Monseniorul Ghika şi bolnavii săi

Suntem obişnuiţi ca Biserica să dea importanţă celor suferinzi. Observăm acest lucru şi prin faptul că în decursul anului ne oferă modele de sfinţi care au excelat în grija pentru bolnavi. Faima taumaturgică a unora este atât de mare încât memoria lor este legată strâns de posibilitatea de a obţine încă vindecare sau protecţie. Luna februarie ni-l aduce în prim plan pe sfântul Blaziu, preotul martir prin mijlocirea căruia se cere ocrotire împotriva bolilor de gât. Această lună are însă şi o altă dată importantă care îi priveşte pe bolnavi, aceea a comemorării apariţiei Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, 11 februarie. Am celebrat în acest an a 19-a zi mondială a bolnavului iar Sfântul Părinte pornește în mesajul său pentru această zi de la ceea ce spune sfântul Petru în prima sa scrisoare (2,24): „Prin rănile lui aţi fost vindecaţi”.

Rememorarea rănilor Mântuitorului este făcută de Papa Benedict al XVI-lea în faţa Giulgiului care poartă semnele, Monseniorul Ghika face acelaşi lucru cu o mică relicvă din coroana lui Isus. „Fiul lui Dumnezeu a suferit, a murit, dar a înviat şi tocmai din acest motiv rănile sale devin semn al mântuirii noastre…” (n.1) spune Sfântul Părinte. Mântuirea veşnică poate fi pregustată în acest timp în imediateţea alinării durerilor. Mântuirea are o conotaţie spirituală, apostolul Toma a fost vindecat în necredinţa sa de evidenţa rănilor purtate de Învăţătorul Înviat, dar nu numai. Monseniorul a înţeles că rănile Mântuitorului pot procura şi eliberarea de suferinţele vremelnice. Acest fapt este verificat de numeroasele vindecări procurate de Vladimir Ghika prin aplicarea relicvei şi aplecarea în rugăciune.

Vindecările obţinute au fost cu siguranţă de multe feluri şi mulţi sunt cei care nu au obţinut o vindecare fizică definitivă. Citind teologia suferinţei, aşa cum o prezenta părintele Vladimir, ne dăm seama că probabil nici nu cerea mereu în rugăciune vindecarea corporală. Nu ne propunem aici să facem o listă a bolnavilor îngrijiţi de Vladimir Ghika. Nu vrem să clasificăm sau enumerăm locurile pe unde s-a dedat acestor activităţi. Probabil pentru mulţi cititori ar fi de neînţeles, dat fiind că trăim într-o societate evoluată medical. Acum 100 de ani, pe când tânărul Vladimir, apoi părintele Vladimir, îngrijea bolnavii situaţia era cu totul alta. Ceea ce vă propun spre contemplare este actualitatea preocupării acestei persoane sensibile la durerile aproapelui, ca samariteanul din Evanghelie.

Papa invită pe tineri ca şi pe toţi oamenii de bunăvoinţă să creeze „poduri de iubire şi solidaritate pentru ca nimeni să nu se simtă singur, dar aproape de Dumnezeu şi parte din marea familie a fiilor săi” (n.3). Doar privind rănile lui Isus vom vedea Inima Sa Preasfântă care con-pătimeşte cu fiecare bolnav manifestând în cel mai înalt grad iubirea lui Dumnezeu (cf. n4). Apropiindu-ne de cei bolnavi, ne apropiem de Isus care este acolo cu ei. Apropiindu-ne de cei în suferinţă, îl facem prezent pe Isus lângă ei. El este acolo şi îi mângâie cu mâinile noastre aşa cum o făcea cu mâinile predilecte ale Monseniorului.