30.12.2014

Fericitul Vladimir Ghika în Japonia

În data de  23 decembrie 2014, cu ocazia zilei naționale a Japoniei, Ambasada României la Tokyo a organizat un eveniment dedicat Monseniorului Vladimir Ghika în calitate de ilustru vizitator român în arhipelagul nipon. La acest seminar a fost oferit spre vizionare filmul Anei Boariu – „Fratelui meu din exil”, special pregătit cu subtitrare japoneză, traducerea fiind asigurată de dl. Florin Popescu, și au luat cuvântul domnul ambasador, Radu Șerban și subsemnatul. Domnul Șerban a evocat cele două vizite în Japonia – 1933 și 1936 – așa cum sunt ele marcate în documetele păstrate de Casa Imperială Japoneză. Eu am prezentat succint personalitatea deosebită a Monseniorului Vladimir Ghika, plecând de la corespondența din 1937 cu Dl. Stoicescu, pe atunci ambasador în Japonia, și de la dorința Monseniorului Ghika de a îngriji pe leproși, ajungând la martiriul său și beatificarea din 31 august 2013. Evenimentul s-a bucurat de o audiență selectă, fiind prezent și Nunțiul Papal, E.S. Joseph Chennoth, Ambasadorul Uniunii Europene și alți prieteni ai României.


Printre acești prieteni, cu mult interes au venit și trei surori din Congregația Sf. Ioan Evanghelistul, care continuă opera începută de un prieten și colaborator al Monseniorului Ghika, pr. Totsuka, medic și om de acțiune. Surorile au primit pe 27 decembrie – în ziua patronului lor, sf. Ioan, relicve ale Fericitului Vladimir pentru capelele din spitatul pe care îl conduc în capitala japoneză.

Surorile Carmelitane, urmașe ale celor pe care Vladimir Ghika le conducea în 1933 la Tokyo, deoarece sunt în clauzură, nu au putut veni la evenimentul de la Ambasadă, însă la momentul vizitei la Carmel au fost foarte interesate de stadiul procesului de canonizare.


Pr. Francisc Ungureanu



P.S. Multumim Ambasadei României la Tokyo pentru amabilitatea de a ne oferi fotografii de la eveniment.


18.12.2014

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (52)

Michel PRAT, oblat bénédictin

  Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 29 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Le respect éloigne et rapproche tout à la fois de son objet, - éloigne de toutes les distances que l’on tient à reconnaître - rapproche du meilleur et du plus rare de nos âmes, par une assimilation secrète, mais réelle.”

Le mot “âmes” ne se rencontre pas une seule fois dans les épîtres pauliniennes, une fois dans la lettre aux Hébreux (He 13,17): “Obéissez à vos chefs et soyez-leur dociles, car ils veillent sur vos âmes, comme devant en rendre compte; afin qu’ils le fassent avec joie et non en gémissant, ce qui vous serait dommageable.”(bible de Jérusalem), cinq fois dans la première lettre de Saint Pierre dont voici trois exemples: (1P 1,9): “sûrs d’obtenir l’objet de votre foi: le salut des âmes.”(BJ); (1P 1,22): “En obéissant à la vérité, vous avez sanctifié vos âmes, pour vous aimer sincèrement comme des frères. D’un cœur pur, aimez-vous les uns les autres sans défaillance,”(BJ); (1P 2,11): “Très chers, je vous exhorte, comme étrangers et voyageurs, à vous abstenir des désirs charnels, qui font la guerre à l’âme.”(BJ)

C’est par le respect qu’on approche le meilleur et le plus rare d’une âme, en particulier quand il s’agit de l’âme de notre Père spirituel. Si dans le domaine profane tout est permis quelquefois, si on supprime toutes les convenances pour obtenir tout et tout de suite, dans le domaine spirituel il convient de respecter les usages, les règles qui ont permis à la communauté de se constituer et aux membres d’en faire partie.
En s’inspirant de la Règle de Saint Benoît §20, quand nous allons présenter une requête à des hommes puissants, nous ne l’osons faire qu’avec humilité et respect parce que souvent il y va de notre avenir, de notre vie ou de la qualité de notre vie. Combien plus doit-on supplier en toute humilité et pure dévotion le Seigneur de toutes choses, Dieu! et aussi les ministres de l’Eglise de Jésus Christ ou les hommes qui lui sont consacrés. Ces hommes et ces femmes s’approchent de Dieu. Nous ne pourrons approcher leurs âmes qu’en faisant preuve de respect, même si on se réfère à la parabole du juge inique et de la veuve importune (Lc 18,1-8). Lc 18,4: “Il(le juge) s’y refusa longtemps. Après quoi il se dit: J’ai beau ne pas craindre Dieu et n’avoir de considération pour personne.”(BJ; la traduction liturgique 2013 utilise le mot respect) La veuve a importuné un homme puissant et elle a tout de même obtenu justice.

 A SUIVRE...

10.12.2014

Acatistul Fericitului Vladimir Ghika la Paris

Marți 9 decembrie 2014, Misiunea Greco-Catolică Română de la Paris a organizat în colaborare cu Asociația „Fericitul Vladimir Ghika” un moment spiritual în Capela Misiunii din Paris.

Evenimentul a constat în celebrarea liturgică a Acatistului Fericitului Vladimir Ghika, beatificat pe data de 31 august 2013 de Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, trimisul Papei Francisc la Bucureşti. În continuare, Monseniorul Philippe Brizard a susținut o conferință despre «Vladimir Ghika și Biserica Greco-Catolică».

La eveniment au participat reprezentați ai Arhiepiscopiei de Paris, ai Asociației l’Oeuvre d’Orient, membrii Asociației „Fericitul Vladimir Ghika”, credincioși greco-catolici de la Paris, precum și alți invitați.

Părintele Cristian Crișan, Rectorul Misiunii Greco-Catolice Române din Paris, a dat citire mesajului trimis cu acest prilej de Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sf. Vasile cel Mare” de București.

La sfârșitul celebrării, cei prezenți au avut bucuria să venereze icoana cu relicvele Fericitului Vladimir Ghika.



24.11.2014

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (51)

Michel PRAT, oblat bénédictin

  Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 28 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Qui ne sait pas respecter, ne saura jamais se sacrifier.”

Dans la traduction liturgique de la Bible de 2013, le verbe “respecter” se rencontre trois fois dans les Évangiles, toujours lors de la parabole des vignerons homicides: Mt 21,37; Mc 12,6 et Lc 20,13.
Mt 21,37: Finalement, il leur envoya son fils, en se disant: “Ils respecteront mon fils.”
Ce verbe ne se rencontre pas dans les livres des Actes des Apôtres ni de l’Apocalypse mais deux fois dans les lettres pauliniennes, en 1Co 7,36 et 1Tm 3,4.
1Co 7,36: “Si un jeune homme pense qu’il risque de ne pas respecter une jeune fille, s’il est plein d’ardeur et que l’issue devienne inévitable, qu’il fasse comme il veut: ils peuvent se marier, ce n’est pas un péché.”
1Tm 3,4: “Il faut qu’il dirige bien les gens de sa propre maison, qu’il obtienne de ses enfants l’obéissance et se fasse respecter.”

Dans cette même traduction, le verbe “sacrifier” ou “se sacrifier” ne se rencontre pas une seule fois dans le Nouveau Testament. Il se rencontre 11 fois dans l’Ancien Testament: cinq fois dans le Pentateuque, cinq fois dans les Prophètes et une fois dans le livre de l’Ecclésiastique. A chaque fois, ce verbe sous-entend le sacrifice d’animaux.

Dans notre paroisse Sainte Thérèse de l’Enfant Jésus, nous n’entendons pas souvent les mots “respect” ou “respecter” pendant le mot d’accueil ou la prière universelle, mais plutôt des plaintes à propos du mot “discrimination”. Dans notre milieu professionnel, ces mots reviennent régulièrement dans les expressions “manque de respect” ou “absence de respect”.

Pour en revenir à la parabole des vignerons homicides, le fils est Jésus, les vignerons sont les Juifs infidèles; l’autre peuple à qui sera confiée la vigne sont les païens et le juifs croyants. Jésus s’est sacrifié pour nous sur la croix, il a pris sur lui nos péchés. Les vignerons homicides n’ont pas respecté le fils, ils ne pourront pas l’imiter, ils ne pourront pas se sacrifier à leur tour. Ils ne feront pas partie des amis de Jésus selon l’Evangile de Jean: “Jésus lui répondit: Si quelqu’un m’aime, il gardera ma parole; mon Père l’aimera, nous viendrons vers lui et, chez lui, nous nous ferons une demeure.”

A SUIVRE...

18.11.2014

Oficial s-a încheiat pelerinajul în Arhidieceza de București

18.11.2013 - 18.11.2014

Un an întreg a durat pelerinajul Fericitului Vladimir Ghika prin toată Arhidieceza mulțumind tuturor celor care au făcut efortul de a participa la Beatificarea din 31 august 2013, dar și cu scopul de a veni în întâmpinarea celor care nu au putut participa la sărbătoarea de la București! A vizitat toate parohiile (68) și a intrat în aproape toate bisericile de pe teritoriul Arhidiecezei (parohiale și din filiale). Acum toate comunitățile noastre au câte o relicvă a Fericitului la dispoziție pentru cultul public. În total au fost oferite peste 120 de relicve în țară și peste hotare, și sunt deja multe altare care au moaștele martirului nostru așezate în ele la consacrate.


Încheierea solemnă a pelerinajului a fost celebrată de IPS Ioan Robu în același loc unde a început, la Parohia Sf. Francisc din București, de data aceasta în biserica decurând consacrată cu un altar în care au fost așezate și moaștele Fericitului Vladimir.
(Aici puteți vedea albumul foto)
(Aici puteți vedea înregistrarea video)

Acest prieten al nostru este în continuare cu noi și faima puterii lui de mijlocire ne încurajează să apelăm la el cu încredere, iar modelul său este tot mai actual.

Fericite Vladimir Ghika, roagă-te pentru noi!

17.09.2014

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (50)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 28 Ed. Beauchesne - a écrit:
“L’univers sait pratiquer le mystérieux métier du silence. Les Abîmes ont gardé, en bons prêtres, le secret de la confession des choses.”

Selon Saint Benoît, les moines doivent pratiquer le silence qui apparaît dans sa règle au chapitre 4, “Des instruments des bonnes œuvres”, verset 52.53.56:
“Ne pas aimer beaucoup parler
Ne pas dire de paroles vides, ni de facéties”
et “Se recueillir fréquemment dans la prière”.
Un chapitre, le 6ème, y est consacré. Le silence est considéré comme une vertu parce qu’il permet d’éviter le péché et Saint Benoît cite Ps 39(38),2-3:
“J’ai dit: je garderai mes voies, afin de ne pas pécher par ma langue. J’ai posé une garde à ma bouche, je me suis tu, et j’ai baissé la tête, et je n’ai pas parlé, même de choses bonnes.”
Si on doit taire les choses bonnes pour ne pas pécher, a fortiori, on doit taire les choses mauvaises. Saint Benoît utilise l’expression “la gravité du silence” et cite Pr 10,19: “En parlant beaucoup, tu n’éviteras pas le péché.” Il cite aussi Pr 18,21: “Mort et vie sont au pouvoir de la langue.” Il dit encore (RB6,6): “Parler et instruire sont le rôle du maître; se taire et écouter reviennent au disciple.” C’est ce qui a été établi pendant nos Eucharisties dominicales: il revient au célébrant de parler et d’instruire, en particulier pendant le sermon, et aux fidèles de se taire et d’écouter. C’est aussi ce que nous devrions faire régulièrement à domicile, nous accorder, nous réserver des temps de silence, sans transistor, sans télévision, sans cassettes, sans téléphone. Sœur Emmanuelle Billoteau, chroniqueuse au “Prions en Église”, est même allée jusqu’à demander: “Débranchez (Éteignez) votre téléphone de temps en temps.”

Dans “La prière retrouvée” du Père Pierre Guilbert (Ed. Nouvelle Cité, coll. Foi Vivante, 1981), l’auteur demande à l’occasion d’une retraite dans un monastère ou un centre spirituel: “Assieds-toi un instant. Écoute. Écoute le silence. Respire, aspire le silence. Plonge-toi dans le silence. Accueille-le et jouis du silence... Goûte le silence.”(page 54)

  A SUIVRE...

28.08.2014

28 - 29 - 30 august 2014

Triduum de rugăciune

Ca pregătire pentru celebrarea aniversării a un an de la Beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika.



31 august 2013 - 31 augsut 2014

Dacă doriți să retrăiți evenimentul din 2013:

17.08.2014

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (49)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 27 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Plutôt que de donner lui-même aux indigents les biens dont il dispose, un père aime mieux se servir de la main de ses enfants, sous ses yeux, et son cœur se réjouit à cette vue, d’une nouvelle joie.
Ainsi Dieu aime, plus que tout, faire par notre entremise le bien qu’il fait en ce monde. Et l’on y sent, de sa part, comme une joie doublée.”

Les relations de Dieu avec les hommes, ses créatures, est comparée avec la relation d’un père avec ses enfants. La première fois dans l’Evangile où Dieu est comparé à un père, c’est peut-être en Mt 1, 18-25. Marie, mère de Jésus, est fiancée à Joseph. Ils avaient le projet de se marier et d’avoir des enfants. L’intervention de l’ange du Seigneur met sur le même niveau Dieu qui, par l’Esprit Saint, donnera à Marie de concevoir un Fils, et le père légal de Jésus, Joseph.
Joseph assume la paternité légale de Jésus et Dieu est père, Père de Jésus, ceci dès le chapitre 1 du premier des 4 évangiles.
Cette pensée du Bienheureux Vladimir Ghika rappelle tout à fait le passage sur l’efficacité de la prière en Mt 7, 9-11: “Quel est d’entre vous l’homme auquel son fils demandera du pain et qui lui remettra une pierre? Ou encore s’il lui demande un poisson, lui remettra-t-il un serpent? Si donc vous, qui êtes mauvais, vous savez donner de bonnes choses à vos enfants, combien plus votre Père qui est dans les cieux en donnera-t-il de bonnes à ceux qui l’en prient!”

Dans l’Evangile de Marc, Mc 1, 11: ”et une voix vint des cieux: ”Tu es mon Fils bien-aimé, tu as toute ma faveur.”” Dès le premier chapitre aussi, Dieu est Père.

Dans l’Evangile de Luc, Lc 2, 48-49, on retrouve la paternité légale assumée par Joseph et Dieu, père de Jésus: “A sa vue, ils furent saisis d’émotion, et sa mère lui dit: “ Mon enfant, pourquoi nous as-tu fait cela? Vois! ton père et moi, nous te cherchons, angoissés.” Et il leur dit: ”Pourquoi donc me cherchiez-vous? Ne saviez-vous pas que je dois être dans la maison de mon Père?”” Jésus revendique avec Dieu des relations qui passent avant celles de la famille humaine.

Dans les quatre Évangiles, traduction liturgique de 2013, le mot “Père” revient 256 fois.

A SUIVRE...

04.08.2014

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (48)

Michel PRAT, oblat bénédictin

  Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 27 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Nous ne devons nous étonner ni nous plaindre de l’ingratitude. La reconnaissance est plus rare et plus haute que le bienfait. Quand on nous en témoigne on nous donne plus que nous n’avons donné.”

En Lc17, 11-19, lors de la guérison des dix lépreux, il n’y a que l’étranger parmi les dix qui revient sur ses pas pour rendre gloire à Dieu, qui est reconnaissant. Les neuf autres sont ingrats. Jésus s’étonne brièvement de cette situation mais ne condamne pas les absents et récompense celui qui est revenu. Il ne s’étend pas sur l’ingratitude dont il est victime. On rejoint ainsi le passage de la brebis égarée en Mt18, 12-14 où il est écrit que l’homme tire plus de joie de la brebis retrouvée que des quatre vingt dix neuf qui ne se sont pas égarées.(v.13)
Dans le Catéchisme de l’Eglise Catholique (n°2094), il est question de l’ingratitude à propos du premier des dix commandements lors du développement de l’espérance, de la foi et de la charité, et plus particulièrement à propos de la charité: il est dit que “l’ingratitude omet ou récuse de reconnaître la charité divine et de lui rendre en retour amour pour amour.”

Dans la traduction liturgique de la Bible 2013, le mot “ingratitude” est absent du Nouveau Testament et ne se rencontre qu’une seule fois dans l’Ancien Testament en Si29,17.
29,16: Le pécheur dilapide les biens de son garant;
29,17: dans son ingratitude, il abandonne celui qui l’a sauvé.
Ce qui confirmerait la pensée du bienheureux Vladimir et la réaction de Jésus en Lc17, 11-19: nous ne devons ni nous étonner ni nous plaindre de l’ingratitude.

Par contre le mot “ingrat” revient deux fois dans le Nouveau Testament - même traduction - en Lc 6, 35 et 2Tm3, 2.
Lc6, 35: Au contraire, aimez vos ennemis, faites du bien, et prêtez sans rien espérer en retour. Alors votre récompense sera grande, et vous serez les fils du Très-Haut, car lui, il est bon pour les ingrats et les méchants.
2Tm3, 2: En effet, les gens seront égoïstes, cupides, fanfarons, orgueilleux, blasphémateurs, révoltés contre leurs parents, ingrats, sacrilèges,

 A SUIVRE...

27.07.2014

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (47)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 27 Ed. Beauchesne - a écrit:
“C’est surtout quand tu te sens anéanti par une lourde peine qu’il est bon d’aller consoler les peines d’autrui. Se donner à de pareilles heures, quand on n’est plus rien, quand en soi l’on n’a plus rien, c’est vraiment donner un peu de Dieu... et Le trouver.”

Le bienheureux Vladimir a vécu ce qu’il dit dans ces deux phrases. Il serait intéressant de savoir quand cette pensée a été écrite, avant ou après son arrestation en 1952. En prison, Monseigneur n’avait probablement pas de quoi écrire. Et donc cet écrit daterait d’avant 1952. Dans le fort de Jilava, le bienheureux devait se sentir anéanti et les témoignages qui nous sont parvenus depuis sa mort nous disent qu’il consolait et réconfortait les autres détenus. Il se donnait aux autres, à ses codétenus, dans son état de prêtre de Jésus Christ, il donnait donc un peu de Dieu et il L’a trouvé puisque ceux qui ont partagé les deux dernières années de sa vie confiaient que c’était un saint homme.

Pour nous aussi, lorsque nous sommes anéantis par une lourde peine - sentimentale, familiale, de santé ou professionnelle-, il est bon de regarder autour de soi pour constater qu’il y a pire que nous et d’aller consoler ou réconforter ces gens-là par des paroles ou par des actes.
C’est ce qu’a fait le capitaine dans “Les récits d’un pèlerin russe”( Éditions de la Baconnière- Collection Points pages 48 à 52): il était sous l’emprise de l’alcool, anéanti par cette dépendance. Sur les conseils d’un moine qu’il rencontre, il se met à lire un chapitre de l’Evangile par jour. Et alors il voit qu’il y a plus malheureux que lui. Il se marie, aide les pauvres et reçoit les pèlerins.

L’Apôtre Paul aussi a été éprouvé, voire anéanti, par de lourses peines (2Co6, 4-5): “Nous nous recommandons en tout... par une grande constance dans les tribulations, dans les détresses, dans les angoisses, sous les coups, dans les prisons, dans les désordres, dans les fatigues, dans les veilles, dans les jeûnes.” ou encore 2Co11, 23b-27: “Souvent j’ai été à la mort. Cinq fois j’ai reçu des juifs les trente neuf coups de fouet; trois fois j’ai été battu de verges; une fois lapidé; trois fois j’ai fait naufrage. Il m’est arrivé de passer un jour et une nuit dans l’abîme!...” Toutes ces épreuves ne l’ont pas empêché d’exhorter, de fortifier, de réconforter, de consoler les communautés en Grèce ou en Asie Mineure. (Ep3, 16)”Qu’il daigne, selon la richesse de sa gloire, vous armer de puissance par son Esprit pour que se fortifie en vous l’homme intérieur.” On se reportera aussi à 2Co1, 3-5.
Dans ces occasions, Saint Paul donnait un peu de Dieu et il L’a trouvé.

 A SUIVRE...

25.07.2014

Avvenire, 25 luglio 2014, p. 13, recensione di un libro su Vladimir Ghika



LORENZO FAZZINI


(traducerea in limba română pe www.arcb.ro)

GHIKA 
Romania martire 

Biografie: Il nobile ortodosso che si fece cattolico e non abbandonò il suo popolo sotto il comunismo

Spesso la storia, anche recente, della Chiesa svela dei personaggi le cui opere e parole si stagliano come e­sempi di eccelsa te­stimonianza. Appar­tiene a questa categoria Vladimir Ghika, il cui nome ai più non dirà granché. E che però in Romania e nell’ambiente cristiano francese è stato un personaggio degno di me­moria per le sue iniziative concre­te ed intellettuali, così come per l’intreccio di relazioni di cui è sta­to protagonista.
Chi era Vladimir Ghika, la cui pa­rabola di vita si è svolta tra il 1873 e il 1954? Era il figlio dell’ex mini­stro degli Esteri di Romania, Ioan Ghika, e membro di una delle fa­miglie più prestigiose di quel Pae­se: nipote dell’ultimo sovrano di Moldavia, Gregorio Ghika (1849-1856), sua madre era discendente di Enrico IV di Francia. Nato orto­dosso a Costantinopoli, dove il pa­dre si trovava per lavoro, Vladimir studia diritto a Tolosa, politica a Parigi, filosofia a Roma. E nella Città eterna fa il suo ingresso (1902) nella Chiesa cattolica. Alla do­manda sul perché di tale scelta, V­ladimir rispondeva: «Per essere un ortodosso migliore».


Ben presto subisce il fascino di san Vincenzo de’ Paoli, fondatore del­le Figlie della carità: sarà lui a far ar­rivare queste suore in Romania. Durante la prima guerra mondia­le risiede a Roma. Qui dà prova di qualità caritative eccezionali, so­stenendo vittime, feriti, tuberco­lotici, poveri… Nel 1923 si fa pre­ponderante in lui la vocazione al sacerdozio: diventa prete a Parigi e riceve il permesso di celebrare se­condo i due riti, quello latino e quello orientale.



A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (46)


Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 26 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Une seule chose est nécessaire. Si tu l’as, rien ne te manquera, quand tout viendrait à te manquer. Si tu ne l’as point, quand tu aurais toute chose, rien ne te suffira.”

En Mc10, 21, Jésus dit à l’homme riche: “Une seule chose te manque: va, ce que tu as, vends-le et donne-le aux pauvres, et tu auras un trésor dans le ciel, puis, viens, suis-moi.” On peut identifier la pensée du Bx Ghika à cette citation de l’Evangile de Marc. Donc le bienheureux Ghika pense que, pour lui, la seule chose qui vaille, c’est de tout quitter pour suivre Jésus Christ; c’est la seule chose qui comble vraiment l’être humain. Pour lui, tant que nous n’aurons pas fait ce pas décisif, il nous manque quelque chose. Quand on a obtenu cette chose, le reste nous paraît bien secondaire, non indispensable.
C’est ce que dit Saint Paul aux Corinthiens en 2Co1, 3ss: “Béni soit le Dieu et Père de notre Seigneur Jésus Christ, le Père des miséricordes et le Dieu de toute consolation qui nous console dans toutes nos tribulations,... par le Christ, abonde aussi notre consolation.” Dieu, par notre Seigneur Jésus Christ, pourvoit à toutes nos détresses, à tous nos manques. Et donc, rien ne te manquera, quand tout viendrait à te manquer si tu as tout quitté pour le Christ. En reprenant 2Co6, 1-10, tu feras preuve d’une grande constance dans les tribulations, dans les détresses, dans les angoisses, sous les coups, dans les prisons, dans les désordres, dans les fatigues, dans les veilles, dans les jeûnes; par la pureté, par la science, par la patience, par la bonté, par un esprit saint, par une charité sans feinte, par la parole de vérité, par la puissance de Dieu. Bref, quand on a tout quitté pour suivre Jésus Christ, rien ne manque pour surmonter les épreuves, pour mener une vie ascétique, pour apporter des réponses de qualité aux événements prévus ou imprévus de la vie quotidienne.
Ces choses-là, la bienheureuse Élisabeth de la Trinité l’exprime une fois qu’elle est entrée au carmel de Dijon: “Il n’y a que Lui partout. On le vit, on le respire... Ici il n’y a plus rien, plus que Lui, Il est Tout, Il suffit et c’est de Lui seul qu’on vit. (E. de la Trinité racontée par elle-même/page 46/Ed Foi Vivante)
A SUIVRE...

23.07.2014

Fericitul Vladimir Ghika, pelerin neobosit în timpul vieţii pământeşti, dar şi după trecerea la Casa Tatălui

Interviu cu părintele Francisc Ungureanu, realizat de Anca Mărtinaș Giulimondi
Radio Vatican, 22 iulie 2014

Anca Mărtinaș Giulimondi: Aflat în trecere prin Roma, părintele Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare și canonizare a Mons. Vladimir Ghika, a venit în vizită la redacția secției în limba română de la Radio Vatican. Bine ați venit, Părinte Francisc.
Pr. Francisc Ungureanu: Bine v-am găsit.
AMG: În această perioadă estivă, a vacanțelor prin excelență, am dedicat spațiu, în emisiunile noastre, pelerinajelor, călătoriilor ce au ca scop primenirea, regăsirea și edificarea sufletească. De obicei, sunt credincioșii cei care merg în pelerinaj la locuri sfinte, însă există și posibilitatea de a merge la credincioși în pelerinaj cu rămășițe trupești care au aparținut unei persoane sfinte, așa cum a fost pelerinajul cu Moaștele Fericitului Vladimir Ghika. De ce o astfel de alegere, Părinte Francisc?

22.07.2014

A propos du Bienheureux Vladimir GHIKA (45)


Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 26 Ed. Beauchesne - a écrit:
“Qui n’est pas mortifié, mourra mal.”

Dans la parabole du mauvais riche et du pauvre Lazare (Lc16, 19-30), le mauvais riche n’est apparemment pas mortifié: il fait bonne chère tous les jours et ne partage pas son pain avec celui qui est à sa porte et qui a faim, le pauvre Lazare. Il ne fait donc ni jeûne, ni aumône. Et une fois mort, il est en proie aux pires tortures à l’Hadès. En Mt11, 20-24, Jésus dit que Tyr et Sidon, à la vue des miracles qui auraient eu lieu chez elles, se seraient repenties et donc, au Jour du Jugement, il y aura moins de rigueur pour elles. On peut comprendre ce passage de la façon suivante: elles se sont repenties, donc elles ont fait pénitence, elles se sont humiliées, mortifiées et elles auront une plus belle mort que si elles n’avaient rien fait.

Saint Benoît, Sainte Scholastique, Saint François et Sainte Claire se sont mortifiés durant leur vie - Il suffit d’avoir parcouru leur biographie pour s’en rendre compte - et ils ont eu une bonne mort.

Dans les récits d’un pèlerin russe, publiés pour la première fois en Russie vers 1870, il y a un prince très riche qui mène la vie la plus dissipée, la plus brillante, la plus luxueuse qui soit. Un soir, en se préparant pour aller à un grand bal, il entre en colère contre son valet de chambre et, dans son impatience, le frappe à la tête. Le lendemain matin, le domestique meurt des suites de ce coup reçu. Peu de temps après, le valet de chambre ainsi que d’autres morts, des hommes qu’il avait offensés, des femmes qu’il avait séduites, lui apparaissent en songe et le tourmentent sans cesse. Le prince finit alors par comprendre son infamie, se repentit, se confessa, affranchit tous ses serviteurs et fit le vœu de passer le restant de sa vie dans les plus durs travaux et de se cacher sous l’habit d’un mendiant. A peine avait-il pris fermement cette décision que les apparitions cessèrent. Sa réconciliation avec Dieu lui donna une grande joie et un grand réconfort. Il comprit ce qu’était le paradis et il connut une bonne mort parce que, en particulier, il s’était mortifié.

A SUIVRE...

03.07.2014

Nuovo libro in italiano sul Beato Vladimir Ghika

Vladimir Ghika.
Il principe Martire
Collana Uomini e donne n. 150
ISBN 8831543712
pagine 144
euro 13,50

Vladimir Ghika, principe rumeno, cresciuto nella fede ortodossa, converti­tosi al cattolicesimo, diventato sacerdote e infine martire, è un’eminente figura del XX secolo. Frequentatore a Parigi della cerchia di Jacques e Raïssa Maritain, negli anni 1925-1929 diede vita alla casa dei Fratelli e Sorelle di San Giovanni, antesignana delle comunità che oggi si consacrano all’evangelizzazione.
Per Vladimir Ghika ogni incontro, in particolare con i poveri, era una li­turgia, la liturgia del prossimo, che significava apertura e disponibilità totali. A ciascuno offriva conforto spirituale e materiale, attingendo la forza dalle lunghe ore di adorazione eucaristica, in una semplice baracca trasformata in cappella.
Tornato in Romania allo scoppio della Seconda guerra mondiale, vi rimase anche in seguito, durante l’occupazione sovietica, svolgendo un’intensa atti­vità nei confronti di giovani, studen­ti, intellettuali, malati e indigenti. I suoi interventi, all’origine di numerose conversioni, attirarono l’attenzione del regime. Arrestato nel 1952 e condannato, fu imprigionato nella fortezza di Jilava, nei pressi di Bucarest. Sebbene torturato e sofferente per la fame e ogni genere di umiliazioni, seppe essere una luce, una presenza di riferimento per i compagni di detenzione. Il suo martirio è la te­stimonianza suprema della sua carità. Morto nel 1952, sarà beatificato il 31 agosto 2013.
A presentarne la spiritualità, alla luce delle tappe fondamentali della sua vita, è ora Mihaela Vasiliu nel libro “VLADIMIR GHIKA.  Il principe martire”, in cui si legge: “Incontrare monsignor Vladimir Ghika è, prima di tutto, comprendere il mistero della sua anima rumena, percorsa dalla ricchezza della cultura francese e abitata dalla luce della fede. Camminare con monsignor Vladimir Ghika significa scoprire l’apostolo di Cristo e seguire l’itinerario della sua vita offerta a Dio e al prossimo. Conoscere monsignor Ghika vuol dire cogliere la sua pienezza d’amore forte come la morte, quell’amore che lo ha portato a sacrificare la vita come martire, a testimonianza della propria fede. Rispondendo all’appello di Gesù, vieni e seguimi, al quale siamo tutti invitati, monsignor Ghika si è lanciato al suo seguito per diventare un testimone della sua risurrezione”.

AUTORI
Mihaela Vasiliu
Di origine rumena, medico, ha insegnato alla facoltà di medi­cina di Bucarest dal 1968 al 1990. Durante il regime comunista, Mihaela e il marito hanno servito la Chiesa del silenzio, andando incontro a parecchi rischi.
Attual­mente vive e lavora in Germania. Fa parte del movimento di preghiera per la santifi­cazione del clero Virgo fidelis, fondato da Vladimir Ghika.

30.06.2014

Bun venit! Cu gând văratic împodobit Musecelul așteaptă să fie sfințit!

Astăzi, în zi de mare sărbătoare, a poposit la noi, din lungu-i pelerinaj, trimisă de Dumnezeu, relicva Fericitului preot martir Vladimir Ghika, un prinț, un mare suflet cosmic prin care oamenii pot crește. 

Curioși o așteptam cu multă plăcere, dar și cu emoție creștină, din momentul în care ne-a anunțat părintele paroh.
Atunci când se-nfiripau multele cereri de binecuvântări și de minuni, care se-mpleteau și despleteau în sufletul nostru, la lumina crudă a zilei, relicva a venit elegant, atrasă spre a le cunoaște și înfăptui.
Cu mult înainte de acest moment părintele paroh ne-a prezentat și analizat, predică de predică, fragmente din viața sfântă și chinuită a Fericitului Vladimir Ghika.
Biserica pavoazată cu flori albe și roșii atrăgea pe cei prezenți în numar mare, ca un areal sfânt, neatins ca un paradis al odihnei și reculegerii, dăruită elocvent acestei mari ceremonii.
De fapt în această zi am sărbătorit un mozaic de evenimente nonseparabile, care s-au întrepatruns, s-au confundat când unite și reunite, răsfirate și înfiorate de vorbele de duh ale parintelui Ungureanu:
- sosirea relicvei Monseniorului V. Ghika;
- solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Paul
- 30 de ani de preoție ai părintelui paroh Petru Păuleț
- 20 de ani de misiune a Congregației Surorilor de Caritate a Sfântului Apostol Paul în Câmpulung Muscel.
Combinate cu optimiste perspective, cu gândul, am trecut dintr-o parte în alta, fără a schimba realitatea, străbătând adevărate raze de sfințenie și har.
Cei de aici din Muscel considerăm că e nevoie de o relicvă ca să lumineze ceea ce noi nu putem cuprinde cu mintea, să fluidifice rugile nevoilor noastre spre bunul Dumnezeu.
Acum am rămas cu o imagine care ne va urmări mult, care vrea să pătrundă ignoranta frumusețe a clipei prezente, s-o înnobileze.
Alături de relicva Monseniorului, la biserică putem, de acum, experimenta miracolul imediat al realității cererilor noastre către Dumnezeu, căci, cu gândul văratic și curat, împodobit Muscelul așteaptă să fie sfințit.

Câmpulung Muscel, 29 iunie 2014
Rodica Babeu 

PS 
 Dacă aș fi...
Dacă aș fi Vladimir Ghika.... n-aș aștepta... n-aș pune între lume și mine depărtarea. Aș vrea numai să văd ce se întâmplă dacă așez între noi credința. Uneori aș pune la începutul vieții credința iar pe Vladimir Ghika la sfârșit, alteori aș face invers, și aș aștepta... miracolul ... care sigur se va întâmpla.

20.06.2014

Vladimir Ghika – un catolic ortodox

Semnalăm un nou titlu editorial sub coordonarea Claudiei Stan: Vladimir Ghika – un catolic ortodox, Editura ARCB, Bucureşti 2014,  publicat cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moartea Fericitului Vladimir Ghika.

La alcătuirea volumului au participat personalităţi de marcă ale vieţii culturale şi religioase, oferind – fiecare din unghiul său – câte un comentariu la celebra afirmaţie a Monseniorului Ghika: „Am devenit catolic ca să fiu un ortodox mai bun”.

„Ceea ce mă atrage nu este măreţia unei cetăţi – scria Monseniorul la un moment dat –, nici renumele său, ci spiritul şi mărturia lui Petru. Din toată inima: vreau să devin catolic ca să fiu un ortodox mai bun. Aceasta nu înseamnă dispreţ faţă de ortodoxie. De ce să pui sfârşit unei moşteniri lăsate de însuşi Isus, ca toţi să fie una într-o turmă şi un păstor?” (Fericitul Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele ce vin, Editura ARCB, Bucureşti 2008, pag. 13-14 )

Însoţit de note explicative şi bibliografie, volumul cuprinde: „Cuvânt înainte” (Pr. Francisc UNGUREANU), „Scurtă biografie a Fericitului Vladimir Ghika, apostol al unităţii” (Iulia COJOCARIU), „Despre catolicism şi ortodoxie în cheie semantic-teologic-spirituală” (Francisca BĂLTĂCEANU), „Orthodoxis atque catholicae fidei cultor” (Pr. Eduard-William FĂRTAN), „Spiritele mari transcend istoria” (Pr. Iulian BUDĂU SJ), „Despre ecumenismul mărturisitorilor întru Hristos” (Marius VASILEANU), „Intriga unei experienţe existenţiale ieşite din comun” (PS Mihai FRĂŢILĂ), „Inima care a îngemănat Apusul şi Răsăritul” (Pr. Constantin-Valer NECULA), „A fi mai bun” (Pr. Cristian-Vladimir LANGA), „A păşi dincolo” (Andrei PĂTRÎNCĂ); Postfaţă: „«Vladimir Ghika, un catolic ortodox». De ce acest proiect?” (Claudia STAN).

„Dacă data de 31 august 2013 – se arată în Cuvântul înainte –, prin beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, a însemnat începutul cultului public adus lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului martir Vladimir, data publicării acestor gânduri poate reprezenta începutul unui efort de studiu interconfesional al scrierilor acestei mari personalităţi. Obiectul analizei prezente este cât se poate de profetic şi providenţial ales, chemând în dialog persoane care aparţin canonic de diferite comunităţi religioase, cu convingeri pe care unii le pot numi diferite, alţii complementare.”

Deşi în format mic, de buzunar (şi la un preţ corespunzător), volumul apare în condiţii grafice deosebite, fiind ilustrat cu desene originale ale Monseniorului Vladimir Ghika, păstrate în Arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Claudia STAN (n. 1968), iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, este jurnalist catolic şi autor al volumelor: 9 argumente creştine împotriva «Codului lui Da Vinci» (2006) şi De ce sunt preot. 15 dialoguri îndrăzneţe (2010). Conceptul grafic şi tehnoredactarea aparţin Cristinei Grigore.

Ediţie broşată, cu fotografii de arhivă şi desene de Vladimir Ghika

15.06.2014

A propos de Bienheureux Vladimir GHIKA (44)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 26 Ed. Beauchesne - a écrit:
“L’humilité est la meilleure préparation à l’agonie.” 

 Dans la parabole du mauvais riche et du pauvre Lazare (Lc16, 19-30), le mauvais riche n’a pas fait preuve de beaucoup d’humilité durant sa vie terrestre, ni même peu avant sa mort en faisant bonne chère tous les jours et après sa mort, il souffre terriblement en enfer.
Jésus, à Gethsémani (Mt26, 36-46), pressentant qu’il allait quitter ce monde, a remis sa volonté entre les mains de Dieu son Père. Il a souhaité échapper à sa Passion (v.39 et v.42) mais immédiatement après il a abandonné sa volonté propre.
Étienne, tandis qu’on le lapidait, remet sa volonté entre les mains de son Seigneur Jésus Christ. (Ac7, 59) “Et pendant qu’on le lapidait, Étienne priait et disait: “Seigneur Jésus, reçois mon esprit.”” Étienne aussi donc abandonne sa propre volonté pendant son agonie.

 L’écriture divine nous le dit: “Quiconque s’exalte sera humilié, et qui s’humilie sera exalté.” (Mt23, 12; Lc14, 11; Lc18, 14) Cette sentence montre bien que l’humilité est la meilleure préparation à l’agonie. Le psalmiste le dit encore en Ps130(131), 1): “Seigneur, je n’ai pas le cœur fier, ni le regard hautain; je n’ai pas pris un chemin de grandeurs, ni de merveilles qui me dépassent.” Mais pourquoi ? dit la Règle de Saint Benoît au chapitre 7 (RB7, 4). C’est que “Si je n’avais pas d’humbles sentiments, si j’exaltais mon âme, tu la traiterais comme un nourrisson qu’on sèvre de sa mère.” (même psaume, v.2)
Dans ce même chapitre de la Règle, le Père des moines d’occident compare notre vie à cette échelle qui apparut en songe à Jacob et sur laquelle il voyait des anges descendre et monter. (Gn28, 12) Si nous voulons donc atteindre le sommet de la plus haute humilité et parvenir à cette exaltation céleste où l’on accède par l’humilité présente, il faut dresser et gravir par nos actes cette échelle. (RB7, 5-6)
 A SUIVRE...

02.06.2014

Roma: Vladimir Ghika, comemorat şi omagiat, la 60 de ani de la martiriu


Monseniorul Vladimir Ghika continuă să fie o punte de legătură între cele două ţări şi culturi atât de dragi lui: România şi Franţa. Doi ambasadori – Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun şi Bruno Joubert, Ambasadorul Franţei pe lângă Sfântul Scaun – au avut iniţiativa de a omagia figura unică a Fericitului Vladimir Ghika, la 60 de ani de la martiriul său, din 16 mai 1954.

Seara de comemorare şi omagiere a Monseniorului Ghika a avut loc la Institutul Francez din Roma, luni, 26 mai, la ora 18.30, prin trei expuneri care au reliefat figura unică a celui supranumit de către Pius al XI-lea „Marele Vagabond Apostolic".

Doamna Clémence de Rouvray, din Paris, istoric şi cercetător, a vorbit despre Vladimir Ghika şi Jacques Maritain, relatând despre cooperarea spirituală, apostolică şi intelectuală dintre cele două personalităţi, aşa cum reiese din scrisorile Monseniorului către filosoful francez de care a fost legat printr-o prietenie durată un sfert de secol.

Preasfinţitul Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a rememorat mistuitorul martiriu al Fericitului Vladimir, care de-a lungul vieţii sale preoţeşti a privit spre posibilitatea de a muri pentru Cristos ca spre cea mai mare onoare şi har spre care ar putea spera un slujitor al Mântuitorului.

Domnul ambasador Bogdan Tătaru-Cazaban a prezentat figura fascinantă a Monseniorului Vladimir Ghika din perspectiva vieţii sale misionare, de slujire a celor săraci acolo unde îl chema zelul apostolatului carităţii, în diferite ţări, chiar şi în cele mai îndepărtate locuri ale planetei, evidenţiind totodată calităţile sale diplomatice şi autentica sa vocaţie de a crea punţi între oameni şi naţiuni.

Comemorarea de la Roma a Monseniorului Ghika – moderată de domnul Nicolas Bauquet, directorul Institutului Francez din Roma – s-a bucurat de o prezenţă numeroasă. Laici români, francezi şi italieni, persoane consacrate – de la studenţi în teologie, călugări şi călugăriţe până la înalţi ierarhi – au avut parte de un moment special în amintirea Monseniorului Ghika şi de amintire a Fericitul care continuă să rămână un far spiritual, cultural şi diplomatic pentru oameni şi naţiuni în toate anotimpurile existenţei.

Anca Mărtinaş Giulimondi
(www.arcb.ro)

19.05.2014

IN MEMORIAM Pierre Hayet



    În dimineaţa zilei de 8 mai, domnul Pierre Hayet a fost chemat de către Domnul la viaţa veşnică. Pentru acest ultim moment din viaţă a fost pregătit, a dorit şi a plecat liniştit având conştiinţa împăcată că şi-a împlinit bine misiunea pe acest pământ. Simţind că se apropie de sfârşitul vieţii pământeşti, a spus soţiei şi celor doi fii care au venit în vizită la căminul din Chatillon sur Seine ,unde era internat de aproape un an şi jumătate, că se apropie ziua plecării şi ziua întâlnirii cu Fericitul Vladimir Ghika, pentru care în ultimii 26 de ani din viaţă, împreună cu soţia au răspuns unei chemări unice, să-l facă cunoscut pe Vladimir Ghika şi să susţină cauza pentru beatificare.
    Nu de mult timp, fiind pensionar, se întreba ce să facă, el care era un om cult inteligent si activ, trebuia să-şi schimbe stilul de viaţă, chiar şi domiciliul. Intr-o zi, o doamnă îi oferă pentru lectură o carte nouă, ştiind că se va bucura. Era cartea Memoria tăcerii , scrisă de Elisabeth de Miribel, fosta secretară a lui Charles de Gaulle. Domnul Pierre a rămas fascinat de personajul principal al cărţii, adică de Monseniorul Vladimir Ghica. Spre surprinderea lui, constată că este vorba de un om care a trăit ca un sfânt şi a murit ca un adevărat martir. Această carte a trezit în el dorinţa de a cunoaşte mai bine viaţa şi opera Mons. Ghika, pentru ca în felul acesta să-l facă cunoscut în lume. Cunoaşte multe nume despre care se vorbeşte în carte, persoane care l-au cunoscut sau care au colaborat cu Vladimir Ghika. Entuziasmul din el a devenit un ideal şi un scop în viaţă. Ar fi putut să rămână cu admiraţia şi să nu facă nimic. Ce bine că a luat în serios şi s-a apucat de treabă! De fapt ce a făcut? Nici el nu ştia la ce se angajează şi cum se va termina. A pornit de la zero şi a ajuns, după ani şi ani de muncă, să ne ofere documentele necesare pentru a promova cauza de beatificare a Mons. Vladimir Ghika. A început să caute şi să ia contact cu persoanele pe care le cunoştea, a întrebat pe fiecare ce ştie despre Ghika, ce alte persoane mai pot fi contactate, ce amintiri, obiecte, manuscrise, fotografii etc. pot fi recuperate şi adunate în arhiva Fundaţiei Vladimir Ghika, pe care o infiinţase în acest scop. La început prietenii şi chiar cei din familie îl acuzau că exagerează, că va fi timp pierdut şi o muncă fără succes.
    Dar nu a fost aşa. Domnul Pierre nu a luat în serios ce spuneau ceilalţi, a continuat cu fermitate şi încăpăţinare ceea ce şi-a propus, continuă să caute, să călătorească în acest scop pe urmele Mons. Ghika, să scrie, să dea telefoane, să cumpere documente, obiecte, fotografii etc...Devine cunoscut în localitate ca fiind omul care susţine cauza unui preot martir de origine română, dar care a avut o activitate culturală, diplomatică şi un apostolat rodnic la Paris şi în apropiere de Chatillon sur Seine, la Auberive. Propune introducerea cauzei pentru beatificare cardinalului din Paris, scrie la Roma, vine şi la Bucureşti, insistă, nu se descurajează. Din corespondenţa pe care am avut-o ani de zile se poate înţelege că de multe ori era nerăbdător. A trebuit să treacă mai bine de douăzeci de ani de muncă, cercetare, strângeri de mărturii şi documente, articole în presă conferinţe, traduceri, publicaţii, emisiuni la radio şi televizor etc... Iniţiativa şi contribuţia familiei Hayer a fost providenţială.
    Bucuros şi convins că ceea ce a început şi a susţinut zeci de ani se continuă cu succes la Bucureşti, decide ca toată arhiva Vladimir Ghika să fie donată Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, spunând: nu pentru mine am muncit 26 de ani, pentru Monseniorul Ghika care este al vostru, pentru voi donez tot ce am despre Ghika, noi am început, voi aţi continuat, am încredere că sunteţi singurii care puteţi preţui munca şi investiţia noastră. Epuizat de muncă, obosit şi slăbit de puteri, primeşte vestea beatificării cu cea mai mare bucurie şi fericire. Asemenea bătrânului Simeon a putut să spună: de acum pot să mor fericit. Cum a trăit, aşa a murit: cu gândul la Fericitul Vladimir Ghika. Putem crede că acum este în împărăţia lui Dumnezeu împreună cu fericitul Vladimir Ghika, mijlocitorul nostru din cer. Dumnezeu să-l răsplătească cu viaţa şi fericirea veşnică!
Bucuresti, 16 mai 2014 
Pr. Ioan Ciobanu

28.04.2014

A propos de Bienheureux Vladimir GHIKA (43)

Michel PRAT, oblat bénédictin

Monseigneur Vladimir Ghika, dans son livre “Pensées pour la suite des jours” - page 26 Ed. Beauchesne - a écrit:
“vous me serez plus reconnaissants de vous avoir permis un mouvement généreux que du plus grand don que je pourrais vous faire. Car le plus joyeux présent qu’on puisse offrir à une âme, c’est de lui donner une bonne action à accomplir.” 
 Quand on fait une bonne action, c’est l’autre, bénéficiaire de la bonne action, qui reçoit le cadeau. Ce cadeau ne pourra pas nous être enlevé puisque l’autre en a bénéficié une fois pour toutes. Le présent que l’on a reçu, “avoir la possibilité de faire une bonne action pour un autre”, est donc le plus joyeux présent que l’on pouvait recevoir. Personne ne pourra nous l’enlever, ni un voleur, ni les petites bêtes, ni les intempéries. On rencontre ce thème dans le discours sur la montagne en Mt5, 14-16 et Mt6, 19-21. 
Mt5, 16: “Ainsi votre lumière doit-elle briller devant les hommes afin qu’ils voient vos bonnes œuvres et glorifient votre Père qui est dans les cieux.” On allume une lampe pour la mettre sur le lampadaire afin qu’elle brille pour tous ceux qui sont dans la maison(v.15) et que les hommes voient nos bonnes œuvres.
En nous voyant faire ces bonnes œuvres, ces bonnes actions, les hommes glorifient notre Père qui est dans les cieux. C’est ce qui se passe en Mt9, 8: les foules voient Jésus guérir un paralytique et elles glorifient Dieu. “A cette vue, les foules furent saisies de crainte et glorifièrent Dieu d’avoir donné un tel pouvoir aux hommes.”
 Jésus demande à ses disciples de ne pas amasser les trésors, les présents pour soi sur la terre où la mite et le ver consument, où les voleurs percent et cambriolent.(Mt6, 19) Quand on fait une bonne action, la récompense est au ciel, elle se situe au niveau de l’amour réciproque qui naît avec notre prochain, bénéficiaire de notre bonne action. En Mt10, 1-10, on retrouve cette idée. Inutile aux disciples de se faire un trésor sur terre en se procurant or, argent, menue monnaie pour leur ceinture, deux tuniques, sandales ou bâton. L’annonce de la Bonne Nouvelle est gratuite, la récompense est au ciel.

 A SUIVRE...

09.04.2014

Fericitul Vladimir Ghika binecuvântează locul martiriului său

Ziua de 9 aprilie 2014, a marcat revenirea Monseniorului Ghika în locul în care a dat mărturia supremă a credinței sale: închisoarea de la Jilava – Fortul 13. Aici, în urmă cu 60 de ani, pe data de 16 mai, după un an de anchete dure și o iarnă în celulele umede din acest loc sumbru, își dădea sufletul Vladimir Ghika „cu conștiința împăcată că a făcut tot ce a putut pentru adevărata Biserică a lui Cristos, în timpuri triste…”. Relicva Fericitului, în racla de la beatificare, a însoțit un grup de liceni de la Colegiul Sf. Iosif din București, aflați în săptămâna „școala altfel”. A fost mai mult decât o lecție, a dorit să fie o binecuvântare, ca o exorcizare a trecutului deschizânt prin, prezentul unei zile adevărate de primăvară, noi orizonturi spre viitorul acestor tineri. Ca și în anii 40, Monseniorul a fost un maestru, indicând erorile cu delicatețe dar fermitate, descoperind adevărul despre Prezența lui Dumnezeu chiar și în acest loc despre care spusese că este sfânt „și eu nu știam!” Îndrumați de domnul Comisar Cristian Micu și de ghizii Asociației Familiilor Catolice Vladimir Ghika, Iulian Oanță și Laura Florean, în labirintul de celule din Fortul 13, tinerii și profesorii lor au putut înțelege mai bine ce a însemnat detenția politică și exterminarea pusă în practică de reginurile totalitare, în special cel comunist. După Sfânta Liturghie din 6 noiembrie 2010, celebrată de Arhiepiscopul Ioan Robu cu peste 80 de preoți, și evocarea din ajunul beatificării din 31 august 2013, acest moment marchează voința de a susține planul de a trasforma acest spațiu într-un memorial deschis publicului. Aici au murit martiri sau pe aici au trecut spre martiriul lor majoritatea celor pe care Biserica Catolică i-a declarat sau îi va declara fericiți. Și cum „sângele martirilor este sămânța creștinilor”, mărturia lor este menită să scoată de sub tirania relativismului și a noului materialism noile generații de creștini de la noi din țară. Fericite Vladimir Ghika, roagă-te pentru noi!

GALERIE FOTO A VIZITEI!

13.02.2014

I militi ignoti della fede - "La nostra fede è la nostra vita: Romania"

La puntata del 31 gennaio 2014 de "I militi ignoti della fede" dal titolo "La nostra fede è la nostra vita: Romania. Gli anni del terrore". Il programma va in onda ogni venerdì alle 21.20. La serie di documentari dedicati alle persecuzioni subite dai cristiani firmata da Pupi Avati. Il programma di un'ora racconta la storia degli uomini e delle donne che hanno difeso la libertà, e in essa la Chiesa, opponendosi all'ideologia totalitaria comunista anche con la vita. Questa sera, 31 gennaio alle ore 21.20, andrà in onda "Romania, gli anni del terrore". Tv2000 è visibile sul canale 28 del digitale terrestre , 18 di TvSat, 138 Sky e in streaming su www.tv2000.it. Per rivedere le puntate andate in onda basta andare nel canale ufficiale di Tv2000 su YouTube (www.youtube.com/tv2000it).

25.01.2014

„Vladimir Ghika, un catolic ortodox. O postfaţă în cheie semantic-teologic-spirituală”

MARIA FRANCISCA BĂLTĂCEANU
pentru „Vladimir Ghika, un catolic ortodox” este un proiect Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).

[...] Deci era „catolic” doar cine era „ortodox”; sau era „ortodox” doar cine era „catolic”; ambii termeni se refereau la realitatea comună! E bine să ne reamintim „cum era la început”. Poate că acest simț al unității primordiale, chiar dacă „accidentate” pe parcurs, îl „locuia” pe Vladimir Ghika. S-au spus multe despre felul cum îl caracteriza sentimentul stringenței eforturilor pentru unitate, despre lucrarea lui polimorfă pentru unitate, fiecare aspect al ei putând să ne inspire. De altfel, cei care l-au cunoscut afirmă că „prin origine, prin cultura sa dublă, prin relațiile sale, prin mentalitatea sa, personalitatea sa era un simbol viu al unirii între Răsărit și Apus” (Suzanne-Marie Durand). [...]

Pentru lectura integrală a textului accesați: „Deus meus in te confido”

Omul ecumenic

Pr. Ioan Ciobanu
Cf. Actualitatea Creștină nr. 1 din 2006

[Vladimir Ghika, pe baza documentelor istorice, a explicat şi afirmat catolicitatea ca ortodoxie]... aşa cum fusese de la început în Biserica lui Cristos nedespărţită. Argumentul lui s-a dovedit a fi profetic, după aproape un secol, în uriaşul strigăt UNITATE! UNITATE! UNITATE! pronunţat de sutele de mii de români - catolici şi ortodocşi- cu prilejul istoricei Liturghii celebrate de Papa loan Paul al ll-lea în aer liber la Bucureşti, 9 mai 1999. Monseniorul Ghika este un adevărat înaintemergător pe drumul ecumenismului, un adevărat prinţ al ortodoxiei şi al catolicismului, al spiritului ecumenic şi al carităţii, al curajului şi jertfirii de sine, un filozof şi teolog, un om al faptelor, al cărui exemplu suntem chemaţi să-l urmăm şi de care putem fi mândrii pretutindeni. Acest slujitor al lui Dumnezeu, Vladimir Ghika, cel care prin vocaţie divină a reuşit să îmbine armonios Orientul cu Occidentul, să mijlocească într-un viitor cât mai apropiat unirea tuturor creştinilor, ca să fim ca la început, o singură turmă şi un singur păstor, spre slava lui Dumnezeu.

Pentru lectura textului întreg accesați www.vladimirghika.ro.

24.01.2014

Dialogul ecumenic din perspectiva lui Vladimir Ghika

Pr. Dr. Wilhelm Dancă
în Actulalitatea Creștină nr 2 din 1997


... Fără a desconsidera importanţa aspectelor doctrinare ale problemei şi efortul care se depune pentru lămurirea lor, credem că cea mai scurtă cale pentru unirea creştinilor este sfinţenia personală în spiritul rugăciunii Tatăl Nostru, în Spiritul lui Cristos care, «cu preţul sângelui, pentru o viaţă nouă şi pentru o Viaţă veşnică, ne-a dăruit un Tată în ceruri şi fraţi pe pământ» (V. Ghika, Gânduri pentru zilele ce vin. Convorbiri spirituale, Dacia, Cluj-Napoca 1995, pp. 235-236).
 Astfel, în zilele ce vin, după ce am privit Cerul şi am rostit un Tatăl Nostru, avându-1 pe Dumnezeu în inimă, să privim spre pământ şi, tainic, să spunem cu Monseniorul Ghika: «Fratele nostru care eşti pe pământ/ Binecuvântat fie numele tău pentru noi,/ Vie împărăţia ta în noi înainte de moartea noastră/ Să facem, noi doi, o singură voinţă, cea a lui Dumne-zeu,/ şi ca în cer ne va fi pe pământ».
 Aşa să fie! Şi oare de ce n-ar fi aşa?

Pentru lectura integrală a textului accesați www.vladimirghika.ro

23.01.2014

Vladimir Ghika, culegător de inimi

de Cristina Grigore

Vladimir Ghika recolta inimi, 
alinând foamea, frigul şi 
sufletele anxioase ale deţinuţilor 
(Petre Pandrea)

„Doctorul de suflete”, Vladimir Ghika, „păşea aerian, la tribunalul militar Malmaison, pe culoarele sordide ale închisorilor Văcăreşti şi Jilava, aducând alinare, pachete cu mâncare, cu veşminte, crucifixuri şi cărticele, fără a se uita la confesiune, clasă sau rasă”. Mărturia îi aparţine lui Petre Pandrea, jurist şi scriitor, ales, odată cu monseniorul Vladimir Ghika, în noiembrie 2013, membru post-mortem al Academiei Române.
Petre Pandrea, aşa cum relatează în „Epistola mandarinului valah despre monseigneurul Vladimir Ghika”*, din  august 1955, îl cunoscuse pe Monseniorul Vladimir Ghika încă din vremea adolescenţei: „Aveam 11 ani şi Monseigneurul depăşise patruzeci. Povestea vieţii lui m-a fascinat din mica adolescenţă şi până azi, când am depăşit şi eu jumătate de secol”; „timp de patru decenii, viaţa şi mesajul Monseigneurului s-au împletit cu viaţa noastră spirituală, a micilor mandarini valahi din generaţia mea”.
Din 1938, însă, aveau să se întâlnească des, în Biblioteca Academiei Române ori pe culoarele închisorilor Văcăreşti şi Jilava. „Eu puteam colinda curţile marţiale, ca o îndatorire profesională. M-am întrebat, dintru început, ce caută printre noi monahul catolic? Nici nu făcea măcar prozelitism. Eu eram în branşă, fusesem deja un prinţ al liberei profesiuni jurnalistice şi eram ameninţat să ajung un prinţ al avocaturii libere, îmbuibat, îngrăşat cu aur şi glorie, nesimţit şi nesimţitor la durerile pacienţilor, ca atâţia medici şi avocaţi cu clientelă multă şi cu osânză la creier. Pilda lui Vladimir Ghika mi-a evocat, ani în şir, pe bunul samaritean, mi-a amintit de valoarea inestimabilă a carităţii, a trezit coarda milei într-o harfă ameninţată de rugină sau putregai”.
„Mă aflam în chinuri sufleteşti cumplite – mărturiseşte Petre Pandrea. Nu rezolvasem problema lui Dumnezeu, deşi m-am gândit zece ani, începând din odăiţa mea de student la Berlin, în ianuarie 1927, zi de zi, pe textul sacru, tradus de pe textele filosofilor. Meditasem la Paris, în 1928, pe Jacques Maritain şi pe Berdjaev, pe ultimul H. Bergson, prietenii de la Paris ai lui Vladimir Ghika. El se afla cu mine, acum, în Bucureşti, cot la cot, în leprozeriile penitenciare valahe, sub dictaturi turbate, pentru a pansa, pentru a ajuta, el, doctor al sufletelor, mereu verde şi senin, eu, doctor juridic de leproşi comunişti, biet om ameninţat de uscăciune intelectuală. Tânărul şchiopăta în urma unui bătrân falnic, ca un brad argintiu carpatin.
Lumea trebuie să ştie: Monseigneurul Vladimir Ghika a ajutat cu alimente şi veşminte pe deţinuţii politici comunişti, aflaţi în puşcăriile regelui Carol II şi ale Mareşalului Antonescu. De ce o făcea? Era simpatizant comunist sau democrat progresist, cum eram eu? Nu. De ce ajuta pe sioniştii arestaţi? Era exclus să-i convertească. De ce se interesa de baptişti şi de numeroasele secte protestante (…)?
Eu puteam recolta în tribunalele penale glorie şi arginţi. Era meseria mea.
Ce recolta Vladimir Ghika? (…) L-am studiat cu atenţie şi din depărtare, eu, izolat şi claustrat în Turnul meu de Ivoriu şi de mandarin, detaşat deja de clase sociale şi ideologii, solitar şi trist, amestecat printre oameni, cu surâsul politeţii şi al distanţei clare, cu platoşa dispreţului, cu pumnalul sarcasmului arghezian la brâul roşu, oltenesc.
Vladimir Ghika recolta inimi, alinând foamea, frigul şi sufletele anxioase ale deţinuţilor. (…) Recolta risc, caritate şi pildă de bun samaritean! Pilda lui mi-a dat de gândit şi m-a fortificat. Omul planetar venise să stea în leprozeriile valahe, ca să ajute.
Pescuise şi sufletul meu. (…) Din acel moment, l-am înţeles şi l-am iubit”.


* (Din volumul Petre Pandrea, Crugul mandarinului. Jurnal intim 1952 – 1958, Editura Vremea, 2002)

22.01.2014

Încercări de a se ajunge la o singură turmă şi un singur păstor

Din „Rugați-vă toți pentru mine...” Monseniorul Vladimir Ghika și martiriul său, de Florentina-Aida Bătrânu (Ed. ARCB, București 2013)

Trebuie amintit faptul că Monseniorul Vladimir Ghika a intrat în vizorul serviciilor speciale încă din vara anului 1945 ca vizitator al Institutului “Augustinum” şi conform unui alt material informativ aflăm că probabil în toamna aceluiaşi an a luat fiinţă la acest institut un comitet catolic din care făcea parte şi Monseniorul Ghika şi care avea să organizeze diferite conferinţe pentru o perioadă de 16 săptămâni (C. VASILE, Monseniorul Ghika în atenţia serviciilor de informaţii (1945-1948), în I. CIOBANU, A trăit şi a murit ca un sfânt!, Ed. ARCB, p. 26-30.). Monseniorul ţinea lunar un fel de şedinţe ecumenice pe care le numea “încercări de a se ajunge la o singură turmă şi un singur păstor”, în strada Batiştei, la sediul episcopului Aftenie, unde participau laici, dar şi preoţi ortodocşi. Pentru problema Bisericii, Monseniorul recomanda volumul al III -lea al lucrării “Le Christianisme et les temps présents” de Bougaud, scrisă în 1873, pentru că:

 “e bine scrisă şi atunci rămâne actuală, apoi pentru că Isus este alfa şi omega, iar modernismul, oricât de modern ar vrea să fie, va trebui să se încadreze, în mod inevitabil, în coordonatele alfa şi omega, trasate de Isus o dată pentru totdeauna” ( H. COSMOVICI, Monseniorul, Ed. Glaxia Gutenberg, p. 50.).

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici afirmă despre Monseniorul Vladimir Ghika, că era o personalitate:

 “forte şi luminoasă cu o înfăţişare firavă, de o fragilitate aparentă, uneori îngrijorătoare […] cu aspectul său de ascet bizantin, cu privirea blândă, dar pătrunzătoare, cu vocea liniştită şi liniştitoare […] de la el am învăţat să fiu tolerant […] era de un ecumenism remarcabil […]. L-am văzut slujind în rit roman, dar şi în rit bizantin, deşi prin barba sa lungă ce o purta semăna mai mult a călugăr atonit decât cu un ierarh al Bisericii Apusene”( I. CIOBANU, A trăit şi a murit ca un sfânt!, Ed. ARCB, p. 74.).

21.01.2014

Lucrând pentru unitatea Bisericii

Vladimir Ghika: „profesor de speranță”, Ed. ARCB, București 2013, pp. 100-101.

[Vladimir Ghika a deschis] o nouă cale istoriografiei române.
Trebuie subliniat totuși că era însuflețit nu de un interes pur istoric, nici de vreo mândrie aristocratică, ci, în această activitate ca și în toate celelalte, de conștiința misiunii sale de a lucra pentru unitatea Bisericii: de a apropia țara sa de Roma, de a face cunoscute în România legăturile care s-au țesut între ele în trecut, ca bază pentru viitor. Unul dintre biografii săi sintetizează astfel această orientare a activității sale și reacțiile pe care le-a suscitat: „Notele sale, trei mii de pagini cu scrisu-i mărunt, se refereau mai ales la relațiile dintre Biserica Romei și Principatele Române, la alianțele dintre prinții catolici și domnitorii Moldovei și Valahiei, la soțiile catolice ale unor boieri și chiar la unele profesiuni de credință catolică ale acestora din urmă. Știa că patriotismul anumitor scriitori ortodocși se speria de aceste descoperiri, dar avea încredere și în valoarea bunei credințe a unor istorici tineri pentru a trage concluzia, a arăta că schisma dintre cele două Biserici era mai mult aparentă decât reală, a facilita, într-un cuvânt, unirea dintre ele.“(M. de Galzain, Une âme de feu, pp. 26-27.)
În 1904, pe când se afla la Salonic, Providența i-a rezervat o descoperire care mergea în același sens: o descrie într-o scrisoare către același Ioan Bianu, directorul Bibliotecii Academiei Române:
„[...] Tocmai am făcut o adevărată descoperire istorică, pe care Academia, mai înstărită decât mine, va fi în stare, poate, să i-o răpească posesorului. [...]
Este manuscrisul foarte îngrijit, caligrafiat cu cerneală neagră și cu cinabru, al unei traduceri slavone a Urmării lui Isus Cristos realizată în 1646 de Udriștea Năsturel pentru fiul său. [...] Textul este scris de un anume Christoforovici, preceptorul copilului, pe care îl iubește, spune el în notă, «ca pe sufletul său». În alt loc se spune că traducerea a fost făcută după textul latin.
Un ex-libris cu o stemă curioasă încheie lucrarea. Are formatul aproximativ in-12. Era legat în lemn (probabil acoperit odinioară cu plăci de metal, cu piele și cu emailuri sau pietre scumpe, după 
moda timpului), numai una din părțile legăturii în lemn mai subzistă. Primele pagini lipsesc. Avem, poate, de regretat astfel pierderea unei prefețe de înalt interes istoric. Așa mutilată cum e, este una din piesele cele mai interesante pe care mi-a fost dat să le văd. Mărturisesc că n-am atins fără emoție aceste pagini ale «celei mai frumoase cărți ieșite din mâna omului, pentru că Evanghelia nu de acolo a ieșit», venită în contact, acum aproape trei veacuri, cu sufletul românesc (reprezentat aici de familia unuia din cei mai mari domnitori ai noștri) [...].
Personalitățile care se leagă de această carte, natura ei, conținutul ei, toate acestea fac din ea una din cele mai prețioase mărturii ale trecutului nostru; ar fi foarte regretabil dacă Academia noastră nu ar poseda-o.“ (Scrisoare a lui V. Ghika către Ioan Bianu, 16 iulie 1904 (Biblioteca Academiei Române, fond Bianu).

În cele din urmă, Biblioteca Academiei Române a reușit să cum- pere acest manuscris al unei lucrări foarte importante în istoria apropierii spirituale dintre Răsărit și Apus; Urmarea, tradusă în românește, figurează într-adevăr printre cărțile cele mai bine cunoscute și folosite în monahismul ortodox din România. A fost mai întâi tradusă de greco-catolici (A Thomii dela Câmp, De Urmarea lui Hristos, patru cărți, Tiparul seminarului, Blaj, 1812, trad. Samuil Micu), apoi în mediu ortodox (Urmare lui Iisus Hristos, Tipografia lui I. Kopainig, 1845, trad. Gavril Munteanu; reeditată în 1901, 1938, 1944), tot pornind de la originalul latin; mai multe traduceri au fost făcute în mediul catolic (1902, 1932), cea mai recentă datorându-i-se lui Andrei Brezianu (1992).

20.01.2014

„Vladimir Ghika, un catolic ortodox”

Un proiect Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2)

din „Cuvânt înainte” de
pr. Francisc Ungureanu

Dacă data de 31 august 2013, prin beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, a însemnat începutul cultului public adus lui Dumnezeu prin mijlocirea preotului martir Vladimir, data publicării acestor gânduri poate reprezenta începutul unui efort de studiu interconfesional al scrierilor acestei mari personalități care a fost Vladimir Ghika. Obiectul analizei prezente este cât se poate de profetic și providențial ales, chemând în dialog persoane care aparțin canonic la diferite comunități religioase, cu convingeri pe care unii le pot numi diferite, alții complementare.

Vladimir Ghika s-a făcut catolic ca să fie mai ortodox. Este o afirmație pe care o citim pentru prima dată în biografia din 1961 (Éd. Beauchesne) – „Une âme de feu, Monseigneur Vladimir Ghika” de Michel de Galzain, scrisă după documentele reunite de Mons. Octavian Bârlea. Acesta din urmă, rector al Misiunii Greco-Catolice, împreună cu mulți dintre fiii spirituali ai Monseniorului, va organiza la Paris chiar în 1954 o mare conferință dedicată celui despre care aflaseră că a murit în închisoarea comunistă. Arhiva Bârlea de la Colegiul roman „Pio Romeno” păstrează vestigiile acestui mare eveniment și o parte din documentele pe care le adunase pentru biografia celui considerat deja de atunci martir.

Pentru textul integral al proiectului accesați și urmăriți: http://klaudiastan.wordpress.com

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti