Postări
A.C.: Cum l-aţi cunoscut pe Mons. Ghika?
M.V.: L-am cunoscut pe Mons. Ghika datorită părintelui Ioan Dragomirescu, paroh la Câmpina între 1952-1977. Cred că eram elevă sau studentă. Mi-a împrumutat o carte care m-a marcat profund: Une flamme dans le vitrail, de Yvonne Estienne, fiica spirituală a Monseniorului. După acea lectură, el devenit pentru mine ca o lumină care prin- dea viaţă, o prezenţă, un prieten, şi nu m-am îndoit nicio clipă că am de-a face cu un sfânt. La Bucureşti, am cunoscut persoane care au avut ocazia să-l cunoască: Oana Seceleanu, Marie Thérèse Cernea, Horia Cosmovici, Bruder Augustin, Emanuel Cosmovici, părintele Sebastian ...
Andrei Brezianu, care îl cunoştea bine pe Dan, soţul meu, ne-a făcut odată cadou o carte pe care nu o mai am. Se numea Protonotarul. În mod voalat, vorbea de Monsenior. De când m-am stabilit în Germania, cum sunt aproape de graniţa cu Belgia, merg deseori la Sanctuarul Fecioarei Săracilor de la Banneux. Acolo l-am cunoscut pe părintele Raymond Lenain. Fratele lui, Yvan Lenain, îl cunoscuse bine pe Mons. Ghika; făcuse parte din cercul tomist de la Meudon al Raissei şi Jacques Maritain. De la pr. Raymond am aflat mai multe lucruri pe care le ştia de la fratele lui.
Mai târziu, a fost importantă intervenţia părintelui Ciobanu, paroh la Sacré Coeur, unde slujise Mons. Ghika şi de care aparţinusem şi noi. Vizitându-ne în Germania, ne-a îndemnat să-l facem din nou cunoscut pe Monsenior, mai ales în Franţa, unde desfăşurase un apostolat atât de important. Nu prea ştiam cum, dar ... am început! Am primit binecuvântarea ÎPS Robu, care ne-a recomandat Cardinalului Parisului, Mons. André Vingt Trois. Acesta ne-a permis să activăm în Franţa şi ... aşa a început un şir de evenimente împreună cu Maria Sander şi Antoaneta Vlaicu... precum instalarea statuii Monseniorului, executată de Luana Alexe, la Villejuif (Paris), cu ocazia jubileului de 75 de ani de la fondarea parohiei Sfânta Teresa a Pruncului Isus. Este locul în care Mons. Ghika îşi începuse activitatea misionară în acest banlieu al Prisului.
Sunt lucruri care ne-au dat o mare bucurie şi multe haruri pas cu pas şi ... după cum vedeţi, continuă.
Pentru mine, a fost extraordinar să descopăr că în 10 dieceze din Franţa, funcţionează asociaţia Virgo fidelis, mişcare de rugăciune pentru preoţi iniţiată de Monsenior, la care m-am afiliat şi eu. ÎPS Robu a aprobat introducerea asociaţiei Virgo fidelis şi în România, directoriul şi statutul acesteia fiind traduse şi publicate la EARCB în 2010. Peste un an, PS Frăţilă dădea aceeaşi aprobare şi pentru Biserica Greco-Catolică. Astfel, deşi nu l-am cunoscut direct, Monseniorul mi-a devenit apropiat prin ceea ce a lăsat în urma sa.
A.C.: Ce a însemnat pentru dumneavoastră scrierea acestei cărţi?
M.V.: La început nu m-am gândit să scriu o carte, dar voiam să înţeleg care a fost viaţa spirituală a Monseniorului, relaţia lui intimă cu Cristos, rugăciunea, dăruirea sa în iubirea aproapelui. Pas cu pas, totul se lumina şi am început să înţeleg un pic din ceea ce trăise. Era ca şi cum îmi dezvăluia el însuşi secretul vieţii lui. Scrierea cărţii, apoi, a fost o adevărată aventură spirituală şi o meditaţie de zi cu zi. Monseniorul parcă îmi conducea paşii şi mă îndemna să spun şi celorlalţi ce am primit. Am folosit ca surse cărţile şi arhivele indicate în bibliografie şi tot ceea ce am primit indirect de la cei ce l-au cunoscut şi iubit.
A.C.: Citind cartea dumneavoastră, am rămas surprinsă de un lucru: eu nu ştiam prea multe despre Mons. Ghika, nu ştiam multe despre el ca om. Dar am cunoscut persoane care au fost convertite de el şi, deodată, mi-am dat seama că aceste persoane aveau ceva în comun, în felul lor de a fi, de a vedea viaţa ... şi m-am gândit că trebuie să fie moştenirea Monseniorului ... Aţi avut şi dumneavoastră astfel de experienţe?
M.V.: Da, şi eu am acelaşi sentiment, şi în plus, faptul că Mons. Ghika mi-a dăruit o familie spirituală. În primul rând, toţi cei care lucrăm pentru el în cadrul cauzei de beatificare, dar şi mulţi alţii. Împreună, formăm moştenirea sa, dobândită cu preţul vieţii. Cred că aşa se explică extraordinara lui rodnicie, care nu poate veni decât din misterul crucii Mântuitorului.
A.C.: Aţi intitulat foarte frumos cartea: O lumină în întuneric. Acesta ar fi, oare, mesajul pe care Mons. Ghika a vrut să-l lase românilor de azi?
M.V.: Da, asta a fost şi este Monseniorul: o lumină care a ars şi s-a consumat în întunericul vremii lui, dar care continuă să ardă şi în cel al vremurilor noastre. Asemenea lui Isus, Lumina lumii, el ne lasă mesajul inimii lui: o iubire necondiţionată. Şi cred că ar dori să fim şi noi, cât de puţin, reflectarea acestei lumini.
