20.12.2011

Recunoştinţă


Monseniorul Ghika spunea: „Nu trebuie nici să ne mirăm, nici să ne plângem de ingratitudine. Recunoştinţa este un lucru mai rar şi mai nobil decât fapta bună. Când ni se arată recunoştinţă, primim mai mult decât am dat noi.” Este un gând pe care îl găsim printre propunerile de meditaţie pe care Doamnele de caritate o vor fi făcut mergând la săracii din Bucureştiul anului 1920. Chiar dacă principala cheie de lectură este îndemnul la generozitate necondiţionată, vă propun să observăm acest aforism şi din poziţia celui care primeşte. Cauza Monseniorului a primit mult din partea a numeroase persoane şi comunităţi şi este o bucurie pentru cei angajaţi în această cauză să îşi arate recunoştinţa pe pagina care îl găzduieşte pe cel pe care îl propune pentru cinstea altarelor.
Aşa cum suntem obişnuiţi, la sfârşit de an, facem o analiză a celor săvârşite în ultimele 365 de zile. Pentru Procesul Cauzei Monseniorului, a fost un an foarte bun, însemnând încheierea redactării dosarului final. Echipa Postulaturii a lucrat din greu, ca şi părintele relator de la Roma, şi astfel, partea materială a studiului a fost definitivată. Cei care au lucrat au dovedit din plin că trăiesc conform îndemnului dintr-un alt aforism al Monseniorului: „Aime l'effort - honore l'obstacle - révère le courage - saisis la grâce – bénis la victoire - et remercie Dieu” (Iubeşte efortul – apreciază obstacolele – respectă curajul – prinde harul – binecuvântează victoria - şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu).
Pe lângă obligaţia asumată de a alcătui dosarul, Postulatura s-a angajat şi în multe iniţiative care priveau păstrarea vie a memoriei Monseniorului Vladimir Ghika. Comemorarea morţii, în luna mai, cu lansarea ediţiei a doua a cărţii părintelui Horia Cosmovici, a fost memorabilă. Tot în această sferă, sunt în lucru mai multe traduceri ale unor biografii şi unele texte originale, cum ar fi acela care a făcut obiectul unei teze de doctorat despre martiriul lui Vladimir Ghika. Participarea cu conferinţe și expoziţii la simpozioanele de la Sighet şi Bruxelles, zilele dedicate lui Vladimir Ghika la Montréal şi la Cluj, ca şi comemorările de la Paris şi Bucureşti, vin să ilustreze extinderea de care se bucură faima de martir a Monseniorului. „Toute joie doit remercier. C'est son premier devoir et le plus facile - (car il lui ressemble)” (Fiecare trebuie să mulţumească. E prima şi cea mai uşoară datorie, căci îi seamănă) – spunea Vladimir Ghika – şi fiecare eveniment s-a transformat într-o aducere de mulţumire la fel de intensă ca şi bucuria reuşitei.
„Remercie Dieu pour ce qu'il te donne. Remercie-le pour ce qu'il pourrait t'enlever et te conserve. Remercie-le pour ce qu'il te réserve” (Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru ceea ce îţi dă. Mulţumeşte-i pentru ceea ce ţi-ar putea lua, dar îţi lasă. Mulţumeşte-i penru ceea ce îţi rezervă).
Privind cu recunoştinţă trecutul, la sfârşit de an, se cuvine să luminăm cu speranţă viitorul, tot în cheia recunoştinţei, cum ne îndeamnă Monseniorul. Această Cauză de beatificare este în mâna lui Dumnezeu, iar ceea ce el ne rezervă nu poate fi decât motiv de recunoştinţă. Paşii pe care trebuie să îi mai facă studiul dosarului la Roma sunt clari: Comisia Teologilor, Comisia Cardinalilor şi a Episcopilor, decizia Sfântului Părinte. Un dosar de 700 de pagini nu poate trece de pe o zi pe alta prin toate acestea, mai ales că nu este unicul „pe rol”. Va fi mai uşor de aşteptat şi de realizat ceea ce ne rezervă Dumnezeu sprijiniţi de rugăciunile tuturor celor care cred că Monseniorul Ghika este martir. El spusese şi apoi chiar a trăit: „Si tu souffres injustement — remercie Dieu de l'injustice autant que de la souffrance... ; préférerais-tu d'ailleurs avoir à souffrir justement? (Dacă suferi pe nedrept, mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru nedreptate, ca şi pentru suferinţă...; ori ai prefera oare să ai de suferit pe drept?)” .
Aceste rânduri se vor o mulţumire pentru toţi cei care au susţinut, susţin şi vor susţine Cauza de beatificare şi canonizare a Monseniorului Ghika. Fiecare exerciţiu de recunoştinţă invită la un plus de generozitate, ca să nu mai vorbim despre dreptate. Din partea Postulaturii acestei Cauze, în contextul aniversării zilei de naştere a Monseniorului (25.XII.1873), tuturor, urarea de Crăciun Binecuvântat! şi un 2012 fericit!

17.12.2011

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (21)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 174 Ed. Beauchesne - a écrit: “Celui qui ne sait pas chercher Dieu partout, risque fort de ne Le reconnaître nulle part.”

Jean-Pierre Jossua (O.P.) a dit dans un livre sur l’expérience chrétienne paru en 2009: on croit en Dieu en particulier parce qu’on a vécu de bons moments avec d’autres où justement le motif de ces rencontres était de croire en Dieu: grands rassemblements inter paroissial, diocésain, national, pèlerinages, retraites, cycles de conférences, commémorations, pièces de théâtre, ... Et on croit en Dieu présentement et on veut croire en Dieu à l’avenir pour continuer à vivre, pour prolonger ces bons moments. A la lumière de ces expériences, on cherchera Dieu partout pour revivre tel événement, pour trouver le bonheur.
David dit au psaume 138(139), 17: “De quel prix sont pour moi tes pensées, ô Dieu! Que la somme en est grande!” Dans le sermon sur la montagne, Jésus dit en Mt 5, 8: “Heureux ceux qui ont le cœur pur, car ils verront Dieu!” ou encore en Mt 7,7: “Cherchez et vous trouverez.” La citation de David illustre la joie, le bonheur que l’on a éprouvés lors des événements passés cités plus haut. la première citation de Matthieu nous dit pourquoi on cherche Dieu et la deuxième est une invitation à ne pas nous décourager.
Toujours dans le discours sur la montagne, Jésus dit en Mt 6,33: “Cherchez premièrement le royaume de Dieu et sa justice, et tout cela vous sera donné en plus.” C’est une autre façon d’énoncer la pensée de Monseigneur ou une paraphrase de Mt 7,7. Mettez en pratique les dix commandements, mettez en pratique le réponse de Jésus à l’un des pharisiens, docteur de la Loi (Mt 22,34-40): “Tu aimeras le Seigneur ton Dieu de tout ton cœur, de toute ton âme et de tout ton esprit... Tu aimeras ton prochain comme toi-même...” En faisant ainsi, on a toutes les chances de trouver Dieu partout.

A SUIVRE...

05.12.2011

Une lumière dans les ténèbres : Mgr Vladimir Ghika

Prestigioasa editura CERF de la Paris a publicat in colectia « Épiphanie » cartea doamnei Mihaela Vasiliu pe care iata cum o prezinta pe pagina lor de internet:

[Extraits de la préface de Dany Dideberg, s.j.]

Vladimir Ghika, prince roumain, né orthodoxe, devenu catholique et prêtre, mort martyr, est une haute figure d'un chrétien du XXe siècle. Son procès de béatification est en cours. En plus d'un domaine, cet apôtre a ouvert les voies de l'« aggiornamento » voulu par le concile Vatican II. Très lié au cercle des Maritain à Meudon, il a eu le souci de la sanctification du laïcat et du clergé. Parmi ses fils spirituels figurent le père Henri Caffarel et Jean Daujat. Pour soutenir les prêtres dans leur ministère, il a créé, avec Yvonne Estienne, l'association « Virgo Fidelis », une fraternité spirituelle de prière et de souffrance. De plus, la communauté des Frères et des Sœurs de Saint-Jean qu'il a fondée à Auberive annonce les communautés nouvelles qui se consacrent aujourd'hui à l'évangélisation.

Passeur entre l'Orient et l'Occident, Mgr Ghika a été aussi un pionnier de l'unité tant désirée de l'Église du Christ. Grâce à l'Esprit-Saint, Mgr Ghika vit continuellement l'instant présent en présence de Dieu. C'est pourquoi toute rencontre avec le prochain, en particulier la visite des pauvres, est une liturgie, « la liturgie du prochain », et, en même temps, elle est ouverture et disponibilité à ses besoins les plus divers. Là est élaborée sa « théologie du besoin ». Aucune souffrance d'autrui ne laisse indifférent.

À la source du service du prochain se trouvent la parole de Dieu et l'eucharistie prolongée souvent par l'adoration silencieuse. À l'exemple de son Maître et Seigneur, Mgr Ghika a donné sa vie. Son martyre est le témoignage suprême de sa charité héröique « La mort peut tout détruire, disait-il, sauf l'amour. »

Table des matières
Hommage
Dédicace
Remerciements
Sigles
Daniel Dideberg Préface
Étapes d'une vie (1873-1954)
1. Itinéraire spirituel
2. Le souffle de l'Esprit
3. La présence de Dieu
4. La prière
5. La liturgie du prochain
6. La théologie du besoin
7. La visite des pauvres
8. La souffrance
9. La Parole une source vive
10. Une vie eucharistique
11. La grâce de l'adoration
12. La Sainte Vierge Marie
13. Deux sacrements qui déploient la vie de l'Église
14. L'esprit de la maison Saint-Jean d'Auberive
15. Vladimir Ghika, précurseur de l'unité de l'Église
16. Donner sa vie
Bibliographie

Dimensions : 195 x 135 x 13
Poids : 210 grammes
ISBN : 978-2-204-09642-3
SODIS : 8293107
EAN : 9782204096423


Mihaela Vasiliu, roumaine d'origine, médecin à la Faculté de médecine de Bucarest entre 1968-1990, exerce actuellement sa profession en Allemagne. Elle fait partie du groupe de travail pour la béatification de Mgr Ghika et du mouvement de prière pour les prêtres « Virgo Fidelis ».

Cartea aparuta in luna noiembrie 2011 este deja disponibila in librarii si pe internet, atat pe pagina editurii cat si pe Amazon.

02.12.2011

Gaudeamus: Prezentarea cărții „Monseniorul – Amintiri și documente…” de H. Cosmovici


Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, la standul editurii Galaxia Gutenberg din cadrul târgului de carte Gaudeamus a avut loc prezentarea cărții „Monseniorul – Amintiri și documente din viața Monseniorului Ghika în România”, îngrijită de Emanuel Cosmovici.
Volumul cuprinde biografia Monseniorul, scrisă de Horia Cosmovici, fiul spiritual al Monseniorului Ghika; Anii de rezistenţă şi închisoarea, o biografie documentată a perioadei 1948-1954, realizată în urma desecretizării arhivelor Securităţii şi după înregistrarea a numeroşi martori din închisoarea Jilava; Agendele, viaţa cotidiană a Monseniorului notată între anii 1945-1947; Arhivele Vaticanului, cel mai complet „Curriculum vitae” al lui Vladimir Ghika (1930); Fotografii inedite şi facsimile.
La eveniment au fost prezenți ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București; PS Mihai Frăţilă, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, cu sediul la Bucureşti; ÎPS Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România; Francisca Băltaceanu, biblist, specialist în limba și literatura clasică; Monica Broșteanu, biblist, specialist în limba și literatura clasică; Emanuel Cosmovici, cercetător.
(cititi amanunte in Actualitatea Crestina, 12/2011)

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti