29.12.2013

Tema familiei în spiritualitatea Monseniorului Ghika


În duminica Sfintei Familii din 2013 vă propunem acest articol al doamnei Marina Fara publicat în Revista "Familia creştină" - 02/2005

Două sacramente pot schimba lumea: preoţia şi căsătoria

Vocaţia este esenţială în asumarea stării de viaţă. Monseniorul Ghika a condus "pedagogic" apostolatul valorilor: cu deosebită grijă i-a educat, i-a catehizat pe cei tineri, pentru ca opţiunile lor să fie asumate în deplină libertate şi cu maximum de discernământ. Câţiva fii spirituali ne-au mărturisit această grijă a Monseniorului pentru educarea valorilor şi ceea ce am putut constata din mărturii, din scrierile sale, este o supra-măsură a acestei "pedagogii", care armoniza inima cu raţiunea. Astfel, a trezit în primul rând "gustul" pentru viaţa spirituală, într-un secol în care triumfa raţionalismul relativizant şi deposedarea fiinţei umane de dimensiunea sa religioasă. În viaţa de căsătorie, pregătirea personală, riguroasă, şi privirea aţintită mereu spre Dumnezeu sunt esenţiale.
Horia Cosmovici, unul dintre apropiaţii săi fii spirituali, care a fost alături de Monseniorul Ghika între 1943 şi 1946, ne-a lăsat o carte de referinţă, "Monseniorul" (ed. M.C., 1996). Cuvintele adresate la căsătoria lui de către Monseniorul Ghika, oficiantul principal, explică simplu ceea ce soţii - dar şi societatea - sunt chemaţi să nu uite:
"Iubiţii mei fraţi, căsătoria este un sacrament care ca şi preoţia se reînnoieşte în fiecare zi. Este o "stare" prin care bărbatul şi femeia pot ajunge la sfinţenie, fiind pur şi simplu un soţ bun şi o soţie bună. În căsătorie, ca şi în preoţie, harurile nu se primesc toate deodată, ca în cazul celorlalte sacramente, ci se acordă de-a lungul zilelor, după nevoi. De aici decurge necesitatea pentru soţi de a le cere zilnic.
În domeniul social Dumnezeu nu şi-a rezervat decât două sacramente din şapte. Anume, preoţia şi căsătoria. Preoţia, care coboară pe Cristos pe altar şi căsătoria, care aduce pe creştin în lume. Şi asta este toată problema: întâlnirea dintre creştin şi Cristos, Dumnezeul său.
Singure, căsătoria împreună cu preoţia pot schimba societatea."

28.12.2013

Sinaia, 26 decembrie 2013

 IMAGINI DE LA SINAIA
Pentru parohia noastră din Sinaia a fost astăzi o zi de neuitat. Ieslea cu Pruncușorul Isus, sărbătoarea Sfântului Ștefan și sosirea moaștelor Fericitului Vladimir Ghika.  A fost o zi încărcată cu multă emoție și simțăminte ce nu pot fi exprimate.
Sunt momente în viața noastră în care cuvintele sunt prea sărace, chiar de prisos; lăsăm atunci inima să vorbească Creatorului – inimă la inimă – ceea ce contează este să fii sincer și să te lași călăuzit de El.
Avem nevoie de modele în viața noastră și Mons. Ghika este unul dintre acestea pentru noi. În contact cu el ne simțim mai buni și mai curați în interiorul nostru. Ne-am rugat în tăcere și fiecare dintre noi i-am cerut să mijlocească pentru noi în toate nevoile noastre sufletești, trupești și materiale.
Am plecat încărcați de încredere că va face tot posibilul pentru noi și pentru țara noastră. Prezența moaștelor Mons. Ghika ne-au făcut să ne simțim mai aproape de Isus. Sosirea printre noi a Fericitului Vladimir în Timpul Crăciunului ne-a făcut să simțim în mod unic Nașterea Pruncușorului Isus. Prin intermediul Mons. Ghika am simțit comuniunea Dumnezeu – preot – enoriași.

D-na Mariana

25 decembrie 1873 - 2013: Fer. Vladimir Ghika la 140 de ani de la naştere

S-au împlinit în ziua de Crăciun 140 de ani de la naşterea lui Vladimir Ghika, ridicat la cinstea altarelor la 31 august 2013 la Bucureşti, la Liturghia prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. 
În afară de faptul că TVR Iaşi, duminică, 29 decembrie 2013, va transmite o ediţie "Mons. Vladimir Ghika, preot, prinţ şi martir", ne întrebăm care este legătura lui Vladimir Ghika cu Moldova. Deşi a activat mai mult în Arhidieceza de Bucureşti şi în străinătate, Vladimir Ghika a avut legături şi cu Moldova. Nu numai prin faptul că se trăgea dintr-o familie care a dat Moldovei mai mulţi domnitori, dar şi prin faptul că avea un domeniu la Bozieni, lângă Roman, unde venea dese ori. Dintr-un articol al Mons. Anton Gabor, directorul "Presei Bune", aflăm că Vladimir Ghika a fost în catedrala din Iaşi în anul 1904. 
 În Arhiva Episcopiei de Iaşi (AERCIS, dosar 2/1924, f. 369) se păstrează un răspuns dat de ep. Al. Cisar la 19 iulie 1924 pr. Vladimir Ghika la Bozieni: "Cucernice Părinte, Scrisoarea C.V. mi-a ajuns de-abia de scurt timp, deoarece am fost în turneu pastoral prin Basarabia şi în judeţul Fălciu. Mă bucură mult zelul C.V. şi interesul ce-l purtaţi pentru enoriaşii Eparhiei de Iaşi; sunt convins că atenţiunea ce o arătaţi pentru dânşii va impresiona pe toţi şi va ridica mult prestigiul Bisericii Catolice. Relativ la cerea C.V. exprimată în scrisoarea din 17.VI.1924 vă dau bucuros jurisdicţiunea pentru predici, spovezi, servicii divine, funcţiuni bisericeşti etc. pe care le puteţi îndeplini cu consimţământul şi încunoştiinţarea prealabilă a parohului respectiv în tot cuprinsul Eparhiei Catolice de Iaşi, adică în teritoriul Moldovei cât şi al Basarabiei, cât timp veţi binevoi a sta pe la noi. Vă exprim totodată şi mulţumirea mea pentru ajutorul pe care ni-l daţi, căci ştiţi C.V. prea bine cât de puţini suntem şi câtă muncă ar fi de făcut. Bine aţi venit de aceea la noi şi sper că pastoraţia voluntară şi amabilă să vă aducă multă mângâiere sufletească pe lângă răsplata de sus. Primiţi salutare şi binecuvântare în Domnul Isus!" 
 Mons. Anton Gabor l-a vizitat pe Mons. Ghika la Bozieni în august 1934. În Almanahul "Presa Bună" 1935 (p. 81-84), Mons. Gabor scrie despre această vizită. A stat acolo la Bozini trei zile. Apoi Vladimir Ghika a venit la Iaşi fiind primit de ep. Mihai Robu, după care a plecat în Basarabia. Redăm mai jos articolul. 

Pr. Cornel Cadar  (www.ercis.ro


Mons. Vladimir I. Ghika 
pronotar apostolic 

 Aflând printr-o întâmplare fericită, că la Bozieni, jud. Roman, a sosit nu de mult Mons. Vl. I. Ghika, am ţinut cu orice preţ să mă întâlnesc cu dânsul. Era la începutul lunii august. Am plecat îndată la Bozieni, la moşia sa, unde am fost primit foarte bine şi în chip foarte amical atât de domnul ministru Dimitrie I. Ghika cât şi de doamna, soţia domnului ministru şi în chip deosebit de Mons. Vladimir Ghika. Timp de 3 zile am putut sta de vorbă despre cele mai diferite lucruri, iar apoi Mons. Ghika s-a hotărât să vină la Iaşi spre a face o vizită Ex. S. Mons. Mihai Robu şi a merge şi în Basarabia, unde nu fusese încă după unirea Basarabiei la patria mumă.
 Articolul publicat în "Farul nou" No. 16 şi 17 mi-au reînprospătat unele amintiri din trecut. Ca seminarist îl admiram pe acest fiu de principe, stând în genunchi pe lespedea de marmoră din catedrala de Iaşi; era cam prin anul 1904. Nu de mult trecuse la catolicism, studia teologia ca să devină preot; dar respectul faţă de mama l-a făcut să amâie aceată hotărâre. Mons. Ghika a adus în România Maicile de Caritate din Bucureşti, voind să muncească în cartierele mărginaşe ale acestui oraş pentru ajutorarea săracilor. Providenţa l-a voit însă în altă parte. Unele împrejurări externe au dat prilej la aceasta, dar trebuie să le socotim tot spre binele scumpei noastre ţări. Stabilindu-se la Paris, sau stând un timp oarecare cu fratele său la Roma, a putut câştiga tot mai multe simpatii pentru ţara noastră. Ceea ce l-a făcut renumit, a fost munca depusă în unul din cele mai părăsite cartiere ale Parisului "Villejuif". Ziarul "Farul nou" publică un articol tradus din "Orientations" asupra activităţii sale în această parte a oraşului Paris. Ar fi foarte instructiv pentru toţi, de am putea da în întregime acest articol spre edificarea cetitorilor noştri. Nădăjduim că nu după multă vreme vom putea căpăta de la însuşi Mons. Ghika o schiţă a vieţii sale, ca îndrumare şi încurajare puternică de a îmbrăţişa credinţa catolică. Se vor fi întrebând unii, pentruce dânsul nu a rămas în ţară, ca să muncească spre binele ei sufletesc. Le răspund că acum vom şti cu toţii să-i preţuim mai mult activitatea, după ce în străinătate ne-a făcut atâta cinste. În acest loc publicăm câteva fotografii ale acestui mare prelat papal, pe care le-am primit de la doamna ministru, cumnata sa, iar două din ele sunt fotografii originale ale Presei Bune. Îmi exprim nădejdea, că Mons. Vladimir Ghica va petrece vreme mai îndelungată în ţară, ca să poată contribui cu personalitatea şi experienţa sa la pregătirea unirii în credinţă a tuturor românilor.
 A.G. (Almanahul "Presa Bună" 1935, p. 81-84) 




24.11.2013

18 noiembrie 2013 – 16 mai 2014 Fericitului Vladimir Ghika vizitează parohiile Arhidiecezei de București

Păstrăm vie memoria bucuriei trăite de Arhidieceza noastră cu ocazia beatificării Mons. Vladimir Ghika pe 31 august 2013, când mulți am venit la București pentru a participa la evenimentul atât de aștepatat.
Acum Fericitul Vladimir ne întoarce vizita. În forma relicvei de la Beatificare, martirul nostru va trece prin toate parohiile Arhidiecezei. Cu această ocazie ne va strânge în jurul lui pentru rugăciune, pentru adorarea Preasfântului Sacrament, pentru aprofundarea chemării specifice fiecăruia conform voinței lui Dumnezeu.
Pregătind prima comemorare liturgică a Fericitului Vladimir, 16 mai 2014, care coincide cu aniversarea a 60 de ani de la jertfa sa, învățăm de la el ce însemnă iubirea de aproaple și cum putem ajuta chiar și numai invocând mijlocirea lui pentru cei aflați în suferințe.
În timpul vieții era vestit pentru puterea de mijlocire a milostivirii lui Dumnezeu. Puterea lui Dumnezeu s-a manifestat prin mâinile lui, prin glasul lui, prin fiecare pas al său. Tocmai de aceea rămășițele pământești ale unui sfânt ca el sunt în continuare canal privilegiat prin care Dumnezeu revarsă harul său ca răspuns al credinței rugătoare.

- Pelerinajul relicviei Fericitului Vladimir Ghika a început pe 18 noiembrie în Parohia Sf. Francisc din București care încheie Anul Credinței alături de fericitului nostru martir.
- Parohia Cristos Rege din Ploiești sărbătorește hramul în prezența relicvei Fericitului Vladimir după care organizează un triduum de rugăciune.
- Și Parohia Sf. Andrei din Mangalia celebrează hramul pe 30 noiembrie tot în prezența relicvei Mons. Ghika, acesta fiind momentul culminant al zilelor de prezență a Fericitului Vladimir în comunitatea lor.
- În prima Duminică de Advent, 1 decembrie 2013, pelerinajul Fericitului Vladimir Ghika ajunge la Predeal.
- Parohia din Turnu Severin celebrează harmul Neprihănitei Zămisliri a Preacuratei Feciore Maria sâmbătă 7 decembrie la ora 11, iar relicva Fericitului Vladimir va fi deja acolo, rămânând până marți, 10 decembrie.
- Pentru că pe 14 decembrie este hramul la Greci, sf. Lucia, relicva Fericitului Vladimir va merge în comunitate începând cu joi 12 decembrie.
- Între 15-19 decembrie relicva Fericitului Vladimir va vizita parohia Sf. Apostoli Petru și Paul din București (Băneasa).
- În ultima săptămână de Advent Monseniorul Vladimir Ghika se va întoarce la biserica unde a slujit în ultima perioadă de libertate pe care a avut-o, Preasfânta Inimă a lui Isus din București.

Pe tot parcursul pelerinajului ne rugăm:
Roagă-te pentru noi Fericite Vladimire! Ca să ne facem vrednici de făgăduințele lui Cristos!

Dumnezeule atotputernic şi veşnic care ai dat fericitul Vladimir, preot și martir, să mărturisească prezența vie a iubirii tale chiar și în timpul persecuției, prin mijlocirea și exemplul său dăruiește-ne harul să perseverăm în slujirea ta, în comuniunea credinţei apostolice. Prin Cristos Domnul Nostru.

07.11.2013

Mons. Vladimir Ghika, ales membru post-mortem al Academiei Române

Vladimir Ghika, prinț, preot și martir, declarat fericit de către Biserica Catolică la 31 august a.c., a fost ales prin vot secret marți, 5 noiembrie, membru post-mortem al Academiei Române. Descris de Academie ca „diplomat, scriitor, preot catolic român", Monseniorul Vladimir Ghika este al șaselea cleric al Bisericii Catolice care devine membru al Academiei – „instituție supremă de cultură și de știință a României", înființată la sfârșitul sec. al XIX-lea – după Papa Ioan Paul al II-lea (membru de onoare, 2005), PF Cardinal Lucian Mureșan (membru de onoare, 2012), Card. Iuliu Hossu (membru de onoare, 1945), IPS Ioan Robu (membru de onoare, 2001) și Pr. Wilhelm Dancă (membru corespondent, 2013) .
 Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol, în familia de principi care a dat Moldovei şi Valahiei zece domnitori. A studiat în Franța literatură şi drept, medicină şi istorie, iar în Italia (Roma) filosofie şi teologie. În 1902 a intrat oficial în Biserica Catolică, iar în 1923 a fost hirotonit preot catolic la Paris. Ca preot a slujit în periferia Parisului, ca şi în mari biserici ale lumii, în casele bolnavilor, în închisoarea din Văcăreşti... A făcut din caritate un ideal de viaţă: după ce le-a adus la Bucureşti pe surorile Sfântului Vicenţiu de Paul, a pus, împreună cu ele, bazele primului dispensar gratuit pentru săraci. A creat un serviciu de ambulanţe pentru victimele răscoalei din 1907 şi a îngrijit soldaţii bolnavi în timpul războiului din Balcani, ca şi în primul război mondial. A fost arestat în 1952 şi condamnat un an mai târziu, iar la 16 mai 1954 a murit ca martir în închisoarea din Jilava.
 În tinereţe l-a însoţit în misiunile diplomatice pe fratele său Dimitrie Ghika, iar între 1918-1919 a fost primul ambasador oficios al României moderne la Vatican (1918-1919), făcând primii pași pentru încheierea unui concordat între Sfântul Scaun și țara noastră. Vorbitor a mai multor limbi străine, şi om cu o cultură vastă şi rafinată, Vladimir Ghika a scris opere în diferite domenii: istorie, dramaturgie, spiritualitate, teologie, și a lăsat în urma sa peste 10.000 de panseuri, în parte publicate, păstrate acum în Arhiva Ghika a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti. La acestea se adaugă – așa cum amintea IPS Ioan Robu în Aula Academiei, prezentând „candidatura" Monseniorului Vladimir Ghika –, diferite articole, conferințe și corespondență, cum e cea cu Jacques Maritain, ori cu fratele lui Dimitrie sau cea păstrată în Biblioteca Academiei Române, în fondurile Antipa, Bianu, Cuza, Sturdza și Știrbey.
 IPS Ioan Robu a amintit, în sesiunea Academiei, de legăturile Monseniorului Vladimir Ghika cu instituția românească de cultură și de știință, menționând cercetările făcute de Vladimir în Arhivele Vaticanului: „Documentele pe care le-a adunat atunci, de mare importanță pentru istoria culturală și politică a României, se află la Quai d'Orsay și la Arhivele Naționale ale României, la acestea din urmă păstrându-se câteva sute de pagini transcrise de Vladimir Ghika. Și în Biblioteca Academiei sunt multe pagini transcrise de Vladimir Ghika. În Spicuiri istorice, la capitolul Arhivele Romane și Istoria Românilor, Vladimir Ghika nota: «Am trimis la Academie ca rezultat al acestei anchete parțiale și vremelnice, copii care însumează mai bine de o mie de pagini in-foglio»".
 „Prin pasiunea sa pentru binele tuturor oamenilor, fără distincție, prin apostolatul său pus sub semnul universalității, prin dragostea sa de țară și de poporul din care s-a născut, țară și popor în mijlocul căruia a rămas chiar și atunci când simțea apropiindu-se primejdia, Vladimir Ghika rămâne, cred, pentru noi toți un mare exemplu și un prețios reper, o chemare spre altceva decât găsim zilnic în jurul nostru, în țară și în lume, un altceva care ne descoperă frumusețea caracterului angajat spre binele tuturor, prețuirea adevăratelor valori care pot schimba la față viața noastră și a societății în care trăim, o iubire de țară și popor gata de orice jertfă, chiar de jertfa supremă", a mai spus Arhiepiscopul Ioan Robu.
 În sesiunea de alegeri de marți, 5 noiembrie, academicienii au mai ales pe medicul Irinel Popescu ca membru corespondent la Secția de Științe Medicale, pe Daniel Dăianu și Lucian Albu ca membri titulari, iar pe Petre Pandrea membru post-mortem al Academiei Române.

Cristina Grigore (www.arcb.ro)

14.10.2013

Profesor de speranță...


Noua biografie a Fericitului Vladimir Ghika, ce a apărut de curând, este redactată de cinci autori care, de altfel, au avut un rol important în procesul de beatificare, participând prin cercetările lor la susținerea postulaturii: Francisca Băltăceanu, Andrei Brezianu, Monica Broșteanu, Emanuel Cosmovici și Luc Verly. Lucrarea a apărut simultan și în limba franceză, cu titlul: Vladimir Ghika: Professeur d’espérance (Cerf, Paris 2013).
Pe coperta IV a volumului, autorii justifică scrierea unei noi biografii datorită deschiderii accesului, în ultimii ani, la cercetarea arhivelor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS); acest fapt, precum și posibilitatea studierii arhivelor din străinătate, a permis descoperirea unor documente până acum necunoscute public despre Prințul martir. Acestea sunt întregite de consemnarea mărturiilor altor victime ale prigoanei comuniste, care l-au cunoscut personal pe Mons. Ghika.
Documentele și mărturiile istorice, alături de arhivele în care se găsesc, precum și de bogata literatură despre Vladimir Ghika și a celei avându-l pe el însuși ca autor sunt enumerate, uneori cu scurte explicații, într-un capitol special, „Starea actuală a cercetării istoriografice cu privire la Vladimir Ghika” (pag. 35-52).
După Cuvântul înainte al Î.P.S. Ioan Robu și Introducere, volumul se articulează în cinci părți principale, cuprinzând diferitele etape principale ale vieții Fericitului:
— „Copilăria și tinerețea lui Vladimir Ghika pa^nă la intrarea sa în Biserica Catolică (1873-1902)”, pag. 55-92;
— „Viața de laic catolic (1902-1923)”, pag. 93-204;
— „Activitatea ca preot pa^nă la întoarcerea definitivă în România (1923-1939)”, pag. 205-285;
— „Vladimir Ghika în România în timpul Celui de-al doilea Război Mondial și după război (1939-1952)”, pag.
285-384;
— „Arestarea, procesul, închisoarea, moartea (18 noiembrie 1952 – 16 mai 1954)”, pag. 385-452.
Toate aceste capitole îi oferă cititorului nu numai un tablou al vieții Monseniorului, ci și unul al diferitelor lumi în care a trăit, iar aceasta, datorită vieții bogate a sfântului, trăite, într-un fel, în mijlocul evenimentelor și interiorizate prin filtrul credinței: „Viața lui Vladimir
Ghika s-a desfășurat, deci, sub cinci papi și de-a lungul a patru mari etape din existența Bisericii: înainte și după acordurile de la Lateran; în anii Primului Război Mondial și după el; în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al urmărilor acestuia în Europa și în lume. În România, viața i s-a desfășurat sub patru regi și sub trei regimuri politice: democratic, militar și dictatorial-totalitar. Cinci războaie și mai multe prăbușiri de imperii i-au marcat viața: copil în timpul Războiului de Independență, care punea bazele României moderne; tânăr în timpul celor două războaie balcanice și în timpul Primului Război Mondial; martor matur la ororile celui de-al Doilea Război Mondial și al consecințelor acestuia; martor, în sfârșit, la bătrânețe, al ororilor sistemului comunist ateu, a cărui prigoană a îndurat-o din plin, Vladimir Ghika a fost un martor implicat al suferinței umane timp de peste trei sferturi de secol de evenimente majore din istoria Bisericii și a societății.” (pag. 35).
Fiecare din cele cinci părți ale cărții scoate la iveală câte un aspect miraculos al vieții Mons. Ghika: copilăria precoce și tinerețea de student genial, activitatea diplomatică și socială copleșitoare din timpul celor 21 de ani de apostolat laic, vindecările datorită rugăciunii și îndrumarea spirituală desfășurată uneori eroic în perioada de slujire preoțească și, în sfârșit, rezistența spirituală și continuarea statornică a activității preoțești în timpul războiului, al prigoanei comuniste și chiar în închisoare, când riscarea propriei vieți pentru aproapele devenise ca de la sine înțeleasă.
Ultimele două capitole, care descriu martiriul lui Vladimir Ghika și drumul până la el, atrag atenția și prin informațiile privind viața de zi cu zi în vremea regimului stalinist — în care faptul de a avea un arestat sau anchetat în familie devenise banal —, precum și prin cele despre desfășurarea planului partidului de persecuție religioasă împotriva Bisericii.
Chiar și parcurgerea indicelui de nume (pag. 453-458) se poate dovedi o lectură interesantă, el dezvăluind, uneori, poate, cu surpriză, numele persoanelor cu care Fericitul Vladimir a avut de-a face ca prieteni sau, dimpotrivă, ca adversari. 
Cele 62 de fotografii alb-negru — de epocă și contemporane —, anexate la sfârșitul volumului, sunt, în marea lor parte, incă nepublicate până acum; o serie dintre ele ne fac să descoperim posturi mai puțin cunoscute ale Mons. Ghika, cum ar fi fotografiile făcute în  Japonia și în Congo.
Datorită faptului că de cele mai multe ori, înseși documentele sunt lăsate să vorbească, acestea fiind publicate integral, lucrarea poate fi utilă istoricilor; ea rămane la fel de interesantă și pentru toți cei care doresc să aprofundeze biografia lui Vladimir Ghika, dar și diferitele aspecte ale vieții Bisericii în lume, în perioada vieții Fericitului român.

Wilhelm TAUWINKL
(din „Actualitatea Creștină”, nr 10/2013)

Messe d'action de grâces pour la béatification de Mgr Ghika




Dimanche 6 octobre 2013 – 27e dimanche du Temps Ordinaire - Année C

Messe d’action de grâce pour la béatification de Mgr Vladimir Ghika, prêtre de Paris, en la cathédrale Notre-Dame de Paris

Ouverture du cardinal André Vingt-Trois

Frères et Sœurs,
Nous sommes rassemblés ce soir d’abord et avant tout pour célébrer le jour du Seigneur, le jour de la Résurrection du Christ, mais en ce dimanche notre prière est habitée par l’action de grâce que nous voulons rendre à Dieu pour la béatification de Monseigneur Vladimir Ghika, béatifié à Bucarest le 31 août dernier. Mgr Ghika a été ordonné prêtre pour le diocèse de Paris et il est resté toujours très attaché à sa mission dans le diocèse, pratiquement jusqu’au commencement de la Seconde Guerre mondiale, époque à laquelle il a rejoint son pays, dans lequel il a voulu rester pour partager les souffrances de son peuple.
Nous sommes heureux ce soir que vous soyez aussi nombreux pour cette action de grâce pour la béatification de Mgr Ghika. Je suis heureux d’accueillir les personnalités qui se sont rassemblées à cette occasion, de l’ambassade de Roumanie, de la famille de Mgr Ghika, et vous tous, frères et sœurs, qui êtes ici. Je salue particulièrement la délégation venue de Bucarest avec le curé de la cathédrale de Bucarest qui va concélébrer cette eucharistie avec moi.
Quand nous considérons le témoignage rendu par Mgr Ghika, nous sommes pénétrés de la faiblesse de notre propre vie et c’est donc en nous reconnaissant pécheurs que nous ouvrons cette eucharistie.

Homélie du cardinal André Vingt-Trois
- Ha 1, 2-3 et 2, 2-4 ; Ps 94, 1-2.6-9 ; 2 Tm 1, 6-8.13-14 ; Lc 17, 5-10

Frères et Sœurs,
Quand les apôtres adressent au Seigneur cette prière « augmente en nous la foi ! » (Lc 17, 5), ils expriment sans doute le sentiment qu’ils éprouvent de l’écart entre les objectifs du chemin tel que Jésus les a présentés au long de son trajet avec eux et leur propre capacité. Comment pourrions-nous, comment oserions-nous entrer dans ce chemin du Christ ? Comment oserions-nous croire qu’il nous le demande vraiment, à nous qui nous éprouvons si laborieux et si faibles dans la foi ? Ainsi nous comprenons que les apôtres demandent au Christ de leur donner la foi et de la faire grandir. Mais ne nous y trompons pas, et l’année que nous venons de vivre comme Année de la foi, qui va se terminer dans quelques semaines, a été une occasion pour tous les chrétiens à travers le monde d’approfondir à nouveau le sens de la foi, ce qui signifie croire en Dieu, et une occasion pour eux de mieux comprendre qu’il ne s’agit pas de l’importance ou de la force du sentiment d’être croyants. La foi c’est : « je mets ma confiance dans celui qui ne peut pas tromper ». Ce n’est pas une question d’importance telle que je la mesurerais comme s’il s’agissait d’une force physique ou d’une force dynamique ! La foi, si nous en avons gros comme une petite graine de moutarde -la plus petite de toutes les graines- peut bouleverser le monde et changer notre vie. Pourquoi ? Parce que la foi, c’est la certitude que ce qui crée un monde nouveau, ce n’est pas ce que nous faisons, c’est ce que Dieu fait. Nous devons et nous essayons de nous donner du mal pour mettre en œuvre des actions, des initiatives, des efforts estimables, mais tout cela ne sert à rien si ce n’est pas la puissance de Dieu qui est à l’œuvre et qui donne sa pleine dimension à l’action que nous menons. Nous sommes des serviteurs quelconques, nous faisons ce que nous avons à faire, mais nous ne sommes ni la source, ni la puissance capable de toucher le monde.
C’est la foi qui peut transformer le cœur des hommes et faire advenir un monde nouveau. Cette expérience de la foi, la vie toute entière de Mgr Ghika en a été comme une illustration, tout au long de sa vie. Jeune homme, puis adulte, il a cherché à mieux connaître Dieu, à mieux le servir et à mieux le reconnaître à travers le visage des pauvres. Toute sa vie a été conduite par cette certitude que Dieu seul ne déçoit pas. Et s’il a pu vivre des événements relativement exceptionnels, soit en raison de son origine, soit en raison des circonstances dans lesquelles il a été plongé par l’histoire, nous découvrons que le véritable cœur de son action apparaît quand il s’est mis totalement au service de ses frères, que ce soit en répondant à des appels divers à travers le monde, que ce soit en accompagnant des hommes et des femmes qui cherchaient la voix du Seigneur et pour qui il a été un guide. Que ce soit encore pendant la période où il a vécu à Villejuif au milieu des plus pauvres de l’époque, que ce soit quand il est rentré en Roumanie au moment de la Deuxième guerre mondiale et décidé d’y rester après l’avènement du régime communiste, mesurant bien que ses frères, ses compatriotes, traverseraient une période éprouvante et qu’ils auraient besoin dans cette épreuve d’avoir auprès d’eux, non pas des hommes exceptionnels mais des hommes enracinés dans la foi et convaincus que Dieu seul peut changer le monde et que toutes les entreprises qui veulent changer le monde sans Lui sont vouées à l’échec. Ce témoignage, il l’a payé de sa vie, il a rendu témoignage par le martyre. Tous ne sont pas appelés à rendre témoignage par le martyre, mais tous sont appelés à fonder leur vie sur la même conviction : la puissance de Dieu peut agir en chacune de nos existences, même si nous n’avons pas conscience d’être de grands croyants, même si nous avons beaucoup de questions qui habitent notre cœur, même si nous mesurons avec inquiétude les faiblesses de notre liberté ou les faiblesses de notre vie tout simplement. Nous savons que la graine de la foi, si petite soit-elle, peut transporter les arbres et les planter dans la mer, c’est-à-dire réaliser l’impossible.
Cette confiance que Dieu est le « maître de l’impossible », est la source non seulement de notre persévérance, mais encore la source de notre joie et de notre sérénité. Encore faut-il, comme saint Paul le rappelle à Timothée, que nous n’oublions pas le don reçu par l’imposition des mains au moment du baptême et de la confirmation. Cette plénitude de l’Esprit Saint qui vient habiter notre cœur et qui transforme en effet les dons et les faiblesses que nous avons pour les mettre au service de l’œuvre de Dieu, encore faut-il que nous soyons conscients que cet Esprit de Dieu qui nous habite n’est pas un esprit de peur mais un esprit de force, d’amour et de raison. Encore faut-il que nous n’ayons pas honte de rendre témoignage à notre Seigneur et que nous n’ayons pas honte de ceux qui nous ont transmis la foi.
Frères et sœurs, en faisant mémoire du bienheureux Vladimir Ghika, nous rendons grâce à Dieu qui nous a donné à travers lui un signe perceptible de cette puissance de la foi, de cette puissance de la grâce, de cette puissance de l’Esprit de Dieu au cœur de l’homme. Nous rendons grâce pour sa fidélité à l’amour de Dieu, pour sa fidélité à l’amour des pauvres, pour sa disponibilité totale, pour le don qu’il a fait délibérément de sa vie en acceptant de rester offert en sacrifice. Que Dieu nous donne de puiser dans cet exemple, la certitude que chacune et chacun d’entre nous peut devenir un vrai dépositaire de l’Évangile et un vrai témoin de la foi.
Amen.

02.10.2013

Là où l’amour de Dieu nous mène




En la fête des Archanges, et à l’approche de celle de sa sainte patronne, la paroisse sainte Thérèse de Villejuif a tenu à rendre grâce pour la récente béatification de Monseigneur Vladimir Ghika au cours d’une messe, centre d’une journée festive.

Etape de joie dans l’histoire spirituelle et amicale qui relie une chapelle de la banlieue parisienne et la capitale roumaine grâce à un serviteur de Dieu, ce dimanche a fait écho aux cérémonies du 31 août dernier à Bucarest.

Guidées par Jacques et Françoise Béchet, coordinateurs de la paroisse Sainte Thérèse, toutes les bonnes volontés se sont activées en harmonie pour préparer l’événement : déroulement liturgique, musique, nettoyage, décoration en rouge et blanc, organisation de l’apéritif et du repas, installation technique ; « il n’y a pas de petit service », comme l’a rappelé Monseigneur Michel Santier dans son homélie. Tout  a contribué à faire rayonner et résonner cette rencontre autour du nouveau bienheureux.

Rayonner : oui, a souligné l’évêque de Créteil, la vie de Monseigneur Ghika a fait rayonner la bonté de Dieu. Et notre quotidien peut s’appuyer sur ses «Pensées pour la suite des jours».

Résonner : sa présence à Villejuif avait semé les graines de notre paroisse, et plus de 80 ans après, elles ont bien germé ; les paroissiens et fidèles de passage peuvent se recueillir devant sa statue, offerte par Mihaela Vasiliu et Luana Alexe, installée il y a quelques années.

Relier : ce prince roumain né orthodoxe, converti au catholicisme et ordonné prêtre, trame invisible de ce rassemblement, a réuni non seulement les paroissiens de sainte Thérèse mais également des membres de sa famille, des représentants du mouvement « Virgo Fidelis » et des amis roumains ayant contribué à le faire connaître, à créer des ponts entre les deux pays.  Les fidèles présents ont été heureux de retrouver autour de leur évêque les pères Teddy et Théophile, prêtres à Villejuif, ainsi que le Père Boniface ancien curé de sainte Thérèse et membre de la délégation partie à Bucarest au printemps 2010, et le Père Francis Volle, aumônier de « Virgo Fidelis ».

L’atmosphère estivale permit de profiter du jardin de l’église pendant l’apéritif et le dessert. A noter que les premières gouttes de pluie n’apparurent qu’en fin d’après-midi, au moment de quitter les lieux…

Après le repas, « l’équipe technique » avait œuvré afin que tous puissent profiter de la projection du captivant montage réalisé par Maria Sander, retraçant  à l’aide de photos et documents la vie de Monseigneur Ghika ; sans oublier, toujours en images, des souvenirs du voyage en Roumanie d’un groupe de paroissiens.

Emouvant point d’orgue, le témoignage de Madame Pardessus, fille de Monsieur Génin, le constructeur de la petite maison en bois -dite « la cabane »- aujourd’hui détruite, où Monseigneur Ghika vécut (avec un petit portrait de Sainte Thérèse ! ) lors de son séjour à Villejuif, pauvre parmi les pauvres. Grâce à ces anecdotes de la vie quotidienne et souvenirs d’une petite fille de la fin des années 20, c’est un abbé Ghika profondément humain et attentif à tous  qu’elle « ressuscitait » pour nous. A cela s’ajoutèrent  les beaux témoignages  de Maria Sander et de Sœur Antoneta notamment, et celui du Père Philippe, curé de Villejuif, présent à Bucarest pour la béatification ; ce dernier a insisté sur quatre points forts de Vladimir Ghika : son souci des pauvres, son élan missionnaire qui lui a fait traverser la planète, son œcuménisme, sa mort en martyr pour la foi. Le temps d’échange s’est achevé  avec la narration de ce que l’on pourrait intituler les « petits miracles cachés », preuves de miséricorde et étincelles de bonheur.

Ce chemin de bonté, de service, que Sainte Thérèse de l’Enfant  Jésus et de la Sainte Face a développé dans sa théologie de « la petite voie », un martyr comme le bienheureux Vladimir Ghika l’a aussi emprunté, jusqu’au bout. Il l’a conduit vers la véritable liberté. Qu’à son exemple, et à notre mesure dans nos paroisses  de Villejuif et de Bucarest, nous ayons à cœur d’aimer toujours plus et sans distinction l’autre et le Tout Autre ; et de pouvoir dire avec confiance « J’irai là où l’amour de Dieu me conduira » (Le Bienheureux Vladimir Ghika).

Brigitte DECROIX
Villejuif, le 1er octobre 2013

23.09.2013

Bucarest, mercredi 25 septembre 2013, à 20h.


Intrarea Christian Tell, Nr. 18b, Sector 1 – Bucureşti 
(Metro : Piaţa Romană)
_____________________________________


Dans le cadre de ses grandes conférences mensuelles,
le Centre St Pierre – St André de Bucarest vous invite à une rencontre sur :

Mgr Vladimir Ghika,
prêtre et martyr, béatifié à Bucarest le 31 août 2013

Sa vie, son œuvre, sa pensée et son actualité,
par Monica Broşteanu (Université de Bucarest)

Né prince roumain orthodoxe, devenu prêtre catholique à Paris, proche de nombreux intellectuels catholiques, Vladimir Ghika (1873-1954) est une haute figure chrétienne du XXe siècle. Pionnier du dialogue entre Orient et Occident pour l’unité des chrétiens, il a aussi brillé par une immense charité, construisant à Bucarest l’hôpital dont la chapelle est devenue l’église du Sacré-Cœur !
Après avoir vécu les séismes des Guerres mondiales, il donna sa vie par solidarité pour son peuple et au nom de sa foi, mourant dans les geôles de la dictature communiste, à Jilava. Il fait partie des tout premiers bienheureux reconnus par le pape François.
.
mercredi 25 septembre 2013, à 20h.

La conférence sera prononcée en français, suivie d’un dialogue avec la salle.

ENTRÉE LIBRE  

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti