la convertire R.
Fericite Vladimir, strălucit îndrumător spiritual R.
Fericite Vladimir, profet al timpurilor noastre R.
Fericite Vladimir, semănător al spiritului evanghelic R.
Fericite Vladimir, înzestrat cu prudență și înțelepciune R.
Fericite Vladimir, mângâietor al celor disperați R.
Fericite Vladimir, călăuză spre Dumnezeu a celor cu inimile împietrite R.
Fericite Vladimir, apărătorul celor nedreptățiți R.
Fericite Vladimir, înger al blândeții R.
Fericite Vladimir, floare a bunătății R.
Fericite Vladimir, model de laic consacrat R.
Fericite Vladimir, preot și jertfă plăcută lui Dumnezeu R.
Fericite Vladimir, misionar în întreaga lume R.
Fericite Vladimir, mărturisitor al lui Cristos R.
Fericite Vladimir, vrednic ucenic în școala suferinței R.
Fericite Vladimir, privire limpede asupra Bisericii din Orient și Occident R.
Fericite Vladimir, exemplu de cinstire a Sf. Euharistii și a Maicii Domnului R.
Fericite Vladimir, om al rugăciunii statornice în timpurile noastre R.
Fericite Vladimir, orientat spre realizarea binelui comun R.
Fericite Vladimir, sărac printre cei mai săraci R.
Fericite Vladimir, condamnat pentru credința în Cristos și a Bisericii R.
Fericite Vladimir, curajos apărător al adevărului R.
Fericite Vladimir, icoană a apostolatului discret și rodnic R.
Fericite Vladimir, ucenic devotat în iubirea de Dumnezeu și de aproapele R.
Fericite Vladimir, ocrotitorul familiilor R.
Fericite Vladimir, bucuria copiilor R.
Fericite Vladimir, îndrumătorul tinerilor și al studenților R.
Fericite Vladimir, ajutorul tuturor celor suferinzi R.
Fericite Vladimir, lumina celor rătăciți R.
Fericite Vladimir, susținătorul unirii tuturor creștinilor R.
Fericite Vladimir, mijlocitorul cererilor și rugăciunilor noastre. R.

Roagă-te pentru noi Fericite Vladimir
Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Isus Cristos

Să ne rugăm. 
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care i-ai dat fericitului Vladimir, preot și martir, puterea să mărturisească prezența vie a iubirii tale chiar și în timpul persecuției, prin mijlocirea și exemplul său dăruiește-ne harul să perseverăm în slujirea ta, în comuniunea credinţei apostolice. Prin Domnul nostru Isus Cristos, Fiul tău, care, fiind Dumnezeu, împreună cu tine vieţuieşte şi domneşte, în unire cu Duhul Sfânt, în toţi vecii vecilor. Amin.

04.05.2018

București, 03.05.2018: Vladimir Ghika în audiență la Împăratul Japoniei

Domnul Yanagimaki Shigekazu Ignatius, arhivist japonez, a prezentat documentele care atestă audiența pe care Monseniorul Ghika a avut-o la Împăratul Japoniei.
Mulțumim și pe această cale oaspetelui nipon și doamnei Lucia Ștefan care a făcut posibil evenimentul care se poate vedea înregistrat pe facebook.


20.08.2017

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (68)

Michel PRAT, oblat bénédictin

  Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 32 Ed. Beauchesne - a écrit: “Cache tes sacrifices, comme ton Maître, dans un pain de vie.”

D’après cette pensée, Jésus a caché son sacrifice, sa mort sur la croix, dans le pain de vie qu’est l’eucharistie. A chaque eucharistie, les chrétiens se rassemblent pour faire mémoire de la mort et de la résurrection de Notre Seigneur, actualisent cet événement de la vie du Christ. L’eucharistie, qui se caractérise pa ˚r le partage du pain et du vin, le corps et le sang de Notre Seigneur, cache le sacrifice de Jésus.

Suivre le Christ, qui s’est sacrifié pour nous, nécessite de mener, au moins de temps en temps, une vie cachée:
Mt6,5-6: “Et quand vous priez, ne soyez pas comme ces hypocrites: ils aiment pour faire leurs prières, à se camper dans les synagogues et les carrefours afin qu’on les voie. En vérité je vous le dis, ils tiennent déjà leur récompense. Pour toi, quand tu pries, retire-toi dans ta chambre, ferme sur toi la porte, et prie ton Père qui est là, dans le secret; et ton Père qui voit dans le secret, te le rendra.”
Col3,3: “Car vous êtes morts, et votre vie est désormais cachée avec le Christ en Dieu.”

 A SUIVRE...

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (67)

Michel PRAT, oblat bénédictin

  Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 32 Ed. Beauchesne - a écrit: “Celui qui aime le plus est celui qui aime le mieux; et celui qui aime le mieux, c’est, en un sens et en fait, celui qui aime le plus.”

En Jn13,22 il est question du disciple que Jésus aimait: Jean est contre la poitrine de Jésus (enn to kolpo), dans le sein de Jésus. Dans “que Jésus aimait”, on a le verbe égapa que l’on retrouve après la résurrection lorsque Jésus demande à trois reprises à Pierre s’il l’aime.

L’expression “dans le sein de” se retrouve en ~ Jn1,18 “dans le sein du Père” (eis ton kolpon). L’expression énigmatique “le disciple que Jésus aimait” se retrouve en Jn19,26 (Jésus et sa mère); 20,2 (Le tombeau trouvé vide); 21,7 (Apparition au lac de Tibériade). Le verbe utilisé est soit agapéo ou philéo.

Le disciple Jean a une place privilégiée par rapport aux autres disciples avec Jésus parce que Jésus aime plus particulièrement Jean. Et aussi Pierre, par le triple questionnement de Jésus au chapitre 21, a une place privilégiée par rapport aux autres disciples avec Jésus en ce qui concerne le sens de “aimer, chérir, avoir de l’affection pour, aimer plus, aimer mieux.

Que ce soit pour Jean ou pour Pierre, on aboutit à la conclusion de l’hymne à la charité de 1Co13,13: “Maintenant donc demeurent foi, espérance, charité, mais la plus grande d’entre elles, c’est la charité.”

A SUIVRE...

06.08.2017

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (66)

Michel PRAT, oblat bénédictin

  Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 32 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Prends modèle sur l’humilité de ton cœur de chair. Il est, toute la vie, lui, le premier ouvrier de ton être, soustrait aux regards. Après la mort, il se hâte de disparaître, vite pourri derrière les barreaux de sa cage.”

Dans la Bible Bayard, en Ez 36,26, il est écrit: “Je vais vous donner un cœur nouveau, mettre dans votre poitrine un souffle nouveau. Je vais vous ôter de la chair ce cœur de pierre et vous donner un cœur de chair.” C’est le Seigneur qui parle, il s’adresse au prophète Ezéchiel et l’appelle “fils d’Adam”, par exemple en Ez 36,15-16. Par opposition au cœur de pierre, dur, insensible et froid, avec un cœur de chair, on peut être humble.

En Lc 6,45, Jésus a dit: “L’homme b ˚on fait le bien à partir des richesses de son cœur. Car la bouche exprime ce qui déborde du cœur.” D’après ce verset, l’homme est bon, ses paroles sont bonnes si son cœur est bon et humble.
En Rm 10,1 Saint Paul écrit: “Frères, le souhait de mon cœur, et ma prière pour eux, est qu’ils parviennent au salut.” “Ils” désigne les fils d’Israël, le peuple juif. C’est avec un cœur humble que la prière peut devenir efficace, que le souhait du cœur de l’apôtre Paul pourrait être exaucé.
Lc 6,45 cité plus haut e st exprimé par le psaume 140(141), 3-4a:
“Yhwh mets une sentinelle à ma bouche
 un garde à la porte de mes lèvres
N’incline pas mon cœur à la parole du mal, à commettre mauvaises actions et crime avec des hommes qui fabriquent des mensonges.”
Ce que dit la bouche dépend du cœur.

Le devenir des hommes au cœur de pierre, le pape François le décrit dans son message du carême 2016: “Mais il existe toujours le danger qu’à cause d’une fermeture toujours plus hermétique à l’égard du Christ, qui dans la personne du pauvre continue à frapper à la porte du cœur, les hommes au cœur superbe, les riches et les puissants finissent par se condamner eux-mêmes, à sombrer dans cet abîme éternel de solitude qu’est l’enfer.” (Vatican, 4 octobre 2015)

A SUIVRE...

18.05.2017

Paris, 14 mai 2017: HOMELIE AVEC MEMOIRE DU BIENHEREUX VLADIMIR GHIKA, MARTYR

HOMELIE POUR LE 5 ème DIMANCHE DE PÂQUES

AVEC MEMOIRE DU BIENHEREUX VLADIMIR GHIKA, MARTYR

Au cœur de ce Temps pascal, nous voici conviés à considérer le but dernier de notre existence. Dans le Christ ressuscité, nous sommes appelés à partager la vie de Dieu, à ne faire qu’un avec lui et à disposer nos vies en conséquence. « Quand je serai allé vous préparé une place dans la maison de mon Père, dit Jésus à ses disciples, je reviendrai vous prendre avec moi ; et là où je suis, vous y serez aussi ». Quelle promesse pourrait nous rendre plus heureux : rien en ce monde n’est susceptible de combler notre désir autant que cette espérance de la dilatation de nos existences à la mesure de la vie divine.

07.05.2017

7 mai 2017: Începe novena de pregătire pentru sărbătoarea Fericitului Vladimir Ghika

Recunoscători pentru darul lui Dumnezeu de a avea pentru Biserica noastră locală un așa exemplu și mijlocitor, pregătim sărbătoarea sa, din ziua de 16 mai, cerând harurile de care avem nevoie.
Este a patra oară că celebrăm memoria liturgică a Fericitului nostru și am experimentat de multe ori ajutorul său. Continuăm să înălțăm rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru ca să ne facă părtași și de un semn mare, un miracol care poate să motiveze canonizarea lui cât mai curând.
Rugăciune
Doamne Isuse Cristoase,

03.10.2016

PARIS, 08.10.2016: Invitație la CONCERT

La Pastorale des Roumains de rite latin à Paris
L’association Bienheureux Vladimir Ghika
vous invitent

Samedi 8 octobre 2016 à 16h
Église Sainte-Elisabeth-de-Hongrie
195 rue du Temple - Paris 3e

CONCERT EN MÉMOIRE DU BIENHEUREUX VLADIMIR GHIKA




23.05.2016

Saint-Roch, le 22 mai 2016 - MEMOIRE DU BX VLADIMIR GHIKA

 Mgr Philippe BRIZARD

MEMOIRE DU BX VLADIMIR GHIKA 
EN LA FÊTE DE LA T.S. TRINITE

Le Bienheureux Vladimir fut un homme consumé dans l’amour de Dieu. Sa charité, vous le savez, trouve sa source dans la célébration de la messe. Il allait jusqu’à dire que la visite des pauvres était la messe continuée au fil de la journée. Nous admirons l’amour qu’il a su répandre autour de lui dans les circonstances les plus difficiles et les plus tragiques, que ce fût quand il était chapelain à la Chapelle des étrangers, dans la baraque de Villejuif, encore plus en Roumanie et même jusqu’au fond de sa prison de Jilava. Et nous ne parlons pas de la première moitié de sa vie quand il était laïc tout dévoué à un apostolat de charité. Le Bienheureux était très sensible à saint Jean. Or saint Jean nous dit sans ambages : « Dieu est amour ». Jean ne nous pas parle pas seulement d’une qualité de Dieu mais de Dieu en ce qu’il est au terme d’une longue méditation de la révélation de Jésus-Christ. Dieu est amour parce qu’il est communion d’amour entre le Père et le Fils dans l’Esprit-Saint. L’évangile révèle la Trinité, la tri-unité de Dieu. Que notre Bienheureux accompagne notre réflexion.

07.05.2016

8-16 mai 2016 - Novenă pentru canonizarea Fericitului Vladimir Ghika


Cu ocazia comemorării liturgice din 16 mai 2016

(Vezi secțiunea rugăciunea)

25.04.2016

Fericitul Vladimir Ghika, „martor al milostivirii” la Roma

(www.angelus.com.ro)
Fericitul Vladimir Ghika este unul dintre cei 53 de sfinți, fericiți, venerabili și slujitori ai lui Dumnezeu care vor fi prezentați ca „martori ai milostivirii” într-o expoziție ce va fi deschisă la Roma, în perioada 2 mai – 20 noiembrie 2016, la Centrul San Lorenzo. Expoziția, intitulată La Buona strada. Testimoni della misericordia del Padre (Calea cea bună. Martori ai milostivirii Tatălui), este organizată de Fundația „Azione Cattolica scuola di santità Pio XI” (Acțiunea Catolică școală de sfințenie Pius al XI-lea), împreună cu Caritas Italiana, Acțiunea Catolică din Italia și Forumul Internațional de Acțiune Catolică.

24.04.2016

ZIUA ARHIDIECEZEI DE BUCUREȘTI – Ocazie de evocare a Fericitului Vladimir Ghika

Miercuri, 27 aprilie 2016, se împlinesc 133 de ani de la înființarea Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Cu această ocazie, în Catedrala Sf. Iosifla ora 10.30 se va celebra o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, iar de la ora 11.30, va avea loc un Simpozion dedicat martirilor Arhidiecezei din perioada comunistă.
În cadrul Simpozionului, vor fi evocate figurile Fericiţilor Vladimir Ghika şi Anton Durcovici – declaraţi martiri pentru credinţă de către Biserica Catolică, precum şi a preotului Eugen Francisc Xaveriu Haider şi a sorei Clementine Mayer – la comemorarea a 60 de ani de la moartea lor martirică în închisorile comuniste. Vor lua cuvântul: ÎPS Ioan Robu, Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Ieronim Iacob, Sora Daniela Mare CJ, Dr. Dănuţ Doboş, Prof.univ.dr. Radu Ciuceanu. Moderator: Pr. Emil Moraru.
Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a fost înfiinţată de Papa Leon al XIII-lea, la 27 aprilie 1883, prin breva apostolică (bula) „Praecipuum munus”, Mons. Ignazio Paoli – ctitorul Catedralei Sfântul Iosif – devenind primul arhiepiscop de Bucureşti.
(www.angelus.com.ro)

16.01.2016

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (65)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 31 Ed. Beauchesne - a écrit:
“L’étrange figure de ce monde est le produit des fautes et des prières.”

En 1Jn 5,16-17, il est écrit: “Si quelqu’un voit son frère fauter d’une faute qui n’est pas de mort, qu’il demande et Dieu redonnera vie à ceux qui ne fautent pas de mort. Il est une faute de mort. Je dis ne priez pas pour elle. Toute injustice est faute mais toute faute n’est pas de mort.” (Bible Bayard)
Au Psaume 50(51),4: “Lave-moi bien de ma faute enfin pur de tout crime.” et v.11: “Ne regarde pas mes crimes oublie mes fautes.” (Id.)
Au Psaume 31(32),2: “Oh bonheur de celui à qui Yhwh ne compte plus de fautes.”(Id.)
Pour la première citation, la Bible de Jérusalem utilise le mot “péché” qui appartient au vocabulaire rel igieux. Le texte hébreu Ps 51,4a utilise le mot “avone” qui signifie aussi bien “faute” que “péché”, “iniquité”. Au v.4b, l’hébreu utilise le mot “hett” (prononcer “rett”) traduit par “péché”, “faute”, “crime”.
Pour la dernière citation Ps32,2, l’hébreu utilise le mot “avone”.

Grâce à ces citations bibliques, on comprend que le mot “faute” utilisé par le bienheureux Ghika dans sa pensée n’a probablement pas le sens léger et actuel qu’on lui donne souvent lorsqu’on parle par exemple de faute d’orthographe ou de fau Ùte d’inattention. En faisant référence à l’hébreu, ce mot est plus lourd de sens puisqu’il est associé à “péché”,  “iniquité”, “malheur”, “misère”, “crime”.

Cette dernière pensée du bienheureux Vladimir écrite avant 1952 est toujours d’actualité. La figure de ce monde est le produit des prières: il y a des pays sur notre planète qui vivent en paix depuis la fin de la seconde guerre mondiale grâce en particulier à des hommes de paix et de prière, tels que Robert Schumann et ses homologues contemporains belges, italiens ou allemands. La figure de ce monde actuel est aussi le produit des fautes des hommes puisqu’il y a encore de nombreux pays au Proche, Moyen Orient et en Afrique où règne la guerre.

 A SUIVRE...

16.12.2015

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (64)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 31 Ed. Beauchesne - a écrit:
“On appelle avenir la direction de la Miséricorde dans l’Eternité.”

La miséricorde, d’après le “Petit Larousse”, c’est la pitié qui pousse à pardonner à un coupable; c’est le pardon accordé par pure bonté.

Le pape François a voulu que l’année sainte de la miséricorde soit pour tous les croyants un véritable moment de rencontre avec la miséricorde de Dieu. Pour les malades, les personnes âgées, il sera d’une grande aide, dit le Pape, de vivre la maladie et la souffrance comme expérience de proximité au Seigneur qui dans le mystère de sa passion, mort et résurrection, indique la voie maîtresse pour donner un sens à la douleur et à la solitude. Les détenus font l’expérience de la restriction de leur liberté. Le jubilé constitue l’opportunité d’une grande amnistie, destinée à toucher de nombreuses personnes qui, bien que méritant une peine, ont toutefois pris conscience de l’injustice qu’elles ont commise, et désirent sincèrement s’insérer de nouveau dans la société en apportant leur contribution honnête. Une mentalité très répandue a désormais fait perdre la sensibilité personnelle et sociale adéquate à l’égard de l’accueil d’une vie nouvelle. Le drame de l’avortement est vécu par certains avec une co ìnscience superficielle, qui semble ne pas se rendre compte du mal très grave qu’un tel acte comporte. Ce qui a eu lieu est profondément injuste. Le pardon de Dieu à quiconque s’est repenti ne peut être nié, en particulier lorsqu’avec un cœur sincère, cette personne s’approche du Sacrement de la Confession pour obtenir la réconciliation avec le Père.

A l’aide de ces exemples ci-dessus, on comprend mieux que la direction de la Miséricorde dans l’éternité ouvre un avenir à ces personnes: elles peuvent avoir toujours une espérance.
Lc 1,50: “Sa miséricorde s’étend d’âge en âge sur ceux qui le craignent.”

A SUIVRE...

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti