IPS Ioan Robu despre Monseniorul (Actualitatea Crestina, 2/2012)

În ultimul număr al revistei Actualitatea Creștină, Arhiepiscopul Ioan Robu alege sa evoce exemplul Monseniorului Vladimir Ghika. Puteti citi intregul artilcol la paginile 1-2 din revista tiparita sau din cea on-line de pe: www.arcb.ro. În continuare redam pasajele care îl privesc pe Vladimir Ghika:

(...) Pe umerii persoanelor consacrate apasă, fără doar şi poate, crucea; fiecare drum străbătut de ele se transformă în „via crucis” sortit însă să devină „via resurrectionis”; în acest sens am putea spune că prin crucile zilnice ale persoanelor consacrate, cruci care devin una cu crucea lui Cristos, Biserica îi naşte spre mântuire veşnică pe fiii ei. Spunând acestea îmi vine în minte chipul Monseniorului Ghika, imagine strălucită de suflet consacrat pe care Domnul ni l-a dăruit nouă, Bisericii, deci şi ţării, ca să rămână prin viaţa, crucea şi martiriul lui, pildă vie pentru timpul său şi pentru timpurile care vor veni. Când la 50 de ani a devenit preot, avea deja în urma sa o mare parte din viaţa în care nu numai că a simţit iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu, dar le-a şi vestit pe acestea în fel şi chip, devenind el însuşi imagine vie a iubirii şi îndurării divine. Când a început, ca preot, să celebreze Liturgia Euharistică, trecuse deja de nenumărate ori prin taina liturgiei aproapelui. În drum spre inima altarului de Jertfă euharistică, Mons. Ghika purta în suflet de fiecare dată multe taine din inimile oamenilor pe care i-a întâlnit, i-a învăţat, i-a sfătuit, i-a mângâiat şi binecuvântat, fiind pentru toţi, săraci şi bogaţi, sfinţi sau păcătoşi, sănătoşi sau bolnavi, mari sau mici, sare a pământului şi lumină purtătoare spre mântuire. Drumurile lui prin lume au fost întotdeauna planificate şi străbătute nu de calcule sau interese omeneşti, ci de căutări continue ale voinţei lui Dumnezeu care inspiră omului consacrat Lui, gânduri şi proiecte care uimesc şi care descoperă în cel ales de Dumnezeu adânci trăiri de rugăciune şi veghere, de intuiţii ale credinţei şi de jertfiri inspirate de iubirea de Dumnezeu. Dacă s-ar apuca cineva să traseze liniile distanţelor străbătute de Mons. Ghika, ar ajunge, nu în prea mult timp, să ne dea imaginea clară a kilometrilor parcurşi de acest mare apostol; a încerca însă să cuprinzi cât de cât „zonele” universului scrutat de gândurile inimii şi minţii Monseniorului, mi se pare a îndrăzni prea mult, chiar dacă impresionantul număr al cugetărilor pe care ni le-a lăsat, ne-ar da o oarecare idee. Mie personal mi se pare că Mons. Ghika a fost un ales special, un consacrat al tainei lui Dumnezeu, al tainei lumii şi al tainei omului, spirit în continuă căutare şi în neîncetată descoperire a lucrării lui Dumnezeu, statornic lucrător la mântuirea proprie şi la mântuirea aproapelui. Aşa îmi explic numărul mare al convertirilor, grija deosebită şi gingaşă pentru bolnavi, căutarea celor însinguraţi şi departe de Dumnezeu. Toate acestea formau şi crucea pe care zilnic o purta Monseniorul Ghika, maestru în a privi pământul ca să vadă cerul, expert în ale omului, prin apropierea intimă de taina prezenţei lui Dumnezeu. A iubit cu pasiune Biserica universală şi Biserica locală, iar această iubire a făcut crucea mai grea. Dragostea de Biserică l-a ţinut pe loc în România atunci când ar fi putut să plece din ţară şi astfel să evite închisoarea. Rămânând însă aici, s-a dedicat apărării credinţei şi Bisericii, şi aproape de vârsta de 80 de ani a fost închis la Jilava, unde au suferit multe alte persoane consacrate persecuţia comunistă. Şi acolo, între zidurile închisorii unde avea să-şi consume jertfa martirică, Mons. Ghika a dat strălucire consacrării sale aducând seninătate şi speranţă în inimile celor închişi, anchetaţi şi torturaţi. (...)