29.12.2012

Prinţul cerşetorilor - MONSENIORUL GHIKA


Sorin Preda

Pe Monseniorul Ghika îl poţi cunoaşte într-un singur fel - doar admirându-l. Îl admiri când îi afli descendenţa nobiliară, de nepot al ultimului domnitor moldovean, aşa cum îl admiri când descoperi că şi-a închinat toată viaţa aproapelui său, că a fost mereu de partea oamenilor năpăstuiţi şi, călătorind mult, nu a ezitat să intre în cele mai mizere locuri din lume, să aline suferinţe cumplite şi să îngrijească bolnavi muribunzi - de la ftizicii din cartierul parizianVillejuif, la leproşii din Japonia. Îl admiri pentru tot ce a însemnat viaţa lui - pentru chinurile pe care le-a îndurat cu mare demnitate creştină în închisoare, dar şi pentru cuvintele lui memorabile, cuvinte demne de sinceritatea bătrânului cu suflet de copil ...


26.11.2012

Mgr Ghika au Collège des Bernardins, 2013



Collège des Bernardins, 
20 rue de Poissy, 
75005 Paris


COURS PAR MGR PHILIPPE BRIZARD 
Un prêtre martyr du diocèse de Paris : 
Mgr Vladimir Ghika (1873-1954)

6 vendredis de 10h à 11h30 
Les 8, 15 et 22 février, 
1er et 22 mars et 
5 avril 2013

Inscriptions 
www.collegedesbernardins.fr
____________________________

Dimanche 7 avril 2013 à 15h
CONFÉRENCE DU PÈRE DANIEL ANGE 
SUR MGR VLADIMIR GHIKA

Renseignements : 
CER 24 rue des Boulangers 75005 Paris 
tél : 01 43 54 53 16 
www.cer.cef.fr 
contact@cer.catholique.fr
Entrée libre

25.11.2012

Monseniorul Ghika – ”un sfânt, mereu cu inima în România”

Asociația Italienilor din România a găzduit, joi seară, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus , un moment de pioasă aducere aminte prilejuit de vizionarea  filmului documentar realizat de Anca Filoteanu, intitulat ”Cine a fost Mosniorul Ghika”. Întâlnirea, prin intermediul imaginilor de arhivă și a cuvintelor de mare simplitate și noblețe ale realizatoarei, care  unesc mărturii și capitole importate din viața Monseniorului Ghika (1873- 1954), a readus în dazbatere dosarul de beatificare a acestuia (propunerea fiind pornită din partea Arhidiecezei București), demers aflat într-un stadiu avansat în vederea aprobării Congregației pentru Cauza Sfinților, de la Vatican.

 ”Ultimul «uomo universale» al acestei lumi”, așa îl numea eseistul și criticul literar român, profesor dr. Edgar Papu, pe cel care a trăit și gândit în sfințenie.  Așadar, cine a fost Monseniorul Ghika și cărei cauze i s-a dedicat toată viața ? Mergând pe firul biografiei celui care a fost, preot, confesor, scriitor, poet,om de știință, diplomat (activitatea sa desfășurându-se în toate mediile, alături de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști…), Anca Filoteanu a reușit să concentreze în documentarul pe care care îl dedică personalității sale prestigioase, momentele mari, definitorii ale drumului său în slujirea Bisericii lui Christos. ” Născut în ziua de Crăciun, și-a ridicat cucea și a purtat-o cu demnitate într-o dragoste nesfârșită față de oameni, indiferent de religie sau de etnie”;”visul său a fost ecumenismul”, comenta realizatoarea filmului.             
Monseniorul Ghika a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotențiar) și al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței). A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Turcia. În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, pe care o va termina în anul 1895, pentru a urma apoi, la Paris, Facultatea de Științe Politice. În paralel, frecventează cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept. Bolnav fiind, revine în  România unde își va continua studiile până în 1898, când  va merge la Roma pentru a urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor. În jurul vârstei de 29 de ani (1902) după un ”misterios discernământ”, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică, spre stupoarea mamei sale… De fapt, dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea în toată lumea - la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Astfel, devine astfel unul din pionierii apostolatului laical.            
Reîntors în țară, se dedică operelor de caritate, deschizând primul dispensar gratuit Bethleem Mariae, la București, unde pune și bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță. Devenea astfel fondatorul primei opere catolice de caritate din România.           
În timpul războiului balcanic (1913) participă la serviciile sanitare și se dedică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul primului război mondial să ocupă de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la misiunile diplomatice la cele populare, cu o naturalețe dezarmantă. La 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului. Aici va rămâne  până în 1939,  iar Sfântul Scaun îi acordă, la scurt timp după hirotonire, dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Astfel, Prințul Ghika devenea primul preot român biritual din Vechiul Regat. În misiunea sa alegea zonele sărăcăcioase, unde considera că acolo era mult mai mare nevoie de un spirit iubitor…           
Într-o mahala pauperă și periculoasă a Parisului, Villejuif, va reuși să schimbe din temelii spiritul cartierului. Dar se îmbolnăvește, fiind retras și numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.  În mai 1931 este numit de către Papa Protonotar apostolic. Ezită să primească această numire deoarece, la intrarea în rândul clericilor, făcuse votul de a nu accepta niciodată demnități ecleziastice. În cele din urmă, primește numirea, făcând observația că „nimic nu se va schimba în felul meu de viață; va fi doar o panglică îngustă adăugată la reverendă.” La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde cel de-al doilea Război Mondial; refuză să părăsească țara, pentru a fi alături de săraci și bolnavi, pentru a-i putea ajuta și încuraja…Venirea la putere a comuniștilor va lăsa răni adânci în destinul său. Și totuși, monseniorul  refuză să plece cu trenul regal, din aceleași motive. Va fi arestat la 18 noiembrie 1952, sub acuzația  de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut, torturat. Un an mai târziu, are loc procesul, iar la  16 mai 1954, după tratamentul bestial la care a fost supus, va trece la cele veșnice.            
Monseniorul Ghica, despre care au vorbit invitații Ancăi Filoteanu – Emanuel Cosmovici, Andrei Brezianu și preotul Ioan Ciobanu  - a lăsat o operă (scrieri în limba română și în limba franceză)  care are privilegiul de a fi inepuizabilă, prin densitatea referințelor  și multitudinea abordărilor (sit-ul www.vladimirghika.ro oferă multe informații în acest sens). Între acestea, merită amintite: ”Sfânta Fecioară şi Sfântul Sacrament”. Discursul rostit de monseniorul Ghika în noiembrie 1928, la deschiderea Congresului Euharistic de la Sidney (Australia);  ”Femeia adulteră”. Mister evanghelic cuprinzand un prolog, un act, un epilog. Pieasă teatrală. Tradusă de Al. Lascarov-Moldovan în 1938; articole istorice şi culturale la societatea literară „Junimea; articole de revistă în „Convorbiri Literare” (1907-1911), „Corespondentul”, „Revista săptămânală”, „Revista Catolică” (1912-14), „Cronica Surorilor de Caritate” (1919), „Documentarea catolică” (1930); ”Gânduri pentru zilele ce vin” (traducerea "Gândurilor" a fost realizată de Doina Cornea, după ediţia din 1962 a cărţii  sale în limba franceză: ”Pensées pour la suite des jours”); ”Convorbiri spirituale”; ”Interludiile din Talloires”.  Există însă și multe scrieri despre Monseniorul Ghika – ”un sfânt, mereu cu inima în România” , pentru a o cita pe realizatoarea filmului documentar, Anca Filoteanu.            
Dar  în pofida faptului că spațiile tipografice sunt prea puțin cuprinzătoare, chiar şi atunci când este vorba de personalități  atât de puternice prin misiunia și dăruirea lor, una în  fața cărora durerea pălește, făcând loc luminii și sfințeniei,  sperăm să găsim, pe viitor,  rezerve suficiente pentru o evocare pe măsura înaltului spirit al acestui cu adevărat Apostol al Bisericii lui Christos.    

http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2012-11-24/Monseniorul+Ghika+–+”un+sfant%2c+mereu+cu+inima+in+Romania”+

Veronica Marinescu / veronica.marinescu@curierulnational.ro

23.11.2012

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (32)


Michel PRAT, oblat bénédictin

 Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 23 Ed. Beauchesne - a écrit:
“La discrétion de leur présence est la pudeur des anges.”

En Mt 1, 20-21; 2,13 et 2, 19-20, un ange apparaît à Joseph en songe. L’ange n’apparaît donc pas pendant une pleine activité de Joseph mais lorsque ce dernier est un peu à l’écart.
Lors du récit de la résurrection, en Mt 28,1-7, l’ange apparaît à deux femmes, Marie de Magdala et l’autre Marie, et il a des paroles d’apaisement: “Vous, ne craignez pas.”(v. 5)
En Lc 1, 11-20, l’ange Gabriel apparaît à Zacharie, seul dans le sanctuaire; il apparaît ensuite à Marie, fiancée à Joseph, seule chez elle à Nazareth. (Lc 1, 26-38) Dans les deux cas, le temps de l’apparition est limité et l’ange quitte son interlocuteur discrètement.
En Lc 2, 9-14, l’ange du Seigneur apparaît à des bergers et a des paroles d’apaisement: “Ne craignez point.”(v.10)
En Jg 6, 11-24, l’ange du Seigneur apparaît à Gédéon alors que celui-ci est seul dans le pressoir; L’ange a des paroles d’encouragement, “Le Seigneur est avec toi, vaillant héros.”(v. 12), qui rappellent celles de l’ange Gabriel à Marie.(Lc 1, 28)
Dans le livre de Tobie 12, l’archange Raphaël révèle qu’il a agi discrètement en faveur de Tobit et de son fils. Il a prié pour Tobie et Sarra sans que ceux-ci le sachent. (v.12) C’est lui qui a guéri Sarra et Tobit. (v.14) Quand ils le voyaient manger, ce n’était qu’une apparence. (v.19)
Dans le livre des Actes des Apôtres Ac 12, 7-10, la présence de l’ange du Seigneur qui apparaît à Pierre pour le délivrer est discrète aussi: il n’apparaît qu’à Pierre et les deux soldats qui gardent ce dernier (v.6) ne s’aperçoivent de rien. De plus cette apparition est brève.
La fête du 29 septembre nous associe aux anges Michel, Raphaël et Gabriel dans ce qui constitue l’essentiel de leur vocation: chanter la gloire de Dieu. Mais la mémoire des Anges Gardiens, le 2 octobre, nous rappelle une autre fonction des Anges: ils assurent près des hommes une présence fraternelle. (Missel Pierre Jounel)

 A SUIVRE...

17.11.2012

18.11.1952 - 2012: De ce a fost arestat Monseniorul Ghika?


La 18 noiembrie 1952, în timp ce se întorcea de la un bolnav pe care îl vizitase, Mons. Vladimir Ghika este arestat 

Cazărmile Armatei, 1855, acuarelă
transformate după 1945 în închisoare
aici a fost dus Monseniorul pentru anchete
Părinții noştri, contemporani ai lui, nu au ştiut de ce a fost arestat Monseniorul Ghika. Nu au ştiut nici legațiile străine şi nici chiar cei arestați odata cu el (lotul Menges). Planul persecuției religioase, care a dus la arestarea din 18.11.1952, se poate întrevedea în stenogramele CC al PMR şi în dosarele Securității (deschise progresiv cercetării, la CNSAS). 

Persecuția impotriva Bisericii Catolice 
În anul 1948 au avut loc, în valuri succesive, lovituri care nu au lăsat nicio alternativă: propaganda împotriva Vaticanului, ca exponent al imperialismului, noua lege a cultelor, care bloca legătura Bisericii Catolice cu Papa, denunțarea unilaterală a Concordatului, noua constituție stalinistă, care elimina învățământul confesional, suprimarea unor dieceze, punerea forțată în retragere a unor episcopi catolici, urmată de desființarea prin violență a Întregii Biserici Greco-Catolice.
În 1949 au fost desfiintate ordinele religioase. S-a cerut apoi ultimi lor doi episcopi romano-catolici recunoscuti de Stat, PS Márton Áron şi PS Anton Durcovici, să prezinte o nouă variantă de Statut al Bisericii Catolice (cerintă a legii cultelor). A urmat diversiunea cu salariile (care presupunea și acceptarea functiilor bisericeşti de la guvern) şi „acțiunea” prin care s-a încercat crearea unei structuri „democratice” de conducere a Bisericii Catolice, constituită din preoți „de jos”, fără ierarhia „reacționară”. Această structură, denumită „Statusul catolic”, trebuia să preia conducerea întregii Biserici Catolice din România, rupând legătura cu Sfântul Scaun. Opozitia la aceste ingerințe guvernamentale conducea la arestare.
La 7.07.1950, a fost expulzat Nunțiul Apostolic Gerald O'Hara. De-a lungul anilor 1950-1951, după arestarea ultimilor doi ierarhi, au fost arestați vicarii lor şi toți preotii „rezistenti” din centrele diecezane (la București au fost arestati episcopul Schubert - consacrat clandestin de către Nunțiu, preoții Ioan Baltheiser și Mathias Pozar).
Ierarhia clandestină. 
După aceste arestări, în toate diecezele au rămas conducătorii clandestini (ordinarius substitutus), numiți din vreme, în secret, conform unei dispozitii a Sfântului Scaun, din 07.07.1948 (Nominatio Substitutorum). Descoperirea noii ierarhii clandestine a Bisericii a produs stupoare în rândurile organelor de represiune, care au încercat, imediat, să vadă cum soseau ordinele de la Vatican și cum se răspândeau ele în masa clericilor.
Lotul Menges. 
Securitatea i-a descoperit pe toți cei care au sprijinit „intens şi activ” conducerea clandestină a Bisericii. Aceștia au constituit lotul Menges:
- preoții: Hieronymus Menges, ordinarius substitutus de Bucureşti și cei doi succesori ai săi la jurisdicție, preoții Xaveriu Haider si Francisc Augustin;
- preoții: Iosif Gunciu, Andrei Asaftei, Vladimir Ghika, Godó Mihály SJ, Cornel Chira SJ, Olto Canisius Farrenkopf SJ;
- laicii: Silvia Montani, Lucia Florei [Santal, Silvia Placa, Elisabeta [Postolache] Kastel, Elena [Melania] Alexandrescu, Liviu Fărcașu și Gheorghe Olteanu.
După 2 ani de urmărire, a urmat arestarea, anchetarea (timp de aproape 1 an) şi procesul lotului Menges (24.10.1953). Procesul a fost o farsă judiciară. În sentinta Tribunalului Militar Teritorial București (aservit Securitătii) nu se pomeneşte nici un singur cuvânt despre motivul real a condamnării: fidelitatea ierarhiei clandestine și a laicilor fată de Roma. În schimb, toți arestații au fost considerați spioni, care şi-au trădat patria! Părintele Cornel Chira a murit în anchetă, iar Monseniorul Ghika şi părintele Xaveriu Haider au murit în timpul detenței.
Monseniorul Ghika. 
Securitatea descoperise, încă din 16.08.1951, că Monseniorul s-a implicat, împreună cu părintele François de la Capela Franceză, în transmiterea către Vatican a unor rapoarte bisericești ale părintelui Pleşca.
În anul 1952 se ajunsese la o situatie de gravă confuzie privind persoanele care detin jurisdictia în diversele dieceze și privind lista preotilor excomunicați (care colaborau cu Guvernul, trecând peste ierarhia legitimă). Monseniorul Ghika a continuat să asigure legătura cu Vaticanul, așa cum au făcut şi o parte din ceilalti membri ai lotului Menges. Printre altele, el a transmis la Predeal, părintelui Menges, prin Claudia Tudose, un mesaj important, primit de la Vatican. Toată această acțiune a fost descoperită din cauza microfoanelor instalate la părintele Menges.
De asemenea, în cel putin trei din momentele decisive ale actiunii de conducere a Arhidiecezei de București, părintele Menges s-a sfătuit cu Monseniorul Ghika (lucru aflat de Securitate).
Poziția Monseniorului Ghika a fost clară de la început. El a fost perfect conştient de ceea ce va urma, dacă va sprijini conducerea clandestină a Bisericii şi dacă va asigura legătura cu Vaticanul. Scrisorile adresate fratelui său, în exil, demonstrează acest lucru.
El şi-a asumat acest risc şi „nu a căutat să-şi salveze cu orice pret bunul de neînlocuit al vietii, ci a continuat să slujească Biserica, în pofida unor grave amenințări şi intimidări”.
Descoperind acest trecut, aici doar schitat, ne simțim întăriți în credință şi îndemnați să aflăm cât mai multe despre înaintaşii care şi-au oferit viata pentru libertatea de azi a Bisericii Catolice în România.

EMANUEL COSMOVICI
(Actualitatea Creștină, nr 11 din 2008, p. 18)

12.11.2012

Paris, Sâmbată, 17.XI.2012, ora 10:30


ASOCIATIA 
PENTRU BEATIFICAREA 
MONSENIORULUI V. GHIKA 
(A.B.M.V.G.)

În urma cu 60 ani, pe 18 nov 1952, Monseniorul era arestat. El pasea pragul închisorii cu taria pe care numai credinta ti-o poate darui în asemenea momente dramatice. I se ivea o noua ocazie sa spuna: «Fericiti cei ce-l iubesc pe Dumnezeu deoarece ei nici macar nu se mai întreaba daca sunt fericiti sau nefericiti.»
Asociatia A.B.M.V.G., constituita la Paris în anul 2010, îi invita pe toti prietenii Monseniorului Vladimir Ghika sa participe la o Sfanta Liturghie comemorativa prezidata de Mons. Ph. Brizard:

Sâmbata, 17 nov. 2012, ora 10:30
La Maison d’Ananie
20, rue Barbet de Jouy ; code porte 7621 B
75007 PARIS

Celebrarea este urmata de prezentarea proiectelor asociatiei pentru perioada 2012-2013. Întâlnirea se va încheia cu un aperitiv.

Cei care nu pot fi prezenti la aceasta reuniune sunt invitati sa ni se alature prin rugaciune.

Sr. Antoneta Vlaicu

«A-L iubi pe Dumnezeu, este deasemenea una din modalitatile de a învata sa nu ne temem de nimic»


Una din nenumaratele calitati ale Monseniorului V. Ghika era marea lui libertate.

Slabit, bolnav, înaintat în vârsta în momentul arestarii pe 18 nov 1952, Monseniorul nu se simtea lipsit de libertate nici macar în celula cumplitei închisorii de la Jilava. Conform marturiei parintelui Matei Boila: Pentru el, zidurile închisorii nu existau. El nu avea de ce sa-si puna întrebarea când va fi eliberat, el era liber.

Cunoscând bine conditiile inumane, nenumaratele torturi, incertitudinea, umilintele, lipsa de hrana, etc la care erau supusi mai ales cei arestati din motive politice si pentru credinta, ne putem întreba cum a ajuns Monseniorul la un asemenea grad de libertate ? De unde atâta forta interioara atunci când totul îti este potrivnic ?

E fructul unui vieti daruite în întregime lui Dumnezeu, a unui exercitiu practicat cu dragoste si tenacitate, sustinut prin rugaciune si abandon în mâinile Providentei. Este iubire pura, dezinteresata, atât fata de Dumnezeu cât si fata de semeni… O cautare continua a prezentei divine chiar în lucrurile cele mai marunte… Încercarea de a face în toate împrejurarile voia Tatalui ceresc… «Reteta» acestei libertati o putem descifra atât în marturiile unor persoane care l-au cunoscut pe Monseniorul cât si în unele din gândurile, cugetarile sale publicate în volumul Pensées pour la suite des jours:

Nu putem sa vrem sa-i dam Domnului totul decât dupa ce am învatat sa nu-i refuzam nimic.

Dumnezeul nostru este un «Dumnezeu ascuns». / Dar si în alt sens, un Dumnezeu «ascuns peste tot» 
si pe care trebuie sa-l gasim pretutindeni .

Cine nu stie sa-l caute pe Domnul peste tot, risca sa nu-l recunoasca nicaieri.

Dumnezeu este singurul lucru pe care nu ni-l poate lua (fura) nimeni.

Iar libertatea suprema si imitarea lui Isus se discern si din atitudinea noastra fata de dusmanii sau asupritorii nostri: «A sti cum trebuie sa ne iubim dusmanii, înseamna sa începem sa întelegem ceea ce este Dumnezeu».

Putem ilustra modernitatea si actualitatea Monseniorului în acest an dedicat de Sf. Parinte Benedict al XVI-lea credintei si prin cugetarea:

Nu-l iubim pe Dumnezeu cum trebuie daca nu stim, iubindu-l, cum sa-i facem si pe ceilalti sa-l iubeasca.

Sr. Antoneta Vlaicu

01.11.2012

18 noiembrie 1952-2012, 60 de ani de la arestarea Monseniorului


Solemnitatea Tuturor Sfinților ne este cu atât mai dragă cu cât credem că printre ei se află și cei preaiubiți ai noștrii care ne ajută să ajungem și noi acolo unde sunt ei.
Pentru cei care îl îndrăgesc pe Vladimir Ghika luna noiembrie va oferi și alte momente celebrative. În această lună se comemorează de ceva vreme în mod oficial începutul calvarului Monseniorului, arestarea sa de pe 18 noiembrie 1952.
Se împlinesc așadar 60 de ani de la momentul când „securitatea” a început să pună în practică planul de eliminare a grupului care îl susținea pe conducătorul legitim al Bisericii Catolice la București, Mons. Menges. Acest grup îl includea și pe Vladimir Ghika, cel care își pusese în pericol libertatea facilitând corespondența cu Succesorul lui Petru, Papa de la Roma. Nu există Biserică Catolică în afara comuniunii cu Vicarul lui Cristos și pentru această legătură Monsniorul a plătit cu propria libertate și apoi cu viața.
Dacă cineva vrea să organizeze un eveniment cu această ocazie, așa cum va face Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, poate găsi materiale și cărți utile fie la Librăria Sfântul Iosif (libraria@arcb.ro), fie la Postulatură (postulatura@vladimirghika.ro). Limitele în cantitate și diversitate a acestor materiale se datorează în primul rând lipsei fondurilor. În acest sens, orice ofertă este bine venită.
Îi îndemnăm călduros pe toți prietenii să fie și susținători ai cauzei de beatificare și canonizare a lui Vladimir Ghika. Rugăciunea, sacrificiile, suferințele, capacitățile intelectuale, disponibilitatea de a vorbi altora, suportul financiar, mărturia binelui primit, sunt tot atâtea modalități de a susține o Cauză care merge spre concluzionarea primei etape. Colecta care probabil se va face în toate comunitățile noastre va fi un semn al unei dorințe intense de a-l vedea pe Vladimir Ghika la cinstea altarelor pentru că ne este cu adevărat model și mijlocitor.


21.10.2012

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (31)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 23 Ed. Beauchesne - a écrit: “En ce monde les punitions de Dieu sont des leçons, ce ne sont pas des disgrâces.”

En Lc 13,1-5, l’évangéliste relate ce qui est arrivé aux Galiléens et l’accident de la tour de Siloë. Ce sont deux punitions de Dieu qui doivent servir de leçons pour l’entourage des victimes. Si les proches, les voisins des victimes réagissent bien par rapport à ce qui est arrivé, ils ne subiront pas le même sort, ils n’entreront pas en disgrâce. De même en Ac 5,1-11, la mort d’Ananie et de Saphire est une punition de Dieu, un châtiment qui fait suite à leur mensonge. Si les autres membres de la communauté des croyants de Jérusalem tiennent compte de cette leçon, s’ils ne mentent pas en disant qu’ils offrent le prix total alors qu’en réalité ils en conservent une partie comme l’a fait Ananie, ils ne seront pas punis, ils n’entreront pas en disgrâce.
En Lc 1,57-66, Zacharie est puni par Dieu, Il est rendu muet (v.20) parce qu’il n’a pas cru à l’annonce de l’ange Gabriel au sujet du fils que doit enfanter sa femme Élisabeth. Quand celle-ci met au monde un fils (v.57), Zacharie est demeuré muet tout ce temps. Mais il n’a pas oublié les paroles de l’ange, il a tenu compte de la leçon qui lui a été infligée. L’ange avait dit que ce fils serait nommé Jean (v.13) et Zacharie donne effectivement ce nom à son fils (v.63). Aussitôt la punition est levée et Zacharie retrouve l’usage de la parole pour bénir Dieu (v.64). Cet épisode est aussi une leçon pour tous les habitants d’alentour qui en éprouvent de la crainte (v.65). Certains auteurs disent aussi que Zacharie n’était pas tombé en disgrâce: Dieu l’a rendu muet pour lui permettre de garder le secret jusqu’au jour de la circoncision de l’enfant.
A SUIVRE...

18.10.2012

Vladimir Ghika: Exemplu de trăire a credinței



Aceasta a fost tema de reflecție pentru a doua parte a orei de rugăciune comune a preoților romano-catolici din București. Ca în fiecare lună, și în octombrie, în ziua de 17, majoritatea preoților catolici din București și-au dat întâlnire pentru o oră de rugăciune comună, de data aceasta la Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus (Franceză) din capitală, acolo unde a slujit și Monseniorul Vladimir Ghika înainte de a fi arestat de securitate (1952).

Deja în Scrisoarea Pastorală adresată preoților Arhidiecezei de București pentru inaugurarea Anului Credinței, acolo unde indică inițiativele legate de celebrarea acestui An pastoral, Arhiepiscopul Mitropolit de București, Mons. Ioan Robu spunea: „invităm preoții și cateheții ca, în timpul predicilor sau a catehezelor să le propună credincioșilor exemple de trăire în mod eroic a credinței, cum ar fi Monseniorul Vladimir Ghika, a cărui cauză de beatificare este în curs la Roma...". De data aceasta, la ora de rugăciune a preoților, Înalt Preasfințitul a fost și mai direct, subliniind anumite aspecte din viața Monseniorului, precum rugăciunea îndelungă în fața Sfântului Sacrament, disponibilitatea lui în a-i asculta pe toți, chiar și în timpurile grele ale prigoanei, chiar acolo în sacristie, și discernerea metodelor pastorale – erau timpuri când avea mai mare efect o meditație în „improvizații la orgă”, decât cuvintele ce nu puteau fi rostite sau ascultate. În Anul Credinței există riscul ca preoții să se preocupe mai mult de ceea ce pot face pentru alții. Tocmai de aceea, sfatul Păstorului Arhidiecezei de București pentru colaboratorii săi preoți este de a fi atenți și la ceea ce aduce acest An în propria viață sacerdotală și de a pune în practică tot ce ne poate întări în credință.

Anterior cuvântului IPS Robu, în circa 25 de minute am prezentat, în calitate de postulator al Cauzei de Beatificare și Canonizare a Monseniorului Vladimir Ghika, situația în care se află în momentul de față Cauza Monseniorului la Roma și în ce fel acest Slujitor al lui Dumnezeu ne este exemplu în trăirea credinței din trei punte de vedere: al trăirii, al mărturiei, al celebrării.

Exemplaritatea trăirii credinței Monseniorului constă tocmai în faptul că indică o ștachetă la care suntem îndemnați să ajungem, el fiind unul dintre cei care, cu ajutorul lui harului lui Dumnezeu, a depășit-o fiind în ochii noștri un campion, daca vrem să rămânem în contextul vocabularului atletic. Sau, în alți termeni, în acest an vor putea fi descoperite multe fațete ale acestui diamant: viața de credință a lui Vladimir Ghika, fiecare fiindu-ne pildă și încurajare prin lumina pe care o revarsă asupra vieții în totalitatea ei.

Pr. Francisc Ungureanu

11.10.2012

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (30)

Michel PRAT, oblat bénédictin


Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 23 Ed. Beauchesne - a écrit: “Dieu donne à ceux qui donnent. Dieu se donne à ceux qui se donnent.”

Quand on est dans une église, si on trouve que l’on est dans une période aride pour la prière, on peut toujours mettre une pièce dans un tronc et allumer un cierge. Alors la prière viendra d’elle-même sur nos lèvres en sortant le chapelet de notre sac ou de notre poche: Dieu donne à ceux qui donnent. De même en participant matériellement à la vie de l’Eglise par le denier de l’Eglise, on sera plus vite uni à la prière des assemblées communautaires de l’Eglise de Jésus Christ.
Pour que Dieu se donne à nous, il ne suffit pas de donner de son argent, mais il faut aussi donner de son temps: consacrer une partie de son temps à un travail dans une association caritative, dans un hôpital ou dans une école comme l’ont montré les premières congrégations religieuses hors des couvents au XVIIème siècle. On pourra aussi consacrer une partie de son temps à recevoir une formation chrétienne dans l’un des cinq instituts catholiques de France ou à l’école cathédrale à Paris. Enfin on pourra participer à un groupe de prière.
Dans l’évangile Mc 2,1-12, le paralytique et les quatre hommes qui portent la civière se fraient un passage à travers la foule pour arriver jusqu’à Jésus parce qu’ils ont foi en Jésus: ils se donnent à lui et lui se donne à eux par le signe de la guérison immédiate du paralytique. Par contre, en Mc 6,1-6, à Nazareth, ses auditeurs s’attachent à son origine, à sa parenté (v.3); ils restent incrédules (v.6) et Jésus n’y fait aucun miracle (v.5): “Un prophète n’est sans honneur que dans sa patrie, dans sa parenté et dans sa maison.”(v.4) La population ne se donne pas à Dieu et Dieu ne se donne pas.
A SUIVRE...

07.10.2012

Triduum de rugăciune cu ocazia a 89 de ani de la hirotonirea preoțească a Monseniorului

La 50 de ani primea ordinele sacre pentru a consacra ceea ce făcuse până atunci. „Când a început, ca preot, să celebreze Liturghia Euharistică, trecuse deja de nenumărate ori prin taina liturgiei aproapelui”, spunea nu demult IPS Ioan Robu.

Pentru prienenii Monseniorului propun ca în zilele de 7, 8 si 9 octonbrie să întețim rugăciunea pentru beatificare! Un triduum de rugăciune pentru ca și în procesul de recunoaștere a martiriului lui Vladimir Ghika să se facă voința lui Dumnezeu!

31.08.2012

Îndemn la rugăciune


În luna februarie a acestui an, Postulatura Cauzei de beatificare și canonizare a Monseniorului Vladimir Ghika anunța faptul că a fost încheiată etapa de întocmire a dosarului Ghika. Toate documentele, pledoaria și mărturiile care privesc martiriul Monseniorului au fost tipărite în cele 700 de pagini ale POSITIO. Între timp acest volum a fost trimis teologilor consultanți ai Congregației pentru Cauzele Sfinților pentru a-l studia și pentru a scrie un raport în care să-și exprime propria părere cu privire la dubiul ridicat, adică martiriul lui Vladimir Ghika.
Îndemnul Postulaturii este de a însoți efortul acestui studiu cu rugăciunea noastră pentru ca Dumnezeu să le dea putere și lumină experților teologi în munca lor pentru cauza noastră. Ei trebuie să ajungă la certitudinea morală a martiriului Monseniorului Ghika.
Numai dacă Domnul va voi, Vladimir Ghika va fi ridicat la cinstea altarelor. De aceea noi spunem în rugăciunea pentru beatificare: „Doamne Isuse Cristoase, Marele şi Veşnicul Preot al sufletelor noastre, priveşte cu bunăvoință la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika. Fă ca exemplul său de credinţă şi de iubire să strălucească tot mai mult printre noi şi dăruieşte-ne pentru meritele şi sfinţenia martiriului său harul ca el să fie ridicat la cinstea altarelor, spre slava Ta, care viețuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.”

25.08.2012

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (29)


Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 23 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Le blessé, le malade, par leur souffrance cessent d’être eux-mêmes pour n’être plus qu’un blessé et un malade. Là plus qu’ailleurs il est facile de voir le Christ en tous et en chacun.”

Chez le blessé, le malade, la souffrance prend une place de première importance. Souvent celui-ci est dominé par la souffrance, il perd peu à peu sa personnalité, tout ce qui faisait qu’il était lui-même pour devenir conditionné par sa maladie. Il n’existe plus qu’en réaction au mal qui l’atteint.
En Mc 1,40-45, l’évangéliste raconte la guérison d’un lépreux. Le lépreux est exclu de la communauté, il est marginalisé, mis au ban de la société; il perd son identité pour n’être plus appelé que par le nom de sa maladie, la lèpre. Ici, sa foi en Jésus lui permet d’être guéri et de réintégrer le village.
De même en Mc 5,1-20, l’évangéliste relate l’épisode du démoniaque et des pourceaux. L’homme décrit dans la première partie n’est plus homme, il est le diable lui-même et ne souhaite même pas sa guérison, la libération de son mal (cf. v.7): “Qu’avons-nous à faire ensemble, Jésus, fils du Dieu très haut?” Connaissant Jésus par sa renommée, il a même peur de guérir, habitué à sa souffrance (v.7): “Je vous adjure par Dieu, ne me tourmentez point.” Il a bien perdu sa personnalité, il a bien cessé d’être lui-même puisqu’il ne sait plus comment il s’appelle (v.9): “Mon nom est légion, car nous sommes nombreux.” Il est exclu de la ville, de la société car il vit dans les tombeaux (v.3), il erre dans les tombeaux et les montagnes (v.5). Jésus ne se laisse pas impressionner et chasse avec autorité le démon de cet homme qui recouvre alors son bon sens (v.15), une bonne tenue et le silence. Jésus a fait de cet homme un homme nouveau avec un nom et un minimum de qualités pour pouvoir vivre de nouveau au milieu de ses contemporains.

A SUIVRE...

21.08.2012

CARTEA VIE: o carte pe lună, și lumea ar fi mai bună…


Din revista Actualitatea Creștină,
nr. 8 / 2004
Élisabeth de Miribel – „Memoria tăcerilor“
(Vladimir Ghika 1873-1954)
Ed. ARCB, 2004; 171 p.

Nu încerca să faci din tine o capodoperă,
 ci un instrument de fericire.
Vladimir Ghika

Una dintre cele mai bune biografii consacrate lui Vladimir Ghika, cel pe care Papa Pius al XI-lea îl numea cu afecţiune „marele vagabond apostolic“, este cartea scrisă de Élisabeth de Miribel şi care poartă titlul sugestiv – MEMORIA TĂCERILOR. Structurată în 11 capitole, cartea schiţează uluitorul parcurs spiritual al uneia dintre cele mai enigmatice şi mai puternice personalităţi pe care le-a cunoscut istoria bisericii în veacul al XX-lea: născut în 1873 la Constantinopol, nepot al ultimului domnitor al Moldovei (Grigore Ghika al X-lea), botezat ortodox, crescut şi educat în Franţa, având studii diverse şi strălucite (drept, litere, filozofie, medicină), convertit „oficial“ la credinţa catolică la 13 aprilie 1902, licenţiat în filozofie scolastică şi doctor în teologie (1905), fondator al primelor opere catolice de caritate din România – „Comunitatea Fiicelor Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul“, hirotonit preot la 7 octombrie 1923, fondator al Comunităţii Fraţilor şi Surorilor Sfântului Ioan, Vladimir Ghika se întoarce în ţară în 1939, este arestat în noiembrie 1952 şi judecat de un tribunal al guvernului comunist român în 1953, moare în închisoare, la 17 mai 1954, din cauza torturilor şi a frigului.
Despre această figură excepţională dau mărturie prietenii şi cunoscuţii săi, de la simpli anonimi la personalităţi ale vieţii culturale europene: Jacques Maritain, Paul Claudel, Francis Jammes, Suzanne Marie Durand, sora Pucci, Jean Daujat, Alex Ceslas Rzewuski, Jean Mouton, pr. Chorong, Albert Besnard, Yvonne Estienne ş.a.
Ceslas Rzewuski, un artist aflat în plină glorie, ducând o viaţă mondenă strălucitoare şi libertină, îşi aminteşte de Vladimir Ghika aşa cum l-a perceput atunci când s-au întâlnit prima oară: „Nu era prea înalt, dar avea un cap minunat. Părul său lung, alb ca inul, îl aureola; cobora până pe umeri şi, instinctiv, te gândeai la chipul lui Isus aşa cum este descris în primele capitole din Apocalips. Barba era albă, la fel sprâncenele foarte stufoase, ca nişte semne de întrebare pe deasupra ochilor, a căror expresie de bunătate şi chiar de tandreţe m-a făcut imediat să mă simt în largul meu; totul la el respira bunătate şi ospitalitate“. Rezultatul acestei întâlniri? Nu doar spovada generală a unui „recalcitrant“, ci şi abandonarea, curând după aceea, a vieţii artistice şi mondene pentru a îmbrăca haina dominicană şi a deveni părintele Ceslas.
Jacques Maritain face portretul prinţului Vladimir Ghika în aceste cuvinte: „[A]cest nepot al ultimului domnitor din Moldova, hrănit la literele franceze, devenit preot al Bisericii catolice romane şi comisionar al tuturor operelor pioase, evocă la toate răspântiile milei imaginea unui sfânt Nicolae în stil modern, rezistent la toate intemperiile, curios de toate lucrurile şi informat de toate, bucuros să treacă, în numele săracilor lui Cristos, peste regulamentele şi barierele sistemelor şi ale egoismului oamenilor, aspru cu sine însuşi şi grăbit să aducă un remediu potrivit oricărei mizerii“. 
„Programul“ spiritual reflectat în activitatea neobosită a Monseniorului Ghika poate fi sintetizat astfel: liturghia aproapelui – teologia nevoilor – căutarea preferinţelor lui Dumnezeu. De la aceste exigenţe nu avea să se abată niciodată, până la moarte.
O latură importantă a preocupărilor sale a constituit-o întotdeauna unitatea Bisericii. „[S]e străduieşte să promoveze cunoaşterea reciprocă între catolici şi ortodocşi. Prin originile sale, dubla sa cultură, relaţiile pe care le are, el apare ca un simbol viu al uniunii dintre Orient şi Occident“, scrie Élisabeth de Miribel. 
A călătorit enorm, ducând mesajul evangheliei pe toate paralelele şi meridianele globului: Bucureşti, Paris, Sidney, Dublin, Buenos Aires, Budapesta, Manilla, Bruxelles, Tokio, Varşovia, Roma, Auberive, Villejuif, Copenhaga.

Dintre cuvintele sale, smerite şi pătrunzătoare, am ales trei, deloc întâmplător îmbrăţişate de o ironie caldă şi luminoasă: întrebat de ce s-a convertit la catolicism, Vladimir Ghika răspunde prompt: „Pentru a deveni mai ortodox“; aflând că prietena unei prietene se află în dificultate la Copenhaga, Monseniorul nu ezită: „Trebuie să plec în curând la Varşovia, voi face un mic ocol prin Copenhaga“; şi un gând frumos ca o rugăciune: „Ceea ce este greu nu este să-l găseşti pe Dumnezeu, ci să-l pierzi, pentru că el se află pretutindeni“. 
Despre suferinţă şi iubirea lui Dumnezeu, cel care avea să fie martirizat în închisorile comuniste scrie aceste cuvinte premonitorii şi decisive: „Se suferă proporţional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este în noi aceeaşi cu capacitatea de a iubi. Este, într-un fel, umbra ei arzătoare şi teribilă. […] Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopţilor – nopţi ce sunt pentru el nopţi îngrozitoare, nopţile minţii, nopţile inimii, nopţile naturii umane, nopţile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează? Această iubire are un nume şi o calitate. Este o iubire infinită“. 
„Memoria tăcerilor“ este o carte ce risipeşte tăcerea care s-a aşternut asupra vieţii şi a morţii unui om excepţional: Monseniorul Vladimir Ghika – prinţ, preot şi martir. 

Ana-Maria BOTNARU

19.08.2012

A propos de Monseigneur Vladimir GHIKA (28)


  Michel PRAT, oblat bénédictin

  Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 22 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Heureux sont ceux qui ont désiré aimer davantage et qui ont voulu aimer ce qu’il est difficile d’aimer, car la terre leur sera moins petite et le ciel leur sera plus grand.”
L’un des messages de Marie aux voyants de Notre Dame de la Sallette est la sanctification du dimanche. Pour sanctifier le dimanche, encore faut-il l’aimer, davantage que ceux qui se disent chrétiens ne le font actuellement. Au cours des premiers siècles de notre ère, des chrétiens ont répondu à leur interlocuteur du moment “Sans le dimanche, nous ne pouvons pas vivre.” ”Sine dominus dies, non possumus.” La messe dominicale, c’est la respiration hebdomadaire des chrétiens. Ceux qui s’y rendent, qui aiment s’y rendre, sont heureux de l’avoir aimée, d’avoir fait l’effort de l’aimer. A l’issue de la célébration, ils auront pu faire le point sur leur vie, faire des projets, prendre des décisions, faire le bilan des événements de la semaine écoulée, envisager sereinement la semaine qui vient, trouver du réconfort, ou  tout simplement passer un bon moment avec leur coreligionnaires: le ciel leur sera plus grand.
“Aimer ce qu’il est difficile d’aimer” se retrouve en Mt5, 43-48: “...Aimez vos ennemis, et priez pour vos persécuteurs... Car si vous aimez ceux qui vous aiment, quelle récompense aurez-vous? les publicains n’en font-ils pas autant?...”
Heureux aussi ceux qui ont désiré aimer davantage le dimanche car il leur sera donné, comme en Lc14, 28-32, de faire des prévisions. Verset 31 et suivants: “Ou encore quel est le roi qui, partant faire la guerre à un autre roi, ne commencera pas par s’asseoir pour examiner s’il est capable, avec dix mille hommes, de se porter à la rencontre de celui qui marche contre lui avec vingt mille? Sinon, alors que l’autre est encore loin, il lui envoie une ambassade pour demander la paix.”
Voici ce que nous apporte d’aimer: “Quiconque aime est né de Dieu et connaît Dieu.”(1Jn4, 7b)
“Venez, écoutez, vous tous qui craignez Dieu,
  je vous dirai ce qu’il a fait pour moi.”(Ps65/66, 16)
A SUIVRE...

15.08.2012

CARTEA VIE: o carte pe lună, și lumea ar fi mai bună…



(Din revista independentă diaspora.ro, Anul I, Nr. 1, iunie 2012, pag. 14-15.)

Vladimir Ghika, prinţ al săracilor, slujitor al Bisericii şi martir al Credinţei

Horia Cosmovici – „Monseniorul“ 
Amintiri şi documente din viaţa Monseniorului Ghika în România, 
ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, 
Ed. Galaxia Gutenberg, 2011

Despre Monseniorul Vladimir Ghika, prinţ, preot şi martir, s-a scris şi se va mai scrie multă vreme de acum încolo, pentru că figura sa este deopotrivă enigmatică şi fascinantă. Iar dacă sfinţii primelor veacuri creştine, cu rigoarea lor ascetică formidabilă, par mai degrabă personaje de legendă, oarecum îndepărtaţi şi descurajant de inaccesibili pentru omul contemporan, Vladimir Ghika are avantajul enorm al apropierii şi al contemporaneităţii. Ca şi Fericitul Ioan Paul al II-lea, atât de drag inimii noastre, ţării noastre, epocii noastre...
Într-o lume hedonistă, egoistă, grăbită, superficială, materialistă şi confuză, oamenii de toate vârstele şi de orice condiţie socială au nevoie de modele – repere de sfinţenie şi de umanitate împlinită la care să se poată raporta. Iar comparaţia nu trebuie să nască disperare, prin contemplarea diferenţei, ci jubilaţie – căci, iată, sfinţenia este posibilă!
Un excelent instrument de hrănire a acestei speranţe şi o foarte bună introducere în viaţa şi opera lui Vladimir Ghika este cartea „Monseniorul“, semnată de Horia Cosmovici şi apărută la harnica editură Galaxia Gutenberg. 
Volumul este strucurat în trei părţi, fiecare având o tonalitate proprie, o „muzică“ aparte: 
a) prima parte – Monseniorul – o biografie a lui Vladimir Ghika scrisă de fiul său spiritual, Horia Cosmovici
b) partea a doua – Anii de rezistenţă şi închisoarea (1948-1954) – o cercetare minuţioasă, pe două fronturi: (I) Arhivele CNSAS şi (II) documente de istorie orală, mărturii înregistrate, date de supravieţuitori ai regimului stalinist de teroare, de oameni care l-au cunoscut pe Monsenior în mod direct şi nemijlocit, în împrejurări fericite şi nefericite
c) partea a treia – Alte documente (Agendele Monseniorului în facsimile şi tabele, un Curriculum vitae din Arhivele Vaticanului şi o serie de fotografii cu valoare de document).
Deşi sunt povestite destule amănunte ce ar face deliciul amatorilor de senzaţional: relaţia „amicală“ cu îngerul păzitor, eliberarea şi convertirea unui posedat, vindecările miraculoase săvârşite în închisoare cu ajutorul ghimpelui din coroana Mântuitorului, levitaţia (socotită dezagreabilă, pentru că omul îşi pierdea echilibrul...), cred că partea cea  mai interesantă a mărturiilor despre Vladimir Ghika este tocmai aceea aparent banală, a vieţii de zi cu zi – bunătatea nesfârşită (la propriu!) cu care îi întâmpina pe vizitatori, răbdarea cu care îi asculta şi îi sfătuia, puterea supraomenească de a face mult prea multe într-o zi – întâlniri, spovezi, vizite la bolnavi, conferinţe, călătorii. Acest om întâlnea zilnic zeci, poate sute de oameni – şi avea răbdare, putere, disponibilitate, răspunsuri pentru toţi şi pentru fiecare în parte. Această incredibilă multiplicare, dilatare, revărsare a fiinţei sale în slujba aproapelui şi a Bisericii îmi pare a fi amănuntul cel mai impresionant pe care îl documentează cartea lui Horia Cosmovici. 
Biografia pe care autorul o schiţează marelui Vladimir Ghika este plină de amănunte cu valoare de document, unele grave, altele savuroase, iar în rememorarea lor se simte limpede nu doar ochiul atent al unui martor, ci, mai ales, inima plină de iubire a unui fiu spiritual... 
Biserica din strada Polonă, „poziţia cea mai nobilă“, câte ceva despre diavol, scaunul de spovadă – loc de iertare şi de orientare, despre spiritism, ispitele, umorul, umilinţa, rozariul social, teologia faptelor – iată doar câteva dintre aspectele unui apostolat care i-a adus ura cumplită a regimului de inspiraţie sovietică ce avea să se prăbuşească peste România. Iar acest regim al satanei avea două planuri bine ticluite: anihilarea completă a bisericii greco-catolice şi înlocuirea bisericii romano-catolice locale  legitime cu o biserică-fantomă, ruptă de Vatican şi aservită partidului.
Cât de trufaş şi imbecil a fost planul comuniştilor şi ce eşec grozav au înregistrat, s-a văzut destul de repede. Fapt ce-mi aduce aminte de celebra întrebare a lui Stalin, la conferinţa de pace – „Câte divizii are Papa?“... Răspunsul avea să vină câteva decenii mai târziu, în persoana unui Papă slav, Ioan Paul al II-lea.
Vladimir Ghika, botezat ortodox şi convertit la catolicism numai prin „lectură şi rugăciune, fără a întâlni vreodată un preot catolic şi fără a fi supus influenţei vreunei individualităţi catolice marcante, laice sau consacrate“ (p. 176), va deveni preot biritual, la recomandarea expresă a Papei Leon al XIII-lea, care vedea în prinţul valah un posibil mediator între catolicism şi ortodoxia majoritară. 
Diplomat înnăscut şi adevărat catalizator de energii curate în vremuri tulburi, el avea să devină sfătuitorul de taină al ierarhiilor greco-catolică şi romano-catolică din România după intrarea ţării noastre în sfera de influenţă sovietică. Ori de câte ori ierarhia legitimă era atrasă în diverse capcane politico-juridice, înalţii prelaţi îi cereau sfatul şi ajutorul lui Vladimir Ghika. Acesta s-a pus fără rezerve în serviciul Bisericii, slujind Adevărul şi pe Cristos, fiind fidel Sfântului Părinte şi Vaticanului. 
Nu s-a gândit nicio clipă la siguranţa propriei persoane, ci s-a expus la numeroase pericole, lăsând totul în mâna şi la voia lui Dumnezeu.
A fost multă vreme urmărit, supravegheat, i s-au pus microfoane în sacristie, au existat trădători (fie numele lor uitat pe veci!) – arestarea vajnicului duşman al regimului, un bătrânel numai piele şi os, era iminentă.... 
Dar omul lui Dumnezeu, care visase în secret la coroana martiriului, nu avea de gând să se descurajeze ori să abandoneze lupta, ci, dimpotrivă, urma să dea un exemplu măreţ fraţilor săi de suferinţă, mult mai tineri... „I se vedeau gâtul şi pieptul gol. N-avea cămaşă. Figura lui era înspăimântătoare. Cu barba şi părul său alb, părea un profet ieşit din mormânt. Toţi erau înmărmuriţi. Mă gândeam că aşa trebuie să fi fost Ioan Botezătorul în faţa lui Irod când i-a strigat «Nu ţi-e îngăduit să ţii la tine pe soţia fratelui tău!» [...] Preşedintele a dat ordin la doi miliţieni să-l ia cu forţa pe Monsenoirul Ghika. Îmi pare că-l mai văd încă, opunându-se cu toate puterile. Cu o mână se ţinea de boxă, iar cu cealaltă a apucat banca pe care erau aşezaţi avocaţii. Cum se poate explica aceasta nu ştiu, dar aceşti miliţieni, oameni mari şi viguroşi, n-au fost în stare să-l urnească din loc. Şi totuşi nu cântărea nici cincizeci de kilograme. Părea o stâncă. Preşedintele privea uluit, cu gura căscată.
Deşi a avut câteva ocazii să părăsească România şi, implicit, să-şi salveze viaţa, Vladimir Ghika a ales să rămână aici şi să împărtăşească destinul ţării sale şi al bisericii catolice locale – persecutată şi martirizată de forţele răului, aparent biruitoare într-un ceas întunecat al istoriei. 
Ultimul său cuvânt este un testament spiritual, o asumare deplină şi conştientă a unui destin condus, pas cu pas, de inspiraţia Duhului Sfânt – rugăciunea şi caritatea, diplomaţia şi cultura, slujirea lui Cristos în persoana aproapelui şi fidelitatea faţă de Biserică...: „Mor cu conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut, deşi nu întotdeauna tot ce a trebuit, pentru adevărata Biserică a lui Cristos, într-o perioadă tristă pentru ţara mea şi pentru întreaga lume civilizată“. 
Cuvintele şi faptele Monseniorului Vladimir Ghika, apostolatul şi scrierile sale, întreaga sa viaţă şi moartea de martir reprezintă pentru noi, cei de azi, un model de credinţă şi de sfinţenie. Citind această carte superbă, vom medita la viaţa acestui om exemplar şi la mărturia curajoasă a întregii sale vieţi, rugându-ne să îl vedem cât mai curând ridicat la cinstea altarelor. 
Priveşte cu bunăvoinţă la poporul român, din sânul căruia l-ai ales pe Vladimir Ghika, suflet nobil, atât din naştere, cât şi prin vocaţie. El a dat mărturie despre Tine cu zel apostolic pe toate meridianele pământului şi şi-a pecetluit credinţa neclintită în Tine cu preţul martiriului său.“ (din rugăciunea pentru obţinerea beatificării Monseniorului Vladimir Ghika). 

Ana-Maria BOTNARU

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti