IULIAN OANTA - Presedinte A.F.C. VLADIMIR GHIKA:
"Am declansat aceasta initiativa în urma cu vreo 5 ani. Am simtit nevoia sa ne adunam într-un loc linistit împreuna cu mai multe familii 2 zile, sa uitam de problemele de zi cu zi, sa ne rugam. Vazând ca actiunea a dat roade am decis sa o tinem în fiecare an la început de luna mai.


Cei prezenti au ascultat cu mare interes, au pus întrebari si am comentat împreuna textele din evanghelii. A fost o mare bucurie sa avem în mijlocul nostru pe aceste doua invitate de un mare profesionalism si cultura, doua experte în traducerea BIBLIEI in limba romana.
Au fost organizate 6 grupuri si alesi 6 responsabili de grup. Parintele FABIAN a lansat trei întrebari care au fost dezbatute în fiecare grup; raspunsurile, concluziile au fost expuse pe rând. Întrebarile respective: prima era "MISTERUL FATA IN FATA", a doua "CUM A URCAT APA IN FAMILIA VOASTRA DUPA CASATORIE?", iar a treia "VA LASATI CONDUSI DE RUGACIUNE IN FAMILIE?"

Cele 6 grupuri au primit numele unor sfinti, unor venerabili sau pe cale de beatificare:
VLADIMIR GHIKA responsabil grup Ioan ROBU.
ANTON DURCOVICI - Bogdan MOISA
IOAN PAUL AL II-LEA - Cornel BARBUT
BENEDICT al XI-LEA - Claudia ISTOC
SF.TEREZA - Claudia STAN
SF. ANTON - Iulian OANTA
Raspunsurile la prima întrebare au fost diverse, dintre ele spicuim doar cate una: "Daca îl cunoastem pe DUMNEZEU , ne completam în familie, ne abtinem de la rautati, suntem mai buni."
La a doua întrebare "apa a crescut la multi incet dar sigur".
La a 3-a raspunsurile au fost la unison "DA, Rugaciunea este destul de prezenta în familiile noastre".
La aceasta întâlnire au fost prezenti 63 de adulti si 20 de copii.

S-a dansat, s-a cantat, sau spus bancuri si glume. Seara de sâmbata a fost incheiata cu un foc de tabara si recitarea rozariului în memoria copiilor nenascuti.
Au fost 2 zile de har si întelegere între noi. Bucuria si rugaciunea au fost prezente de-a lungul întalnirii noastre. Am primit telefoane si multumiri deosebite pentru organizare. Multumim parintilor de la MANASTIRE pentru tot. Ne-am simtit mai bine decât acasa."
IOAN R.:
"Întâlnirea a avut loc începând cu vineri seara - 4 mai pâna duminica - 6 mai 2012, la ora 15.
Tema: Familia si Biblia - cum sa întelegem mai bine textele din Cartea Sfânta.
A fost a 5-a editie, organizata de Asociatia Familiilor Catolice "V. Ghika". Se organizeaza o data pe an, în luna mai sau iunie.

Cei 80 de participanti (18 copii si 62 de adulti) au fost însotiti de Pr Fabian - directorul spiritual al Asociatiei. Duminica a sosit si Preasfintitul Cornel Damian care, dupa celebrarea Sf Liturghie, a luat prânzul împreuna cu cei prezenti.
Programul acestei întâlnirii spirituale a fost bogat, bine diversificat, adaptat fiecarei vârste a participantilor.
* Vineri la ora 19 am sosit la Mânastire. Dupa o scurta prezentare a fiecarei familii ne-am rugat Sf Rozariu în jurul Mânastirii iar între orele 23-24 s-a facut adoratia Sf Sacrament.
*Sâmbata au fost 3 conferinte prezentate de Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu. La fiecare conferinta au citit câte un text din Biblie, l-au explicat si au raspuns întrebarilor puse de participanti. Dupa fiecare conferinta au avut loc discutii pe grupuri de câte 9 persoane.
Temele propuse pentru discutii fiind:

1. Adam si Eva - relatia între sot-sotie.
2. Daca dupa casatorie a crescut "izvorul de iubire" între soti.
3. Cum au depasit sotii momentele mai tulburi din viata lor.
Concluziile acestor discutii au fost prezentate duminica, de fata fiind si Preasfintitul Cornel.
* Sâmbata seara a avut loc rozariul în jurul focului de tabara, urmat de câteva cântece de voie buna.

* Duminica dimineata am ascultat a 4- a conferinta urmata de Sf Liturghie, masa de prânz, concluziile discutiilor pe grupuri si poza de grup.
Copiii au avut program separat fiind însotiti de Sora Emilia si D-na Marie Pragher. Sâmbata seara au prezentat o sceneta cu genealogia lui David.
Câteva "descoperiri" retinute cu aceasta ocazie:
- Andreea a fost uimita, citind textul din Geneza, de faptul ca Domnul l-a asezat pe om în gradina Edenului ca sa o lucreze si sa o pazeasca.

- Bogdan a fost uimit de faptul ca atunci când a fost creata Eva, Adam dormea.
- La textul din Sf Ioan 4,5-29 "Isus si femeia din Samaria", Ioan a fost profund impresionat de cuvintele lui Isus: "Apa pe care i-o voi da Eu se transforma în ea în izvor de apa saltatoare spre viata vesnica".
Asteptam cu nerabdare editia a 6-a a întâlnirii spirituale a AFC din 2013! Ocroteste, Doamne, toate familiile."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu