11.12.2009

KTO - Vendredi 18 décembre à 20h40


Un documentaire d'Ana Boariu (2009, 52 min).
Une coproduction KTO/Signis Roumania.

Le film retrace l'installation progressive de la terreur en Roumanie, à l'époque stalinienne, telle qu'elle a été décrite par Vladimir Ghika, prince roumain, prêtre du diocèse de Paris et martyr de l'Église catholique. Le film suit le fil d'une correspondance inédite, redécouverte seulement en 2007 : celle des lettres envoyées par Vladimir Ghika entre 1948 et 1952 à son frère Dimitri, ancien diplomate et ministre des affaires étrangères de la Roumanie, exilé en Suisse. Vladimir Ghika a été arrêté et condamné à trois ans de prison pour avoir maintenu le lien avec le Vatican et aussi avec son frère. Il est mort en prison le 16 mai 1954, à l'âge de 80 ans.

23.11.2009

Ziua Memoriei la Roma (22 noiembrie 2009)


Între alfa şi omega, modelul Monseniorului Ghika!

Solemnitatea Domnului Nostru Isus Cristos Regele universului a marcat pentru comunitatea românilor de la Roma ocazia de a medita asupra poziţiei în care ne aflăm fiecare în parcursul dintre momentele alfa şi omega ale vieţii. Originea trăirii noastre de credinţă este udată de sângele Regelui martirilor iar împlinirea, promisă şi pecetluită de Învierea Mântuitorului, îşi găseşte forma în gloria Maiestăţii preaiubite a sfinţilor. În meditaţie am fost ajutaţi de cineva reţinut de noi martir şi sfânt, monseniorul Vladimir Ghika. Pe data de 18 noiembrie am comemorat arestarea Monseniorului printr-o expoziţie de fotografii la intrarea în biserica principală a comunităţii; în acea zi a anului 1952 începea calvarul părintelui Ghika. Iar acum, în Ziua Domnului, ne-am rugat pentru harul beatificării sale. În înţelegerea mai profundă a circumstanţelor care au condus la arestarea Monseniorului am fost ajutaţi de filmul Anei Boariu, „Fratelui meu din exil”, proiectat în biserică după sfânta Liturghie. În acord cu părintele paroh Isidor Iacovici, postulatorul cauzei de beatificare a Episcopului Anton Durcovici, ideea principală a acestei Zile a Memoriei a fost aceea de a creşte sensibilitatea pentru sfinţii care ne ajută pe calea dintre alfa şi omega, iar printre aceşti sfinţi sunt şi aceia care au trăit iubirea lor fidelă faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică chiar printre noi. Monseniorul Ghika, Episcopul Durcovici şi Episcopii Greco-Catolici sunt persoane dintre noi, care au trăit credinţa catolică aşa cum o facem şi noi, însă prigoana a cerut de la ei mărturia supremă a iubirii nelimitate şi neîmpărţite. Aceștia ne sunt acum modele şi mijlocitori, pentru ca şi iubirea noastră pentru Regele Veşnic să ardă necontenit şi să aprindă şi alte iubiri prin exemplul bunătăţii pe care o radiem.

18.11.2009

Fericirile in viata unui martir al secolului XX - Mons. Vladimir Ghika


Domnul profesor Andrei Brezianu - a conferintiat despre Vladimir Ghika şi spiritul Predicii de pe Munte, la Congresul internaţional - Il volto delle creature ad immagine e somiglianza di Cristo, organizat de Institutul international de cercetare asupra chipului lui Cristos, la Roma, in data de 11 octombrie 2009. Versiunea italiana a conferintei o gasiti la adresa: http://www.vladimirghika.ro. In continuare avem textul original:


The beatitudes in the life of a 20th century martyr: Romania’s monsignor Vladimir Ghika

“The Sermon on the Mount is a summary of the entire Gospel. The Beatitudes – a summary of the Sermon”. This thought-provoking quote from French bishop and orator Bossuet may prompt the consideration of a further spiritual summation: deep down, in the pith of the message the Beatitudes convey, what is being revealed is the face of Christ. In a mystical sense, the Sermon of the Beatitudes offers indeed one of the most faithful portraits of Christ we possess. It is also a life-model the follower of the Lord is offered for imitation. Stemming from the Beatitudes Sermon, Christ’s inner life and bland face, which the Spirit would reproduce in us so as to reshape ourselves in His likeness, become tangible, fundamental features offered to the Christian to grasp, try to imitate and follow.
Exempla trahunt. The saints are those who offer guidance along the arduous path on which, in the wake of the Sermon on the Mount, blessedness proves to be the reverse of worldly glory, arrogance and earth-born happiness, the opposite of the world’s ways to seek delight in pomp, material wealth and the other human drives craving the glitter of perishable things.
Against the grain of the world’s ways of pursuing satisfaction, the saints are living proofs of the actuality of the evangelical Beatitudes. In keeping with what Saint Paul has called the folly of the Cross, they show how true, lasting bliss goes hand in hand with renunciation, self-denial and abnegation. They teach us that happiness can also mean being reviled and persecuted on Christ’s account (Mt.5:11); that happiness means being able to sacrifice everything --even one’s own life—as a supreme statement of one’s love for Christ, so as to humbly share with Him, if need be, the bitterness of the chalice, the pain, the passion and the agony of the Cross --folly to the world indeed— the very folly which overturns the logic of fleshly power and opens the gates of Heaven.
A recent example of someone having heroically practiced such a path to happiness --in which renunciation, self-abasement and sacrifice proved to be not an impediment but a conduit to peace and contentment-- is the case of the Servant of God Vladimir Ghika, one of the many contemporary examples of Christians for whom, what we may call “the beatitude of the persecuted”, has been joyfully embraced as a gift, eventually turned into a full oblation of the self, down to the last breath. Such is the example of Monsignor Vladimir Ghika, blessed to offer his life for Christ and His Church in a Romanian communist prison in 1954.
Vladimir Ghika was born a prince in a stately palace, on Christmas day in 1873, the son of an illustrious diplomat, descendant of one of the wealthiest princely families of Moldavia. His grandfather, Gregory Ghika the Vth, was the last reigning Prince of the Principality of Moldavia. Vladimir was educated in France and grew up in the fashionable milieu of Parisian high society of the epoch. He converted in Rome in 1902 and became a faithful son of the Catholic Church. Thereafter, as a devout layman, he continued to lead a handsome life in the diplomatic, cultural and political circles of Paris, Rome, Thessaloniki and, of course, Bucharest. A brilliant intellectual, a sharp wit, a charming person in every respect, Vladimir Ghika was a man of many gifts and talents, --a writer, a poet, a designer, a playwright, an historian, the author of several books. He could have achieved fame as a cultural or artistic personality, like some of the noted contemporaries he befriended --Jacques Maritain, Henri Bergson, Francis Jammes, Paul Claudel, among others; or a political or diplomatic personality, like his forebears; like his own brother, Demetrio Ghika. Yet, against the grain of his exceptional natural gifts, Vladimir Ghika chose to give priority to grace, to the study of Christ and of the divine sciences. It was here in Rome, at the Angelicum that, in 1905, he took his doctorate in Theology, while continuing as a layman to put his intellectual and moral energies in the service of Christ and of his fellow beings. "There is nothing more likely to scare the wordly-minded than Jesus Christ’s Beatitudes” – Vladimir Ghika wrote . Embracing without fear the deep truth of Christ’s Beatitudes, the young convert despised wordly distinctions and honors. While still a layman --alongside other pursuits— he personally dedicated an increasing share of his activities to the poor, to the sick, to all sorts of charities .
A selfless servant of the indigent, in 1912 he founded the Hospital of the Sisters of Charity in Romania’s capital, Bucharest. During the first World War he visited prisoners on both fronts, shuttling between France, Romania and Italy where, in 1915, he took an active part in the rescue and relief operations of the victims of the devastating Avezzano earthquake in the Abruzzo, the like of which we all witnessed in the catastrophic destruction of Dell’Acquila this year.
On the other hand, side by side with his brother, stationed for some time in the Eternal City as an envoy, Vladimir Ghika took part in a string of social and political events triggered by the First World War and its finale, including an important personal contribution to the establishment of Romania’s relations with the Holy See and the creation of the first Papal Nunciature in Bucharest in the aftermath of the war. Gradually parting with princely etiquette and lay pursuits, Vladimir Ghika was soon to relinquish his wealth, give up inheritance rights and possessions and start a new life entirely dedicated to his fellow beings.
A definitive turn in his life as a layman occurred in 1919 -- after an interval of reflection during a memorable stay with friends in the peaceful surroundings of the Talloires resort on Lake Geneva. At that point in time, upon mature consideration, his vocation to the grace of priesthood became a a certainty. Soon after, at the age of 50, he was ordained a priest and humbly started a new life in poverty, first serving as pastor of a dejected working-class parish in the vicinity of Paris, Villejuif. His life as priest was to continue, governed by the virtues of humility and obedience. Later on, given his works and the the reputation of dedication he had earned in the service of the Church, Pope Pius XI named him Protonotarius Apostolicus. In that capacity Monsignor Vladimir Ghika took part in a variety of missions worldwide, from Congo to South America and Japan, notably on the occasion of the Eucharistic Congresses of Sidney, Carthage, Dublin, Buenos Aires, Manila and Budapest.
The outbreak of the second World War found him in Romania where, under airstrikes and bombardments, he continued his apostolate, serving the poor, the sick, the wounded, the prisoners and the underprivileged. During the last decades of his life, stranded in Romania, he consecrated most of his energies to the service of the destitute of his country’s society. After the communist takeover in 1948 he stubbornly continued his apostolate and unflinchingly countered the atheist government’s attempts to cut Romania’s Catholic Church links with Rome and to establish a schismatic national church.
Against all odds --at that time almost an octogenarian--, Monsignor Ghika risked his liberty and life by entertaining to that effect secret contacts with the Vatican. One of Monsignor Ghika’s memorable sayings was [and I quote]: ”Those who love God are ready to discover new beatitudes in every situation, quite often where they are least expected”…
In the end, his was the God-given gift of discovering, for the love of Christ, yet another facet of that fundamental truth: namely, in the terminal condition of a convict, in a persecutors’ extermination prison.
In 1952, as a consequence of his daring actions, he was thrown in jail where he suffered torture and unspeakable humilitations. He faced death with serenity on many occasions, including in the ordeal of mock executions. The cruelty and hardships of his experience in the Jilava extermination prison can hardly be described. During his passion at the hands of his persecutors in jail, his sufferings took on deeper meaning and a higher inspiration, fed by all of his previous experiences of abnegation and sacrifice for his fellow beings and the love of Christ. While in jail, he offered spiritual comfort to his fellow prisoners, identifying himself with the sufferings of Christ, bearing the image of Christ to his fellow detainees. For his fellow prisoners he was an image of mercy and caring: in the midst of the communist extermination ordeal, he was a living reminder of the redeeming dimension of pain and suffering, proclaiming his affiliation with the crucified Savior, the choice that led him to humbly share the Savior’s fate: arrest, torture, ignominious death.
Monsignor Vladimir Ghika’s death was to be the culmination of his life-long option to die to the values of the world and of its glories. A selfless friend, a man of prayer, a sufferer, a winner of souls, a preacher, a teacher, a man of feeling and, last but not least, a man who sacrificed his life for the Lord , Monsignor Vladimir Ghika’s stature and spiritual influence after his death is such that the Church is in the process of examining his case for elevation to the ranks of the blessed.
"O sweet Lord, may I live a life in the likeness of yours! …O sweet Lord, may I die a death in the likeness of yours”, was one of Monsignor Vladimir Ghika’s favorite prayers.
No other echo of Christ’s teaching on the Beatitudes seems more appropriate to serve as a conclusion to this modest presentation of a 20th century witness --a grain of the salt of the earth, a seed in the harvest of the Lord-- blessed to have offered his life for Christ and His Church as a martyr .

14.11.2009

de la Parintele Daniel Ange


Pentru ca nu a putut veni la intalnirea de la Auberive din 26/27 septembrie 2009, parintele Ange a trimis o scrisoare participantilor. Aceasta a fost citata de parintele Bernard Auvigne, vicar general de Langres. Ne putem bucura si noi de aceasta scrisoare in traducerea doamnei Maria Sander:


Dragi prieteni ai Părintelui Ghika,
Am sperat pana la sfarsit sa fiu cu voi, la aceasta intalnire atat de asteptata, atat de dorita, in acest loc binecuvantat, sfintit prin prezenta sa, la Auberive. Mai mult decat atat, de mai mult de 50 de ani, doresc nespus sa merg in pelerinaj si sa ma rog in acest loc. Dar iata ca acum, cu sufletul zdrobit si corpul bolnav, trebuie sa renunt, fiind chemat la datoria mea de a fi prezent cu tinerii incredintati slujirii mele, in aceste prime zile de inceput de an al celei de-a 26 generatii de la Jeunesse Lumière.
Aceasi datorie m-a impiedicat sa particip la intalnirea voastra de la Villejuif, ceea ce m-a afectat mult.Dar sa stiti ca sunt cu voi din tot sufletul si va deleg pe ingerul meu pazitor, pe insotitorii si mesagerii lui, pentru care Mgr Ghika nutrea o duiosie deosebita.
Mgr Vladimir Ghika era un foarte bun prieten al parintilor mei, mai ales al tatalui meu. Ei s-au intalnit pentru prima data la ambasada Frantei la Bruxelles, cand Paul Claudel era ambasador.
Parintii mei l-au ales pentru a celebra casatoria lor pe 24 aprilie 1929, in colegiala, azi catedrala, Sfantul Mihail si Sfanta Gudula din Bruxelles. Liturghia a fost prezidata (si nu celebrata) de Cardinalul Van Roey, arhiepiscop de Malines. Nu stiu daca predica a fost facuta de insusi Monseniorul. (Fotografie alaturata la iesirea de la Liturghie). De asemenea, parintii mei au cerut Monseniorului sa binecuvanteze casa noua a familiei noastre, care poarta frumosul nume de Sfantul Inger, situata pe inaltimile capului Sicié , aproape de Toulon, unde era portul de resedinta al tatalui meu, ofiter in Marina Nationala. Deci Monseniorul a binecuvantat si a celebrat prima liturghie aici, in capela alba. Arhitectura acestei capele este inspirata de cea a casei Fecioarei din Efes (Meriem Ani), unde tatal meu fusese in pelerinaj in timpul sapaturilor arheologice efectuate aici de Asumptionisti la indicatiile Anei Caterina Emmerich, pentru care tatal meu avea o devotiune speciala.In amintirea acestei liturghii, Monseniorul i-a lasat un potir foarte frumos, cu care eu celebrez si astazi.Peste aproape zece ani, in aceeasi capela, Domnul m-a chemat sa-l servesc. Este oare vreo legatura intre trecerea Monseniorului pe aici si chemarea mea ? Este un secret al lui Dumnezeu. Imi amintesc foarte bine de vizitele lui sporadice la noi acasa. In general cand se imbarca sau debarca la Marsilia. A visat sa ma boteze, in octombrie 1932, dar, retinut in alta parte, a trimis cu aceasta ocazie o scrisoare foarte emotionanta, al carui original il pastrez cu mare grija. De altfel, Mercedes de Gournay, o verisoara a Mamei mele, este una dintre primele tinere care l-au urmat la Auberive. Tata a regasit-o cu Parintele Henrion la Sidi Saad, inainte de casatoria sa. Parintele Henrion chiar l-a invitat pe tatal meu sa se alature micii lor comunitati de sihastri…
Familia noastra a avut intotdeauna o profunda veneratie pentru aceasta tanara chemata la Domnul in timp ce se dedica fara masura bolnavilor de tifos.
Am mai cunoscut inca doua persoane care au participat la aventura dureroasa de la Auberive : Suzanne Durand, in casa de persoane in varsta din Lyon, si sora Geneviève, in ermitajul din Villecroze. Impreuna cu Parintele Henrion si cu tatal meu am fost sa le vizităm pe aceste exilate din Tunisia, iar acum mai trec cateodata sa ma rog la mormintele lor.Dar sa ne intoarcem la « sfantul » nostru. Am regasit mai multe carti postale adresate de Parintele Vladimir tatalui meu, adeseori pentru a-si anunta trecerea sa pe la noi sau ca sa multumeasca pentru ospitalitate. Cea mai emotionanata: o mica imagine unde instiinteaza de proiectul de a reveni în Franta. Dar nu-şi putea parasi poporul tocmai acum, cand intra in Vinerea sa Mare. Astfel, si din aceasta cauza, corespondenta lor se termina aici.
Eram deja calugar la Cervaux, cand am aflat cu multa intarziere de martiriul lui groaznic si glorios, din dragoste pentru Domnul si pentru poporul lui.
Din 1991, am fost in pelerinaj pe urmele sale in Moldova lui cea draga, sa ma rog in casa familiala, aproape de Roman, transformata in centru pentru copii handicapati (dar lasata intr-o stare jalnica).
Am putut sa intervievez si sa ascult un mare numar de martori directi, printre care pe parintele Boila, pe Parintele Langa, (pe atunci Vicar general al diecezei de Cluj Napoca) si mai ales pe admirabila Oana, « fiica lui preaiubita » : memoria ei nemaipomenita mi-a descris, ca si cum s-ar fi petrecut ieri, mai multe evenimente, dintre care casatoria sa celebrata de el, si mai ales arestarea lui, in strada New York.Am primit harul de a celebra de mai multe ori in capela Sfintei Inimi, ramasa neschimbata.
Si, in sfarsit, un al har, sa pot sa ma rog in lugubra celula din fortul Jilava, acolo unde el a suferit, s-a rugat, a iubit si a stralucit. Datorita interventiei Patriarhului Ortodox pe langa preotul inchisorii, am putut sa ma rog cu Parintele Iosif Boila, un scapat ca prin minune din Jilava, cu Parintele Simion, preot ortodox pe langa Universitatea din Bucuresti, si eu, preot catolic latin. Frumoasa marturie de unitate. Impreuna, am cantat aici troparele Invierii. Si am aclamat de trei ori : Christos a inviat ! Adevarat a inviat ! La resedinta scolii internationale Jeunesse Lumière, la Pratlong, am dedicat capela bizantina memoriei Monseniorului Ghika, si tuturor martirilor comunismului din Europa de Est. Iar cateva relicve primite de la Inalt Preasfintitul Ioan Robu, care au fost sigilate in piatra de altar si au fost sfintite de Mons. Florentin, actualul Episcop greco-catolic de Cluj.
In acest sanctuar se gaseste sigiliul din lemn, sculptat de propriile lui maini, cu care marca prescurile cand pregatea proscomidia, de asemenea pala si stola pe care le folosea cand celebra in rit latin.Am primit de la Roma onoarea de a celebra in cele doua rituri, si una dintre cele mai mari bucurii ale mele este de a celebra Sfanta Liturghie dupa Ioan Chrysostomul, rit de care Monseniorul era foarte atasat, iar eu ma simt intr-adevar ca un peste in apa.
Pentru a incheia, as vrea sa amintesc doua persoane cu care am discutat adesea despre cauza lui de beatificare: Mgr Perisset, un sustinator important pe vremea cand era nuntiu apostolic la Bucuresti, si colonelul Pierre Hayet, care a depus o munca titanica de culegere a scrierilor si marturiilor, constituind astfel arhive inestimabile.
De mai multe ori am avut ocazia sa expun cauza lui cardinalilor prefecti ai Sfintei Congregatii pentru Cauzele Sfintilor, incepand cu Cardinalul Felici si terminand cu Mgr Amato.
Ma rog cu staruinta pentru beatificarea lui în cel mai scurt timp. Viata si marturia lui sunt de o actualitate extraordinara, mai ales acum in situatia acestor noi opresiuni ideologice occidentale, care ajung la o dictatura asupra gandirii si in contextul unui anticrestinism care devine arogant si de nesuportat.
La un moment dat, IPS Robu se temea ca nu cumva beatificarea Mgr. să invenineze relatiile cu ortodocsii. Am avut ocazia sa intreb mai multi prieteni, preoti ortodocsi, si in mod special pe Mgr Daniel, atunci Mitropolit de Iasi si astazi Patriarh. Ei au raspuns in unanimitate : nu va fi nici o problema caci noi, de asemenea, il veneram ca pe un adevarat martir si, de altfel, toti martirii nostri si-au amestecat sangele cu Sfantul Sange al Mielului adus Jertfa; au adaugat ca si ei l-au pomenit in martirologiul lor contemporan.
Impreuna sa continuam sa ne rugam cu staruinta pentru beatificarea rapida in Biserica a celui care de pe acum nu inceteaza sa vegheze cu duiosie asupra noastra si asupra poporului sau.


***

Personalitate de exceptie, nascut in 1932 la Bruxelles, parintele Daniel Ange raspunde chemarii lui Dumnezeu si intra in 1950 la Benedictinii din Clervaux. Calugar si sihastru timp de 30 de ani in Europa si Africa este hirotonit preot in 1981. Impresionat de suferinta morala a unei intregi generatii de tineri fara repere, incepe misiunea sa apostolica si infiinteaza in 1984, scoala internationala de evanghelizare a tinerilor Jeunesse Lumière (cei mai buni apostoli ai tinerilor sant tinerii insisi). Pana acum parintele Daniel Ange numara peste 200 de misiuni lunare, in 40 de tari, dedicate tinerilor, reculegeri cu preoti, seminaristi, calugari, iar ca scriitor aproape 50 de lucrari de teologie spirituala sau de evanghelizare, traduse in peste zece limbi.

06.11.2009

"Ziua Memoriei" la Roma (22-XI-2009)

22 noiembrie (adica duminica de dupa 18, ziua comemorarii arestarii Monseniorului Ghika, la Roma), in Bazilica San Vitale, de pe via Nazionale 194/B, comunitatea romaneasca este invitata sa faca un pas spre aprofundarea istoriei Bisericii Catolice in Romania, ajutati de personalitatea si de scrisorile trimise de Vladimir fratelui sau.
Ziua este pusa sub semnul memoriei, adica al exigentei de a nu uita momentele care au marcat nu doar viata unui om, sau a unei familii ci a unei intregi biserici. Propunand prezentarea cartii si a filmului Ancai Berlogea, "Fratelui meu din exil", in mod special pentru comunitatea romanilor, dorim sa facem mai intai o reparatie, pentru ca la evenimentul roman precedent, cel de la Accademia di Romania au fost invitati mai ales italienii. Faptul ca si acum afisul este in limba italiana este un semn de respect pentru cei in tara carora locuim si care nu ne vorbesc limba. In al doilea rand, speram ca aceasta comemorare sa favorizeze coresponsabilizarea conationalilor Slujitorului lui Dumnezeu, Vladimir Ghika pentru cauza de beatificare a acestuia, mai ales ca acum sunt in curs si alte cauze ale episcopilor martiri din aceeasi perioada.
Evenimentul cuprinde doua etape: prima este pregatitoare si consta in expunerea de fotografii care ilustreaza viata celor doi frati Ghika, pe durata intregii saptamani care include ziua arestarii, adica intre 14 si 23 noiembrie. Aceasta mica expozitie va fi amenajata in atriul Bazilicii San Vitale, biserica principala unde romanii romano-catolici se reunesc in Roma. A doua etapa este celebrarea propriuzisa a Sfintei Liturghii in aceeasi biserica, in duminica de 22 noiembrie la ora 16, cand vom marca personalitatea Monseniorului Vladimir Ghika, si, imediat dupa aceasta, proiectarea filmului amintit deja.
Cred ca acestui eveniment ii vor urma si altele de acest gen; avem datoria morala de a da marturie despre martirii care ne-au precedat in credinta si in iubire, iar episcopii greco-catolici si romano-catolici ca si preotii si laicii pentru care sunt deschise procese de beatificare sau inca nu ne sunt si modele in aceste timpuri cand "prigoana" este diferita dar nu absenta.

Interviul cu On. Rocco Bottiglione
















Dialog cu prof. Andrei Brezianu
Ati dezvoltat un important angajament de ministru al politicilor comunitare chiar in timpul perioadei de aderare a Romaniei la Comunitatea Europeana. Ati sustinut aderarea Romaniei si pentru sentimentele de prietenie in relatia cu Romania ati primit chiar si o decoratie.
Care este analiza dumneavoastra apropos de oportunitatile si posibilitatile Romaniei de a se afirma in actualul context european?
Eu cred ca operatiunea extinderii in general si aderarea Romaniei, in particular este in realitate un succes, cunosc dificultatile care au fost, mai ales in perioada imediat urmatoare aderarii si cunosc si cum aceasta criza a lovit un pic toate tarile, dar semnelele positive care au rezultat de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana sunt puternice si persista: rezultate de stabilitate economica, rezultate de stabilitate politica, rezultate a unei crescute colaborari economice, deci de bunastare si de creare de locuri de munca; rezultatele unui tratament mai bun al fenomenului emigratiei.
Si noi am avut momente dificile la inceput dar cele doua popoare: al nostru si al vostru care au o mare cultura in comun si dificultatile se pare ca au fost depasite iar acum pare a fi un climat nou, diferit, pozitiv fie pentru romanii din Italia ca si pentru italienii din Romania.
Asadar eu cred ca putem face un bilant pozitiv al trecutului si trebuie sa gandim la o crescuta colaborare in viitor.

Sunteti cunoscut ca o personalitate a lumii politice intelectuale, foarte apropiat Papei Ioan Paul al II-lea, un fin observator, analist al politicii europene. Cum considerati rolul ecumenismului in Uniunea Europeana si care sunt perspectivele acestuia?
Rolul ecumenismului este fundamental, spunea Papa Ioan Paul al II-lea ca Europa trebuie sa respire cu doi plamani, iar acesti plamani sunt cel din est si cel din vest; cel al Bisericii Latine si cel al Bisericii Grecesti, iar aici cred ca Romania are un rol important.
Romania este o tara stranie din anumite aspecte, anormala; este o tara latina, deci apartine occidentului, dar e o tara ortodoxa, deci apartine orientului, iata tocmai acest lucru permite Romaniei sa dezvolte o functie fundamentala, astfel incat orientul si occidentul sa se inteleaga mai bine, iar patriarhatul din Romania a avut, in diferite momente in dialogul ecumenic, un rol fundamental. Vreau sa amintesc aici vizita lui Ioan Paul al II-lea in Romania, nu a fost posibila in Rusia, dar a fost posibila in Romania.
Cred ca acest rol, Romania, va continua sa-l joace in viitor in fata tendintei de secularizare care cuprinde tarile noastre, raspunsul este unitatea bisericilor. Cum putem da marturie credintei crestine daca nu reusim sa fim uniti intre noi.
In mod particular: catolicii si ortodocsii, pentru care diferentele teologice sunt minime, ceea ce ramane este insa inghetul multelor secole de neintelegeri, de lupte, de tradari reciproce pentru care Ioan Paul al II-lea, la vremea sa, a cerut iertare din partea bisericii catolice si toti crestinii ar trebui sa ceara iertare, fiecare din partea propriei biserici.

Ati participat la simpozionul dedicat a doua personalitati romane, importante in orizontul cultural, religios european: Vladimir si Dumitru Ghika. Ce v-a marcat in mod particular la cei doi?



In primul rand, ceea ce va ziceam inainte, sunt europeni, profund romani si profund europeni, pe de o parte pentru caracteristicile personale; vorbeau curent diferite limbi europene: in particular franceza, au trait un timp in Franta, erau in mediul cultural al Frantei din acele timpuri, in cercul lui Maritain la Meudon.
Atat europeni cat si romani, fara sa tradeze identitatea romaneasca si ma gandesc la Monseniorul Ghika, convertit la catolicism, dar ambasador al spiritualitatii ortodoxe in interiorul catolicismului; a facut cunoscuta o bogatie, care, inainte, in Occident era practic necunoscuta, este martor al libertatii si al adevarului omenesc; sub dictatura comunista, marturisitor pana la moarte.

O legatura cu Romania care v-a impresionat si daca aveti un mesaj pentru romani, dincolo de confesiunea lor.
Imi amintesc cu emotie de a fi lucrat impreuna cu Monseniorul Todea in timpul sinodului Episcopilor din Europa. Un om extraordinar capabil de o puternica marturie.
Eu ii spuneam, imi permiteam uneori sa fac cate o gluma fata de biserica ortodoxa, care in anii comunismului s-a aliniat, s-o recunoastem, iar el nu-mi permitea, zicea: Dumneavoastra nu puteti intelege prin ce infern au trebuit sa treaca si cat au suferit; nimeni nu are dreptul sa le puna crucea in spate - semn de caritate crestina; si de adevar.

Un mesaj pentru italienii care traiesc in Romania?
Nu uitati niciodata ca sunteti intr-o tara de mare cultura si nu se poate sta intr-o tara fara a iubi inima unui popor; trebuie sa invatati sa mancati romaneste, sa beti vinul romanesc si sa cititi cartile romanilor, astfel se intra in inima unui popor; si deci pentru multi dintre voi este o aventura economica, ce merge bine pentru ca multi investitori italieni au venit in Romania urmarindu-si binele propriu si pe cel al romanilor; dar nu poate ramane doar un fapt economic, trebuie sa fie un fapt cultural caci si in economie exista o masura a dreptatii care trebuie mereu observata si respectata.
Pentru ca intreprinderile sunt comunitati umane, nu sunt doar societati de capital si daca nu se creaza o fraternitate intre oameni nici investitiile econimice nu merg bine. Ciprian Dumea (TVR)

18.10.2009

Scrisorile Monseniorului la Roma


Accademia di Romania, probabil ca asa vedeau fratii Ghika, Vladimir si Dimitrie, acest edificiu cultural romanesc, atunci cand veneau la Roma cu afaceri diplomatice. Aceleasi ziduri au fost martorele reintoarcerii celor doi frati la Roma. Faptul a fost posibil datorita initiativei de a prezenta albumul cu scrisorile lui Vladimir trimise lui Dimitrie si publicate Signis Romania si Galaxia Gutenberg sub titlul "Fratelui meu din exil" si a filmului documentar omonim de Ana Boariu (Signis Romania/KTO). Simpozionul din seara de 16 octombrie,"Puterea spiritului în epoca totalitarismelor: Vladimir Ghika, prinţ, preot şi martir, un model contemporan", a fost propus in contextul celor 20 de ani de la caderea cortinei de fier in Europa. Evenimentul a purtat semnatura Ambasadei Romaniei in Italia, reprezentata de domnul ambasador Razvan Rusu, a Accademia di Romania prin domnul profesor Mihai Barbulescu, director al instutitiei si pe cea a Comunitatii Sant'Egidio prin fondatorul ei profesorul Andrea Ricardi. Conferentiarii au fost de prestigiu: On. Rocco Buttiglione, vicepresedinte al Camerei Deputatilor din Italia; prof. Andrea Roccucci, din partea Comunitatii Sant'Egidio; prof. Andrei Brezianu, publicist si eseist, fiu spiritual al Monseniorului si colaborator apropiat al Cauzei de Beatificare; Excelenta Sa Razvan Rusu, Ambasadorul Romaniei in Italia.
Sufletul acestei initiative au fost domnul George Bologan, de la Ambasada Romaniei in Italia, si domnul Iulian Mihai Damian de la Accademia di Romania, carora le multumesc si pe aceasta cale pentru abnegatia si daruirea cu care au lucrat la acest proiect. Voi reveni cu amanunte.

09.10.2009

Impressions d’Auberive

Comment ne pas être envoûté par la majesté des lieux, séduit par la noblesse de l’édifice ? Vladimir Ghika devait ressentir les mêmes impressions en découvrant cette merveilleuse abbaye laissée quasiment à l’abandon.
En acquérant ce joyau de l’architecture religieuse pour accueillir la Fraternité de Saint-Jean qu’il avait créée, a-t-il agit sur impulsion, sur un coup de cœur ou de manière réfléchie ?
J’aurais aimé savoir de quelle manière mon illustre aïeul est passé à l’acte ? Quelles ont été ses sentiments, ses motivations ? Et dans quelles circonstances a-t-il découvert Auberive ?
Peu de temps auparavant, il avait écrit un joli conte, une sorte de récit poétique admirablement illustré, sous le charme d’une autre abbaye où il avait résidé, celle de Talloires.
Y a-t-il pensé en découvrant Auberive ?
Il est évidemment attristant que cette belle aventure monastique n’ait duré que 4 ans en dépit du soutien financier important apporté par son frère adoré Démètre, mon grand-père. Mais Vladimir n’était sans doute pas un gestionnaire avisé, trop éloigné semble t’il des contingences matérielles.
On serait tenté de faire un parallèle entre l’histoire de l’abbaye et celle de mon grand-oncle.
Abbaye richement dotée en terres agricoles, forêts, têtes d’élevage, à l’instar de la « casa Ghika » la propriété de campagne de mes grands-parents, sise à Bozieni en Moldavie, où Vladimir aimait tant se ressourcer au milieu des siens.
Dans les deux cas, ces terres ont été démembrées, morcelées, voire dénaturées selon les aléas politiques et les convoitises diverses.
La Révolution a eu les mêmes effets dévastateurs sur l’abbaye, et sur tant d’autres en France, que l’installation du communisme en Roumanie vis-à-vis des communautés chrétiennes catholiques.
Ainsi à Auberive, l’ordre monastique cistercien est supprimé en 1790 et le domaine vendu comme bien national, tout comme la communauté des sœurs de Saint-Vincent-de-Paul rassemblée par Vladimir à Bucarest a été dissoute par les autorités communistes et leur sanatorium transformé en hôpital public.
Auberive a également été une prison de femmes où Louise Michel fut détenue. Vladimir pouvait-il y voir une préfiguration de sa propre incarcération 30 ans plus tard ?
Le film d’Anca Berlogea rend bien compte de cette atmosphère si particulière qui se dégage d’Auberive, toute chargée d’histoire. Une histoire qui durant 4 années, croisa celle de Vladimir Ghika.

Thierry de Briey

05.10.2009

Monseniorul la Roma, 16 octombrie

Venerdì, 16 ottobre 2009, ore 18.00
Accademia di Romania, Sala Conferenze
Piazza José de San Martin, 1 Roma

SIMPOSIO

La forza dello spirito nell'epoca dei totalitarismi
Vladimir Ghika, principe, sacerdote e martire, un modello contemporaneo
- in occasione dei 20 anni dalla caduta della cortina di ferro in Europa -

Indirizzi di saluto:
Prof. MIHAI BARBULESCU, Direttore dell’Accademia di Romania
S.E. RAZVAN RUSU, Ambasciatore di Romania in Italia
S.E. MARIUS LAZURCA, Ambasciatore di Romania presso la Santa Sede
Intervengono:
On. ROCCO BUTTIGLIONE, vicepresidente della Camera dei Deputati
Prof. ANDREA RICCARDI, Comunità di Sant’Egidio
Prof. ANDREI BREZIANU, Churchill College, Cambridge University
ANCA BERLOGEA, regista, presidente Signis Romania

Seguirà la proiezione del documentario di Anca Berlogea
Lettere a mio fratello in esilio. L’epoca stalinista in Romania
(una produzione Signis Romania / KTO, 2009)

Expozitia Monseniorului la Auberive

Spuneam ca la Auberive un element al evenimentului a fost constituit de expozitia de fotografii. Trebuie sa recunosc ca am descoperit ca nu este usor sa faci o astfel de expozitie. Pe langa alegearea suportului si a fotografiilor se trateaza si de asezarea si fixarea acestora... toate aceste operatii inseamna timp nu indiferent de lung.
Asadar, am ajuns la fosta manastire in patru, cu o zi mai devreme, ca sa punem la punct aceasta mica expozitie. Nu aveam decat sase grilaje pe care sa punem tot atatea cartoane negre pe care vom fi fixat fotografiile. Aveam la dispozitie trei ore in prima zi si ceva mai mult a doua zi, pana la sosirea publicului. Am avut o plansa cu Monseniorul la Auberive, iar restul, faceau un periplu prin viata si familia, calatoriile si intalnirile, suferintele si moartea lui Vladimir Ghika.
Realizarea primei planse a provocat deja o satisfactie pe care am voit sa o impartasim cu gazdele. De altfel, ospitalitatea comunitatii din Auberive s-a manifestat si in ajutorul dat atunci cand aveam nevoie de acel feedback imediat pentru munca noastra, ca sa fim siguri ca suntem pe calea cea buna. Revin cu un amanunt important: din pacate, nu am stiut cine va veni la intalnirea aceasta, stiam doar ca evenimentul a fost facut cunoascut prin afise si anunturi in ziare locale (despre care voi dedica o cumunicare ulteriora)... De aceea aveam nevoie de ochiul localnicului inca de la pregatire.
Entuziasmul "fiicelor intelepciunii" cum se numesc surorile care ne-au oferit gazduire a fost cu siguranta semnul ca mesajul nostru ar putea ajunge la locuitorii micii comunitati din Auberive. Surprinzator a fost faptul ca fragmentele de scrisori expuse au starnit curiozitatea acestora ca si a celorlalti oaspeti, poate chiar mai mult decat fotografiile. Interesul pentru scrisorile Monseniorului s-a putut vedea si in faptul ca albumul cu scrisorile catre fratele Demetre din exil a fost rasfoit de majoritatea persoanelor venite la eveniment si multe dintre ele l-au luat acasa ca sa il studieze pe indelete.
In final, am reusit sa creem cu mica noastra expozitie un cadru mai intim de dialog, intimitate cu Monseniorul si intre persoanele din public. Si, mai mult decat atat, a doua zi, am putut aseza plansele si la intrarea in biserica din Auberive, astfel ca cei care nu reusisera sa ajunga la "Abbaye" puteau acum sa intre in contact cu Monseniorul si prin intermediul fotografiilor.
Pentru mine a fost o experienta interesanta, mai ales ca va trebui sa ma ocup de expozitia de la Roma. In seara de 16 octombrie as vrea ca oaspetii la evenimentul organizat de Ambasada Romaniei in Italia, de Comunitatea Sant Egidio si de Accademia di Romania, in sediul acesteia din urma, sa aiba posibilitatea de a cunoaste mai multe despre Slujitorul lui Dumnezeu Vladimir Ghika, si prin planse expuse in porticul interior al Academiei.

02.10.2009

Auberive-ul îsi aminteste de Monseniorul Vladimir Ghika


Aceasta a fost impresia mea dupa ce am participat la evenimentul de la Auberive, Franta. Este adevarat ca au fost prietenii cauzei de beatificare a monseniorului, în special Maria Sander si sr. Antoneta Vlaicu, care au organizat la fosta Mănăstire de la Auberive o expoziţie de fotografii, o serată de comunicări şi mărturii şi apoi, la biserica parohială o dimineaţă de rugăciune… însă peste tot pe unde ajungeam părea că Monseniorul nu parasise total acest loc. Fie că era o carte care fusese dată „fiicelor intelepciunii” de o fiica spirituala a părintelui Vladimir, fie că cineva le vorbiseră despre personalitatea Monseniorului, sau despre martiriul său, au fost multi cei care au dorit să fie partasi la acele momente de aducere aminte. Istorisirea vietii lui Vladimir Ghika, mai ales a perioadei în care a fondat chiar în acea manastire comunitatea „Sfantul Ioan”, marturiile membrilor familiei sau a istoricilor ca si vizionarea filmului „Scrisori fratelui meu în exil” au umplut seara si inimile publicului reunit în fosta capela a lacasului devenit muzeu. La Sfanta Liturghie si în momentele de dialog de duminica a fost punctata spiritualitatea Monseniorului, mai ales ca era chiar ziua memoriei Sfantului Vicentiu de Paul – cel a carui mostenire a influentat mult viata lui Vladimir Ghika. Am avut si bucuria de a întalni o persoana care l-a cunoscut direct pe Monseniorul, o fiica a Auberive-ului, cum vrea sa fie amintita, care avea 4-5 ani cand îl vedea pe parintele Vladimir mergand la biserica, iar prezenţa acestuia nu putea trece cu vederea pentru ca impresiona întotdeauna. Pe noi cei prezenti la biserica din Auberive în duminica de 27 septembrie, ne-a impresionat amintirea dansei si cred că este bine sa facem tot posibilul sa mentinem vie aceasta memorie. Suntem convinsi ca aceast efort ajuta atat la cauza de beatificare, dar, mai ales, ne ajuta sa fim mai buni, dupa exemplul Monseniorului Vladimir Ghika. Totul a fost posibil si datorita implicării parohiei din Auberive, preot si credinciosi, avand si binecuvantarea episcopului locului. Ulterior va voi da si alte detalii despre acest eveniment.

08.09.2009

Abatia de la Auberive... in timpul lui Vladimir Ghika

In pregatirea intalnirii de la Auberive am facut o scurta intoarcere in timp pentru a vedea locurile cu ochii Monseniorului.
Iata cum descria parintele Vladimir Ghika acest loc ales de Providenta sa fie primiul stabiliment al Operei Fratilor si Surorilor Sfantului Ioan:
«Par des voies assez mystérieuses, et à travers lesquelles je suis forcé de reconnaître la main de Dieu, je viens de me rendre acquéreur d'une ancienne abbaye cistercienne qui deviendra, au centre de nos oeuvres, la Maison de Saint-Jean. Elle est située en pleine campagne, à Auberive, dans le diocèse de Langres. Après avoir connu bien des avatars au cours du siècle dernier, prison de femmes, puis colonie pénitentiaire pour adolescents, elle a été mise en vente par les Domaines. J'en ai été informé par de fidèles amis; je me suis senti poussé à faire le pas. Personne n'ayant misé sur moi, je l’ai acquise dans de bonnes conditions. Mais je suis effrayé par l'ampleur de ce qu'il va falloir entreprendre pour remettre en état ce domaine ...»
In mai 1926 au venit primele surori sa locuiasca si sa munceasca in manastirea de la Auberive. A fost un loc de multe suferinte dar si de intense bucurii si extraordinare miracole. Aproape toti biografii dau acestui loc un spatiu important in scrierile lor intru-cat reprezenta un ideal al Monseniorului si o misiune din partea Providentei.

Deja in 1931 abatia a ajuns in alte maini care ar fi putut sa o ingrijeasca mai bine avand mai multe posibilitati.

04.09.2009

Monseniorul la Auberive: 26-27 septembrie 2009

Prietenii nostri din Franta readuc in lumina o pagina importanta din viata Monseniorului reamintindu-l locuitorilor din mica localitate Auberive, unde Slujitorul lui Dumnezeu, in 1924, punea bazele unei comunitati religioase de avangarda la acea vreme, OEUVRE DES FRERES ET SOEURS DE SAINT JEAN.
Cei doritori pot afla mai multe despre ceea ce este acum abatia de la Auberive mergand pe pagina de internet: http://www.abbaye-auberive.com/

24.08.2009

Asociatia pentru Educatie Crestina Vladimir Ghica

Dragi prieteni,
dupa cum stiti, eu sunt mereu in cautarea initiativelor inspirate de Monseniorul Vladimir Ghika. Iata ca am gasit o alta asociatie a unor profesori din jutetul Timis (Romania) - http://aecvg.jimdo.com/. Sub denumirea: Asociatia pentru Educatie Crestina Vladimir Ghica, fondatorii asociatiei au pus activitatile lor in favoarea copiilor, mai ales a celor defavorizati.
Domnul Olivian Dulea imi spunea: "Eu si sotia mea suntem profesori de gimnaziu si avem doua fetite. In fiecare an, pe langa activitatile curente care au loc saptamanal la domiciliul nostru, am reusit sa organizam cate o excursie gratuita pentru copiii cu posibilitati reduse. In cadrul acestor excursii am organizat activitati de educare crestina."
Cred ca fiecare dinre noi isi aminteste in acest moment de imaginea Monseniorului cu o multime de copii sub mantia lui. Este minunat cand spiritul sau si iubirea sa de copii este puratata mai departe de parinti si profesori si sper ca initiative ca acestea sa fie tot mai prezente in sociatatea noastra, care chiar are nevoie de ele. Acest lucru poate fi realizat in mod direct sau indirect. De exemplu, din pacate, in acest an, este pentru prima data cand nu au mai reusit sa continuie traditia excursiei gratuite, din lipsa unui sprijin material, si poate ca cineva inca mai poate sa ofere acest sprijin.
Oricum, suntem siguri cel putin de sprijinul spiritual, pentru ca acesta este mijlocit de Monseniorul sub protectia caruia a fost pusa asociatia.

03.08.2009

despre Vladimir Ghika in USA!

Dragi prieteni.
A trecut aproape o luna de cand nu am mai pus nimic pe blog. Sper ca nu am deziluzionat pe nimeni. In aceasta perioada am fost intr-o parohie din Statele Unite ale Americii, Jesus the Divine Word, in Huntingtown, Maryland. Deja de anul trecut am facut conoscut credinciosilor de aici pe Monseniorul, si multi dintre ei au inclus de atunci intre rugaciunile zilnice pe cea de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika.
Anul acesta, in primele zile ale lunii august, am organizat, la initiativa parintelui paroh, Daniel P. Leary, o prezentare mai detaliata a procesului de beatificare a monseniorului. M-am bucurat sa vad ca sunt foarte multe persoane interesate si doritoare sa ne susutina cu rugaciunea lor. Mai in gluma, mai in serios, a ramas ca minunea de care vom avea nevoie pentru canonizare o vom avea din parohia lor. In acest fel Monseniorul va fi si sfantul lor preferat.
Dupa ce au citit traducerea in engleza a brosurii parintelui Sicari, multi s-au indragostit de Monsenioriul si imi cer si mai multe informatii; probabil ca ar trebui sa facem un mic efor si sa traducem mai multe lucruri in engleza.

06.07.2009

Statuia Monseniorului de la Villejuiff

Va mai amintiti de statuia care a fost binecuvantata in biserica de la Villejuif? Iata ce spune despre aceasta opera insasi artista, Luana Alexe, in buletinul parohial din luna iunie:

Tout est grâce ! Il y a quelques mois, nous avons fait, Michaela, mon mari, et moi-même, le voyage à Villejuif pour rencontrer le père Boniface en vue d'aborder des problèmes concernant la statue. Nous avons eu la surprise de rencontrer là-bas toute l'équipe pastorale qui nous attendait : Sophie, Marthe, Ariette, Dominique et Christian. Dès le début de la rencontre nous avons senti la présence de l'Esprit Saint : joie, entente dans la diversité des avis parfois opposés, harmonie, fraternité. Lors de la visite de Dominique et de Christian à Bruxelles pour le transport de la statue, même joie, même expérience. Cela a continué pendant notre courte visite du 1er mai et pendant le week-end de la fête. Alors que les membres de l'équipe étaient débordés, ils étaient tout sourire, tout accueil, disponibles à chaque instant. A première vue on peut dire c'est normal. Cependant ça ne s'est pas passé comme ça pour Marthe et Marie. Ce n'était pas toujours comme ça ni pour les chrétiens de l'Eglise primitive. L'entente entre Paul, Jacques et Pierre n'a pas été évidente à certains moments, pour ne citer que les grands saints. Mais à nous, il nous a été fait grâce tout le temps. Depuis le début. Pour tout vous dire, je n'ai jamais fait de sculpture monumentale et les obstacles ont été incessants : je n'avais pas d'atelier, je n'avais presque pas de photos quand j'ai commencé la statue, j'ai dû la refaire à plusieurs reprises avant la cuisson, je l'ai ratée après la cuisson, la deuxième fois elle a basculée avant l'enfournement et elle s'est cassée, j'ai voulu laisser tomber cet engagement plusieurs fois et j'en passe. Alors je suis allée sur la tombe de Mgr. Ghika en Roumanie pour lui faire des reproches et pour demander son aide ... Et cette aide, je l'ai eue, car nombreux ont été ceux qui m'ont dit que cette statue leur parle et que /' âme de Mgr. Ghika transparaît. Je le crois volontiers car ce n'est pas moi qui l'aie faite. Cette statue est une grâce pour nous tous. J'ai reçu la statue et je vous la donne à mon tour. C 'est normal.
Luana et Mihai

30.06.2009

de la Fr. Michel PRAT

De la Villejuif avem o alta voce care a ajuns la noi prin intermediul si preocuparea Sr. Antoneta Vlaicu. In imagine avem calepa benedictinilor de pe Rue de la Source.

C'est une chance pour nous la béatification possible de Mgr, pour nous paroissiens de l'église
Sainte Thérèse de l'Enfant Jésus et de la Sainte Face à Villejuif.
La pierre qu'ont jetée les habitants de ce lieu sur Mgr quand il est arrivé pour évangéliser cette banlieue déshéritée, est devenue la pierre d'angle. C'est une chance pour nous que Mgr soit prince, prêtre et martyr de la foi et originaire d'un pays d'Europe de l'est: nous avons besoin des chrétiens de l'Europe de l'est et Mgr est issu d'une famille noble; être chrétien ne signifie pas le nivellement par le bas. Pour moi, oblat bénédictin de l'abbaye Sainte Marie de la Source à Paris et paroissien de Sainte Thérèse, c'est une double chance parce que Mgr a séjourné pendant quelques années, avant d'arriver à Villejuif, dans cette abbaye bénédictine: il aimait la vie monacale et a laissé un très bon souvenir rue de la Source.
Fr. Michel PRAT, oblat bénédictin

Villejuif, le 29 juin 2009

26.06.2009

ecouri din Villejuif...


Avem noi ecouri ale celebrării de la Villejuif din 17 mai 2009. Le preluam din Buletinul informativ al Parohiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Villejuif.

La paroisse Sainte Thérèse fête ses 75 ans ...
L'ambiance était à la fête le dimanche 17 mai pour célébrer les 75 ans de la paroisse sainte Thérèse de l'enfant Jésus. L'église, entièrement rénovée, avait été joyeusement décorée aux couleurs de l"arc en ciel et les paroissiens avaient droit pour les accueillir à de beaux rubans dans les même tons. La cérémonie permit de rendre hommage aux diverses origines des paroissiens : la prière universelle fut dite en plusieurs langues (roumain, espagnol, ivoirien, indien et français) et on eut droit a un chant antillais et une prière du Burkina Faso. Même les enfants participèrent en entonnant une version chantée et mimée du Cantique des Cantiques. Notre évêque Monseigneur Michel Santier s'était joint à la fête et a béni le nouveau siège de présidence (où le prêtre accueille les paroissiens et les envoie en mission), le nouvel ambon (où la parole de Dieu est lue) ainsi que la statue du vénérable Vladimir Ghika. Cette magnifique statue, sombre et élancée, a été réalisée par Luana, une sculpteuse belge, et grâce au soutien de la Fondation de la paroisse. Au cours de l'homélie et puis lors d'un court métrage, nous avons pu découvrir la personnalité charismatique de cet homme de foi, qui arriva dans le quartier nord de Villejuif dans les années 30 en tant que missionnaire. Il fut à l'initiative de la construction de la paroisse sainte Thérèse. Il mourut en 1954 dans une prison en Roumanie, martyr de sa foi sous la dictature communiste. La fête se termina dans le jardin avec l'apéritif, le déjeuner et pour finir en beauté un dernier tour de chant de la chorale.
Juliette Declairieux

--------

17 mai 2009 ! C'est la joie à Ste Thérèse. Nous fêtons les 75 ans de notre chapelle toute décorée. Notre évêque nous fait l'honneur d'être parmi nous.
A l'origine de notre paroisse un prêtre roumain Vladimir Ghika qui demande à venir dans une banlieue parisienne. L'Archevêque de Paris de l'époque, Monseigneur Champtal, l'installe en 1926 dans une baraque, rue Pasteur, qui servira aussi de chapelle. Retourné en Roumanie il est reconnu martyr ayant été jeté en prison à 80 ans. Une cause de béatification a été introduite à Rome. C'est pour cela que nous avons eu la joie de recevoir chez nous 30 roumains, dont 4 de sa famille, pour lui rendre hommage avec nous. Une statue à son effigie a été bénie par notre évêque ; un film a été passé, commenté par le père Dominique et Béatrice Durrande. Notre messe a été très vivante, plusieurs prêtres l'ont concélébrée, dont un ancien de Ste Thérèse, père Michel Rager. Puis à la fin de la messe, grande surprise, 4 personnes ont été décorée par l'évêque de la médaille du mérite diocésain. La journée continue dans la joie ; pot de l'amitié, repas partagé, chants, puis partage avec le père roumain, suivi d'un repas. Ce n'est qu'en 1934 que nous aurons, grâce aux Chantiers du Cardinal, une chapelle en dur. Cette joie partagée nous a permis de resserrer nos liens d'amitié.

Mme Henriette Mequios

15.06.2009

Monseniorul... printre familii!!!

De pe www.arcb.ro, aflăm:
"Duhul Sfânt, Monseniorul Vladimir Ghika, viaţa de familie au fost câteva dintre temele asupra cărora au reflectat câteva zeci de familii catolice din nouă parohii ale Arhidiecezei, reunite în perioada 5-7 iunie 2009 la Mănăstirea călugărilor carmelitani desculţi de la Ciofliceni (Snagov).
Întâlnirea familiilor catolice din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, ajunsă la a II-a ediţie, a reunit 113 persoane din Brăila, Giurgiu, Ploieşti şi Bucureşti (parohiile „Sfânta Cruce", „Adormirea Maicii Domnului", „Sfânta Tereza", Cioplea, Bărăţia, Catedrala „Sfântul Iosif"), şi a fost organizată de Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Familiilor.
Sub îndrumarea pr. Fabian Măriuţ, responsabil cu pastoraţia familiilor în Arhidieceză, familiile au participat la conferinţe, au meditat, s-au rugat împreună, au reflectat şi au discutat diferite teme - aflăm dintr-o corespondenţă de la Cornel Bărbuţ.
Participanţii la întâlnire s-au bucurat şi de prezenţa Preasfinţitului Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, la sfânta Liturghie celebrată în seara de duminică, 7 iunie, în capela mănăstirii de la Ciofliceni."
La aceeași adresă găsiți și un album foto al întâlnirii!!!

14.06.2009

O biografie "francofonă" a Monseniorului


Pentru cicitori în limba franceză poate fi de interes această biografie a Monseniorului editată de Charles Molette. Concluzia este semnată în 16-17 mai 2007, însă se pare că textul este o dezvoltare a unei conferințe din 2002. Oricum, acesta este unul dintre puținele texte disponibile, dintre cele tipărite în ultimii ani despre Vladimir Ghika, chiar dacă și acesta doar pe internet sau la evenimentele dedicate Monseniorului Ghika în Franța (sperăm și la următoarele din Italia). Așadar cartea se poate procura de pe pagina de internet a AIDE A L'EGLISE EN DETRESSE.
Experiența autorului, Monseniorul Molette, de istoric și de postulator face ca lucrearea de față să capete și mai multă greutate în ceea ce privește rigoarea documentară a textului. Practic nu evită să citeze nici una dintre biografiile precedente și se bucură de apariția primelor documente de la securitate cu privire la Monseniorul Vladimir Ghika.
În așteptarea noii biografii documentate a Slujitorului lui Dumnezeu, cea la care lucrează deja un grup important de intelectuali și istorici, acest volum de doar 95 de pagini poate astâmpăra setea de cunoaștere a prietenilor lui.

12.06.2009

BUCURESTI - VLADIMIR GHIKA / pe Google Earth

Pentru că eram în ambitul bucureștean cu articolul precedent, vreau sa vă împartașesc ceea ce am observat pe Google Earth. Această fotografie a lui Marian Dorobantu este selectată pentru ilustrarea hărții Bucureștiului, respectiv a intersecției unde se află statuia, lângă Biserica Franceză dedicată Preasfintei Inimi a lui Isus (nu uitati invitatia de a o vizita în această lună).
Probabil că ar putea fi selectată și o fotografie cu biserica, dacă cineva ar propune-o webmasterilor de la google/panoramio.

11.06.2009

București, 17 mai - cu ochii Claudiei Stan

Din ultimul număr (6/2009) al Revistei Actualitatea Creștină aflăm de la Claudia Stan:
"Duminică, 17 mai, Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika a organizat comemorarea a 55 de ani de la trecerea la Domnul a patronului său spiritual. Manifestarea a început la ora 17:00, cu recitarea rugăciunii Rozariului și cântarea Litaniei Lauretane la mormântul Monseniorului, din cimitirul Bellu Ortodox, moment la care au participat aproximativ 50 de persoane, sub îndrumarea pr. Fabian Măriuț (responsabil cu pastorația familiilor în Arhidieceza de București), pr. Niculae Farcaș (paroh al parohiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus), pr. Petrică Boroș (vicar la la aceeași parohie).
A urmat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus, prilej cu care, la predică, părintele Fabian Mãriuț a evocat figura martirului Vladimir Ghika, prinț, preot și apostol al lui Isus Cristos, torturat și ucis pentru fermitatea mãrturisirii credinței creștine în temnița comunistã de la Jilava.
După Liturghie, participanții la comemorare, în număr de aproximativ 80, s-au întâlnit în amfiteatrul Colegiului Romano-Catolic Sfântul Iosif pentru a asculta mărturiile impresionante a trei persoane care l-au cunoscut, direct sau indirect, pe Mons. Ghika. Prima dintre acestea, sr. Josefa Erdeș, călugăriță oblată asumpționistă, a revelat figura Monseniorului ca personaj erudit și carismatic, așa cum a avut privilegiul să-l cunoască prin participarea la catehezele pe care el le prezenta tineretului catolic, spre sfârșitul anilor ’40, prin vizitele făcute bolnavilor din spitalul Panduri (unde sr. Josefa slujea ca soră medicală), prin influența avută asupra unor convertiri.
Al doilea invitat care a evocat figura Monseniorului a fost domnul Emanuel Cosmovici, care l-a cunoscut indirect, din relatările părinților săi, fii spirituali ai acestuia. La final, domnul doctor Yves Cernea a dat o mărturie deosebit de emoționantă, în care a rememorat anii studenției, care i-au prilejuit nu numai intrarea în cercul de fii spirituali ai Monseniorului, ci și o convertire profundă la Cristos, prin mijlocirea aceluiași slujitor al lui Dumnezeu.
Toți cei trei invitați l-au evocat pe Monsenior ca pe un preot exemplar, cu o viață de o sfințenie unanim recunoscută, cinstindu-i jertfa pentru credința catolică, emblematică pentru mărturisirea creștină în vremurile comuniste și exprimând nădejdea că Biserica îl va ridica pe Monsenior, cât mai curând, la cinstea altarelor."
Claudia Stan

10.06.2009

Roma - despre Monseniorul!!

Acum, când alegerile s-au încheiat, pot să vorbesc fără nici un pericolul de a fi interpretat, despre întâlnirea de la Roma din 4 iunie 2009, de la Colegiul "Pio Romeno" al Bisericii Greco-Catolice din România. Agențiile de presă mai importante și câteva ziare au amintit că Ministrul de Externe al României a vizitat acest lăcaș de cultură și spiritualitate, însă probleme stringente ale agendei domnului Cristian Diaconescu nu au permis dezvoltarea știrii.
Având invitația parintelui rector al colegiului, pr. Claudiu Lucian Pop, am putut asista la acest moment, marcat de rugăciune în capelă și de un dialog între gazde și oaspete. Memoria lui Nicolae Steinhardt, în calitate profesor de limba franceză dar și de formator pentru valori, a făcut de fundal discursului domnului ministru. Din întrebările gazdelor sigur că nu au lipsit cele legate de patrimoniul Bisericii Greco-Catolice, însă accentul a fost pus pe dorința de a înțelege mai bine rolul politicului și al diplomaței în societatea românească privită în complexitatea ei.
Motivul pentru care am voit să prezint această vizită este că am avut ocazia să îi vorbesc domnului Diaconescu și despre Vladimir Ghika, fiindu-i prezentat în calitatea mea de postulator al cauzei de beatificare. Domnul ministru s-a arătat interesat de proces și a voit să înțeleagă în ce constă. Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, prezent la discuție a dat lămuriri despre subiect dar a manifestat și dorința Bisericii Catolice din România să avanseze și celelalte precese ale episcopilor martiri. Aceste figuri luminoase pot reprezenta pentru poporul român un imbod pentru a păși cu mai multă fermitate pe calea virtuții lăsând-o pe cea care îndepărtează de Cristos și de omenie!
Domnul Ambasador în Italia, Răzvan Rusu, și domnul George Bologan au amintit și celelalte evenimente legate de Monseniorul, fie că au avut loc (Paris și Bolonia), fie că sunt în pregătire, ca cea de la Roma din ocrombrie 2009, la "Academia di Romania".
Celgiul "Pio Romeno" a fost deja teatrul unui eveniment legat de Monseniorul Ghika în octombrie 2008, iată afișul de atunci:

08.06.2009

Villejuif, 17 mai - cu ochii părintelui Francis Volle

Pour maintenir un souvenir précieux

Le souvenir à maintenir précieusement est celui de Mgr.Vladimir Ghika, ce prince roumain mort dans les prisons communistes de Roumanie en 1954. Une figure descendue de quelque icône, a-t-on écrit.
Le souvenir en question s’estomperait chez nous s’il n’était question d’instruire à Rome son procès de canonisation, à quoi s’applique l’actuel archevêque catholique de Bucarest, Mgr. Ioan Robu. Et si des réalisations d’autre temps qui lui sont dues, au moins partiellement, ne faisaient aussi parler de lui.
Ainsi la fête des 75 ans de la paroisse « Sainte Thérèse de l’Enfant-Jésus » à Villejuif, le dimanche 17 mai 09, paroisse dont il fut le premier « desservant » si l’on peut dire (elle n’était qu’en gestation, de son temps, sous forme d’une baraque. Elle a été prise en charge plus tard dans « les Chantiers du Cardinal »).
Mgr.Michel Santier, évêque de Créteil, venu présider la cérémonie pouvait être content, devant la constatation d’une telle ferveur chrétienne dans ce coin de banlieue autrefois dite « rouge ». Au moins 300 personnes, dont beaucoup d’immigrés, se pressant dans la nef et ses bas-cotés.
Le père Boniface Sebogo, curé, pouvait aussi être content de la participation active des divers groupes constitutifs de son petit monde (et de la bénédiction pour lui nominale de Benoît XVI).
Les amis de Mgr.Ghika, établis en France ou venus tout exprès de Roumanie, accompagnés par Père Ioan Ciobanu, pouvaient être contents à leur tour de voir se ranimer la flamme de leur prince (une statue -grandeur nature- bénie en la circonstance, sans doute la première en France à ce jour).Parmi ces amis il y avait et il y a les membres de notre Association « Virgo Fidelis » dont notre Monseigneur V.G. fut en son temps l’inspirateur.
Messe, film, repas festif, chorale.
…On m’a interrogé sur l’issue éventuelle du procès en canonisation de l’intéressé. Bien sûr je ne suis pas dans les secrets de la Congrégation romaine qui en débattra, mais il me semble que ce ne peut être que question de persévérance dans la demande tellement sont évidents, dans les témoignages conservés de lui, les souffrances pour sa foi de Mgr. Ghika et son plus que généreux pardon pour les bourreaux.

Francis Volle, C.P.C.R.
________________

Pentru a pastra o amintire pretioasa

Trebuie sa pastram nestirbita amintirea Monseniorului Vladimir Ghika, acest print roman, devenit preot, care a murit intr-o inchisoare comunista din Romania in 1954 - se spune, o figura coborata din icoane.
La noi, aceasta amintire s-ar sterge, daca nu s-ar fi deschis la Roma procesul de canonizare, de care se ocupa cu asiduitate Arhiepiscopul Ioan Robu. Si daca realizari de altadata, pe care i le datoram, nu faceau sa se vorbeasca de el.
Astfel, putem aminti, sarbatorirea a 75 de ani ai parohiei Sfanta Tereza a Pruncului Isus, la Villejuif, duminica 17 mai 2009, parohie pe care, el a fost primul care a servit-o, daca am putea spune astfel (in acel timp, ea nu era decat in perioada de gestatie. Biserica era sub forma unei baraci, apoi a fost construita prin "Les chantiers du Cardinal").
Mgr. Michel Santier, episcop de Créteil, venit sa prezideze ceremonia, nu putea fi decat incantat, constatand o astfel de fervoare crestina in acest colt de suburbie, altadata numita "rosie". Erau cel putin 300 de persoane, dintre care multi imigranti, inghesuindu-se in navata centrala si cele laterale ale biserci.
Parintele Boniface Sebogo, parohul, era deosebit de incantat de participarea activa a diverselor grupuri constituite dintre enoriasii sai (si de binecuvantarea trimisa nominal de Papa Benedict al XVI-lea).
Prietenii Monseniorului Ghika, stabiliti in Franta sau veniti special din Romania, insotiti de Parintele Ioan Ciobanu, erau la randul lor incantati vazand renascand flacara printului lor (o statuie, de marime naturala, binecuvantata la acest eveniment, fara indoiala, pana astazi,prima in Franta).
Printre acesti prieteni erau si membri asociatiei noastre "Virgo Fidelis", al carui inspirator a fost, la origine, Monsenorul Ghika.
Am avut parte in acea zi de Liturghie, film, masa festiva si corala.
…Am fost intrebat de posibilitatea de a conclude procesul de canonizare al Monseniorului. Bineinteles, nu cunosc secretele Congregatiei romane, care dezbate cauza. Mi se pare ca nu poate fi vorba decat de perseverenta pentru aceasta cerere, atat de evidente sant marturiile pastrate despre el, suferintele Monseniorului Ghika pentru credinta sa si in plus iertarea mai mult decat generoasa pentru calaii sai.

Francis Volle

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti