11.06.2009

București, 17 mai - cu ochii Claudiei Stan

Din ultimul număr (6/2009) al Revistei Actualitatea Creștină aflăm de la Claudia Stan:
"Duminică, 17 mai, Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika a organizat comemorarea a 55 de ani de la trecerea la Domnul a patronului său spiritual. Manifestarea a început la ora 17:00, cu recitarea rugăciunii Rozariului și cântarea Litaniei Lauretane la mormântul Monseniorului, din cimitirul Bellu Ortodox, moment la care au participat aproximativ 50 de persoane, sub îndrumarea pr. Fabian Măriuț (responsabil cu pastorația familiilor în Arhidieceza de București), pr. Niculae Farcaș (paroh al parohiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus), pr. Petrică Boroș (vicar la la aceeași parohie).
A urmat Sfânta Liturghie în biserica parohiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus, prilej cu care, la predică, părintele Fabian Mãriuț a evocat figura martirului Vladimir Ghika, prinț, preot și apostol al lui Isus Cristos, torturat și ucis pentru fermitatea mãrturisirii credinței creștine în temnița comunistã de la Jilava.
După Liturghie, participanții la comemorare, în număr de aproximativ 80, s-au întâlnit în amfiteatrul Colegiului Romano-Catolic Sfântul Iosif pentru a asculta mărturiile impresionante a trei persoane care l-au cunoscut, direct sau indirect, pe Mons. Ghika. Prima dintre acestea, sr. Josefa Erdeș, călugăriță oblată asumpționistă, a revelat figura Monseniorului ca personaj erudit și carismatic, așa cum a avut privilegiul să-l cunoască prin participarea la catehezele pe care el le prezenta tineretului catolic, spre sfârșitul anilor ’40, prin vizitele făcute bolnavilor din spitalul Panduri (unde sr. Josefa slujea ca soră medicală), prin influența avută asupra unor convertiri.
Al doilea invitat care a evocat figura Monseniorului a fost domnul Emanuel Cosmovici, care l-a cunoscut indirect, din relatările părinților săi, fii spirituali ai acestuia. La final, domnul doctor Yves Cernea a dat o mărturie deosebit de emoționantă, în care a rememorat anii studenției, care i-au prilejuit nu numai intrarea în cercul de fii spirituali ai Monseniorului, ci și o convertire profundă la Cristos, prin mijlocirea aceluiași slujitor al lui Dumnezeu.
Toți cei trei invitați l-au evocat pe Monsenior ca pe un preot exemplar, cu o viață de o sfințenie unanim recunoscută, cinstindu-i jertfa pentru credința catolică, emblematică pentru mărturisirea creștină în vremurile comuniste și exprimând nădejdea că Biserica îl va ridica pe Monsenior, cât mai curând, la cinstea altarelor."
Claudia Stan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interviu cu Pierre Hayet

Mgr Ghika au Collège des Bernardins

Memorialul Muzeu Mons. Vladimir Ghika

ABMVG Paris - 17.11.2012

Radio Maria Italia parla di Vladimir Ghika

Monseniorul sub nameti, 02/2012

PARIS, AMBVG, 26 XI 2011

Comemorarea inceputului calvarului Monseniorului cu o expozitie la Catedrala Sf. Iosif din Bucuresti

Arhiepiscopul Ioan Robu a celebrat 67 de ani de viața în "compania" Monseniorului

6 noiembrie 2011, Arhiepiscopul Ioan Robu despre Monseniorul

Conferinta domnului Andrei Brezianu la Montreal

Foto Montreal 3/09/2011

Comemorare mons. Vladimir Ghika

Lansare carte MONSENIORUL

Cuvântul domnului academician Eugen Simion

Cuvântul domnului profesor Neagu Djuvara

Cuvântul doamnei conferenţiar Monica Broşteanu

Cuvântul domnului cercetător Emanuel Cosmovici

Cuvântul doamnei profesor Francisca Băltăceanu

Cuvântul doamnei cercetător Lucia Teodor

Cuvântul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti